PRIMELE REZULTATE ALE ALEGERILOR DIN CHISINAU: CINE VA CONDUCE CAPITALA

Comisia Electorală Centrală afișează rezultatele alegerilor de astăzi în timp real. La această oră au fost procesate 68,3 % din procese verbale.

Cei doi candidați sînt la distanță mică unul față de celălat. Ion Ceban a acululat 47,54 % din voturi, iar Andrei Năstase 52, 56%. Locuitorii Capitalei au decis astăzi cine va conduce primăria timp de un an. Toate secţiile de votare s-au închis la ora 21:00.

Cetățenii Capitalei au avut de ales între socailistul Ion Ceban și liderul PPDA, Andrei Năstase. Potrivit datelor furnizate de CEC, pînă la ora 21:00 au votat 208.569 de persoane, ceea ce constituie 32,84% din cetățenii cu drept de vot.

Cei mai activi alegători au fost persoanele cu vîrstele 56-70 de ani, circa 71.331 de alegători şi-au dat votul, mai puţin activi au fost tinerii cu vîrstele cuprinse între 18-25 de ani, aproximativ 13.231 de tineri şi-au exprimat votul.

Codul Electoral prevede că la al doilea tur de scrutin se va considera ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi, indiferent de numărul alegătorilor care au participat la alegeri.

În cazul în care vor acumula un număr egal de voturi, se va considera cîştigător cel care a obţinut mai multe în primul tur de scrutin. Pentru turul doi al alegerilor din Capitală, au fost tipărite circa 635 mii de buletine de vot. Din numărul total, peste 408 mii de buletine sînt în limba română, iar altele aproximativ 227 mii - în limba rusă. Buletinul de vot are lungimea de 124 de mm şi lăţimea de 140 de mm.

Ordinea publică în secţiile de votare a fost asigurată astăzi de peste 1.000 de polițiști. CEC a acreditat peste 740 de observatori naționali din partea a 5 asociații obștești şi peste 50 de observatori internaționali din partea a 17 instituții de peste hotare. În primul tur, Ion Ceban a acumulat 91.575 voturi (40,97%), iar Andrei Năstase - 71.803 voturi (32,12%).

Sursa: sputnik.md