PRESEDINTELE TARII A DEPUS FLORI LA AMBASADA MARII BRITANII IN R. MOLDOVA

Igor Dodon a depus flori și a semnat în Cartea de Condoleanțe deschisă la Ambasada Britanică în Republica Moldova, în memoria victimelor atentatului terorist din Manchester.

Șeful statului a exprimat, din partea sa și a cetățenilor țării noastre, sincere condoleanțe și solidaritate poporului englez și familiilor îndoliate.

Totodată, șeful statului a condamnat vehement tragicul atac terorist din Manchester care a vizat, în special, copiii și tinerii, și în urma căruia 22 persoane şi-au pierdut viaţa iar alte 59 au fost rănite.

În acest context, Igor Dodon și-a exprimat regretul că pericolul terorismului în lumea modernă devine tot mai evident. ”Amploarea, pe care a luat-o această ciumă a secolului XXI, devine una globală. Teroarea cuprinde noi oraşe, răpind vieţi nevinovate ale unor oameni paşnici. În această situaţie, toate statele lumii trebuie să-şi consolideze eforturile în combaterea acestui pericol mondial”, a menționat șeful statului.

Serviciul de Presă al Președinției R. Moldova