PRESEDINTELE R. MOLDOVA, IGOR DODON, A AVUT O INTREVEDERE CU PRESEDINTELE FEDERATIEI RUSE, VLADIMIR PUTIN

După încheierea ședinței Consiliului Economic Suprem Eurasiatic, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin.

Președintele Dodon i-a mulțumit omologului său rus pentru susținerea Republicii Moldova în obținerea statutului de observator pe lîngă Uniunea Economică Eurasiatică.

În cadrul întrevederii, părțile au discutat un spectru larg de probleme ce țin de relațiile bilaterale, constatînd un dialog foarte bun la nivel de șefi de state, spre deosebire de contactele deloc productive la nivel de guverne.

”În anii 2013-2016 volumul comerțului între Moldova și Rusia a scăzut de 2,8 ori. Însă, în anul 2017 a fost înregistrată o creștere, ceea ce ne dovedește necesitatea intensificării relațiilor pentru păstrarea dinamicii pozitive”, a menționat șeful statului.

La finele discuției, Igor Dodon i-a comunicat Președintelui Federației Ruse că va participa la Forumul Economic Mondial ce va avea loc în Sankt-Petersburg pe 24-26 mai.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova