POLITICIENII DE LA CHISINAU SABOTEAZA GAZODUCTUL IASI-UNGHENI

Moldovenii nu au gaze naturale româneşti mai ieftine nu din vina Bucureştiului, ci a Guvernului şi a Parlamentului din RM

Încă de cînd cei doi foşti premieri mincinoşi – Victor Ponta, în România, şi Iurie Leancă, în RM – au inaugurat Gazoductul Iaşi-Ungheni, promiţînd electoral că pînă în 2017-2018 Gazoductul va ajunge pînă la Chişinău, va aproviziona întreaga ţară cu gaze naturale mai ieftine din România şi se va scăpa de dependenţa absolută de gazele ruseşti, moldovenii se tot întreabă de ce gazele româneşti nu aprovizionează măcar raionul Ungheni, care este conectat la Gazoduct.

Cei mai mulţi s-au grăbit să acuze România că nu-şi onorează voit acest proiect. În realitate, foştii premieri Ponta şi Leancă ştiau prea bine că RM nu va importa gaze româneşti, iar asta din cauză că guvernanţii şi parlamentarii „proeuropeni” de la Chişinău nu doresc acest lucru. Cei doi demnitari i-au minţit cu bună ştiinţă pe moldoveni, iar asta pentru că Ponta avea nevoie de voturile moldovenilor, iar Leancă vroia să pozeze într-un politician „preocupat sincer” de independenţa energetică a ţării şi, deci, de proprii concetăţeni, care aveau şansa să plătească un preţ cu mult mai redus la facturi.

Pentru toţi cei care doresc să cunoască adevărul din spatele acestei afaceri politico-legislativă necurată, vă oferim, în continuare, un studiu întocmit de către Ileana Racheru de la Institutul diplomatic Român. Aici veţi înţelege că absolut nici un politician nu este interesat de binele moldovenilor, fie şi din această perspectivă. Dar cît cîştigă unii dintre aceştia vînzînd gaze naturale moldovenilor doar dintr-o singură sursă, cea rusească? Îi veţi mai vota? (Redacţia MS)

Gazoductul Iaşi-Ungheni, un proiect al speranţelor deşarte sau o şansă pentru independenţa energetică a Republicii Moldova?

În perioada care a urmat după declaraţia de independenţă a Republicii Moldova de la 27 august 1991, construirea unui gazoduct moldo-român a fost cel mai important proiect strategic al agendei de politică externă a Bucureştiului în relaţiile cu statul vecin. Gazoductul Iaşi-Ungheni (-Chişinău) reprezintă cea mai importantă strategie de îndepărtare a Republicii Moldova de sfera de influenţă a Rusiei, în situaţia în care proiectele culturale de recîştigare a ”minţilor şi inimilor fraţilor moldovenilor” şi de europenizare au nevoie de o bază solidă pentru a contracara presiunile ”hard” exercitate de Moscova prin oprirea livărilor de gaz sau creşterea preţurilor.

În declaraţiile oficialilor de pe cele două maluri ale Prutului, gazoductul Iaşi-Ungheni a fost prezentat drept cel mai important proiect care va asigura independenţa reală a Republicii Moldova faţă de Rusia. Proiectul construcţiei gazoductului Iaşi-Ungheni a fost lansat la 27 august 2013. Construcţia gazoductului trebuia finalizată în termen de 17 luni de la lansarea proiectului, cu scopul de a transporta „la capacitatea finală 1.5 mld. m3 de gaze, mai mult decît cei 1.3 mld. m3 de gaze, care reprezintă necesarul de consum al R. Moldova. Gazoductul are o lungime de 43,2 km (32.8 km pe teritoriul României) şi costă 20 mln. euro, sumă oferită de Comisia Europeană şi de România.

În stadiul actual al construcţiei, gazoductul Iaşi-Ungheni, poate să asigure doar aprovizionarea consumatorilor din regiunea Ungheni (2% din necesarul de consum al Republicii Moldova). Conexiunea nu ajunge pînă la Chişinău, unde se afla cei mai importanţi consumatori de gaz de pe teritoriul R. Moldova. Gazul care va ajunge în R. Moldova prin conducta Iaşi-Ungheni nu poate fi transmis pe întreg teritoriul controlat de Chişinău, pentru că aceasta ar presupune utilizarea infrastructurii existente de conducte, aflate în proprietatea Moldovagaz (Gazprom). Potrivit estimărilor făcute de presa de la Bucureşti, pe baza datelor furnizate de ANRE Bucureşti, România ar putea furniza gaz Republicii Moldova la un preţ de aprox. 317 dolari/ m3. Pentru anul 2014, preţul mediu de livrare practicat de Gazprom în relaţia cu Republica Moldova era de 365-368 $/1000 de m3, preţ care, în 2015, urma să scadă la 350 $/1000 de m3.

Gazoductul Iaşi-Ungheni a fost lansat la 27 august 2014, în cadrul unei ceremonii la care au participat foştii premieri Victor Ponta şi Iurie Leancă. Primele livrări au fost anunţate pentru 1 septembrie 2014. La 18 septembrie 2014, Iurie Leancă a declarat că gazoductul Iaşi-Ungheni este doar un proiect simbolic, care nu va asigura independenţa energetică a Republicii Moldova şi că gazul românesc va ajunge la consumatorii din Republica Moldova doar dacă autorităţile de la Chişinău vor obţine acordul Gazprom pentru a transporta gazul prin conductele Moldovagaz.

Vicepremierul în exerciţiu la acea dată, Andrian Candu, s-a deplasat la Moscova, în octombrie 2014, pentru a discuta despre posibilitatea ca subsidiarele Moldovagaz, controlate de Gazprom, să poată importa gaz din România. Rezultatele discuţiilor nu au fost făcute publice. Primele livrări de gaz către R. Moldova au avut loc în martie 2015, dar au fost stopate după 2 saptămîni, din cauza dezinteresului părţii moldoveneşti, potrivit presei de la Chişinău.

Autorităţile moldoveneşti invocă faptul că în contractul încheiat între Energocom şi Petrom a fost menţionată, pentru a fi livrată, o cantitate de gaz foarte mică, prin comparaţie cu potenţialul conductei şi necesarul R. Moldova. Conform prevederilor contractuale, a fost stabilit un volum anual de livrare a gazelor naturale la nivel de 1.000.000m3. În conformitate cu obligaţiunile asumate de părţi, la moment, prin gazoductul Iaşi-Ungheni a fost importat un volum de 700 de mii m3 de gaze naturale, volumul rămas, conform contractului, va fi importat pînă la finele anului curent. În decembrie 2015, nici una dintre cele 19 localităţi racordate la gazoductul Iaşi-Ungheni nu era aprovizionată cu gaz românesc.

Probleme adiţionale în ceea ce priveşte funcţionarea conexiunii energetice dintre România şi Republica Moldova sînt generate de infrastructura ineficientă de compresare şi transport, existentă pe teritoriul României. Între timp, s-a lansat şi ideea că pentru a asigura independenţa energetică a R. Moldova, Bucureştiul şi Chişinăul nu ar fi avut nevoie de investiţia în construcţia unui nou gazoduct, ci doar de modernizarea unor staţii de presiune pentru a permite importul gazului românesc în sistem invers (după modelul implementat de Ucraina şi Slovacia).

Consumul de gaz în Republica Moldova

Cei mai mari consumatori de gaz din Republica Moldova (teritoriul aflat sub controlul autorităţilor de la Chişinău) sînt întreprinderile producătoare de energie electrică şi termică – CET-urile, care consuma 43,3% din importuri, 30.2% consumatori casnici, agenţi economici 21.4%, instituţii publice 5.1%. Energia electrică şi termică este produsă de CET-uri în proporţie de 99% prin utilizarea gazului natural.

În cei 24 de ani de la prăbuşirea URSS, autorităţile de la Chişinău nu au investit în retehnologizarea CET-urilor şi în diversificarea surselor de energie folosite de acestea pentru a genera electricitate şi agent termic. În acelaşi timp, în Republica Moldova nu s-a construit infrastructura necesară înmagazinării gazelor naturale (R. Moldova nu are nici un depozit de înmagazinare) şi este total dependentă de capacităţile de înmagazinare de pe teritoriul Ucrainei. Infrastructura de înmagazinare ar fi putut permite creşterea importurilor de gaz pe perioada verii, cînd preţul la gaz este mai ieftin şi utilizarea acestuia iarna, cînd este mai scump.

„Capul plecat sabia nu-l taie“, aşa ar putea fi sintetizată strategia energetică a Moldovei. Dincolo de presiunile exercitate de Federaţia Rusă, situaţia Republicii Moldova se explică şi prin interesele pe care guvernanţii de orice culoare politică le-au urmat în negocierile cu Moscova. Aceste interese au avut ca obiectiv major menţinerea statu-quo-ului politic, prin obţinerea unui preţ mai mic decît cel practicat pe piaţa europeană sau reeşalonarea datoriilor pentru gazul livrat şi nu crearea unei strategii pe termen lung care să reducă dependenţa energetică faţă de Rusia.

Hăţişul procedurilor juridice şi administrative

Întîrzierea în implementarea procedurilor pentru funcţionarea gazoductului se explică, în primul rînd, prin faptul că parlamentul de la Chişinău a tergiversat nejustificat transpunerea în legislaţie a pachetului energetic II (preconizată pentru 2012) şi realizată în august 2014.

Acest cadru legislativ trebuia completat cu alte proceduri juridice şi administrative. Prima şi cea importanta a fost transferarea gazoductului în proprietatea VestMoldtransgaz, pentru ca aceasta să poată solicita licenţa de la Agenţia Naţională de Reglementari în Energetică. Compania VestMoldtransgaz a fost special creata de guvernul de la Chişinău pentru a asigura transportul gazelor naturale importate din România. După amînări nejustificate, Ministerul Economiei a trecut gazoductul în patrimoniul VestMoldtransgaz, care a tergiversat depunerea cererii pentru obţinerea licenţei de la ANRE şi nu a făcut angajari.

La acestea se adaugă chestiunea separării activităţilor de furnizare de cele de distribuţie de către operatorul local Unghenigaz (procedura care poate dura în funcţie de disponibilitatea guvernului) şi necesitatea încheierii unor noi contracte cu consumatorii de către Energocom (proces estimat să se desfăşoare pe parcursul “a luni întregi” de către Victor Parlicov, fost director al Agenţiei Naţionale de Reglementari în Energetică).

Există două explicaţii care pot fi avansate pentru tergiversarea procedurilor de punere în funcţiune a gazoductului. Prima ţine de deficienţele de funcţionare ale instituţiilor de la Chişinău care „se mişcă prea încet”. În acest sens, oficialii de la Chişinău dau vina pe Moldovagaz (ale cărei acţiuni sînt deţinute în majoritate de Gazprom) pentru faptul că proiectul gazoductului este doar unul simbolic, încercînd să acopere astfel problemele existente în procedurile care trebuie adoptate de instituţiile moldoveneşti. A doua explicaţie a ţinut de faptul ca liderii de la Chişinău încearcă să nu atragă furia Rusiei, care s-a arătat extrem de enervată de semnarea de către Chişinău Acordului de Asociere cu UE şi a sistat importurile de produse alimentare moldoveneşti ca măsură de pedeapsă.

Presiunile şi instrumentele Rusiei

Gazoductul nu este doar un proiect al agendei bilaterale România-Republica Moldova, este şi un obiect de dispută în ceea ce Moscova consideră geopolitica sferelor de influenţă în spaţiul ex-sovietic, din moment ce UE a acordat o parte din finanţarea necesară construcţiei conductei. Iar Rusia nu utilizează doar instrumentul ”hard” (tare) reprezentat de sistarea livrărilor de gaz, ci poate recurge la metode ”soft” (moi), folosind actorii economici locali (Moldovagaz), care se pot opune sau pot tergiversa încheierea unor acorduri pentru importurile de gaz din România.

În acelaşi timp, Moscova a profitat de slăbiciunea internă a statului moldovenesc: corupţia endemică manifestată la nivelul întregii clase politice post-sovietice şi subordonarea instituţiilor deciziilor politice. În relaţia cu Republica Moldova, Rusia a manipulat preţul la gaz şi reeşalonarea datoriilor pînă cînd companiile ruseşti au ajuns să controleze sistemul moldovean de aprovizionare cu gaz. Spre deosebire de guvernanţii de la Chişinău, Moscova a avut o strategie pe termen lung, implementată pas cu pas, pentru a asigura dependenţa energetică şi, indirect, pe cea politică a Republicii Moldova.

Potrivit legislaţiei din Republica Moldova, piaţa gazelor este liberalizată. În realitate, aceasta este monopolizată de Moldovagaz prin subsidiare. La sfîrşitul anilor 1990, Moldovagaz a fost privatizată către investitorul Gazprom, care deţine în prezent 51% din acţiuni. Practic, în Republica Moldova importatorul şi distribuitorul de gaz au aceeaşi companie mamă, care este Gazprom. În anul 2012, după ce foştii premieri Vlad Filat şi Victor Ponta au semnat o declaraţie comună privind cooperarea în domeniul securităţii energetice (ce prevedea inclusiv construirea gazoductului Iaşi-Ungheni), Rusia s-a asigurat că, cel puţin pe termen scurt, acesta nu va putea fi operaţional.

Obiectivul vizat a fost menţinerea legislaţiei care favoriza monopolul Gazprom, prin solicitarea adresată autorităţilor de la Chişinău (şi implicit UE) de a amîna implementarea de către Moldova a pachetului energetic III, care presupune separarea activităţilor de transport de cele de producţie şi furnizare în domeniile electricitate şi gaze naturale. În vara lui 2012, la cererea Moscovei şi în urma negocierilor cu Bruxelles-ul, oficialii de la Chişinău au obţinut amînarea implementării pachetului energetic III, care ar fi scos din joc filialele Gazprom (Energocom sau Unghenigaz), ce urmau să încheie contracte de furnizare cu Romgaz pentru aprovizionarea gazoductului Iaşi-Ungheni.

Adoptarea pachetului energetic III ar fi putut înlătura şi necesitatea de a construi un sector suplimentar (de prelungire) a gazoductului Iaşi-Ungheni, pînă la Chişinău, ca alternativă la cele controlate de Gazprom, pentru asigurarea transportului gazului venit din România de la Ungheni la Chişinău.

Perspective

Crizele politice repetate prin care a trecut Republica Moldova în anul 2015 şi disputele cu privire la crearea unei coaliţii de guvernare, care să menţină cel puţin la nivel discursiv parcursul pro-european, nu anunţă perspective optimiste pentru gazoductul Iaşi-Ungheni. În eventualitatea creării unei coaliţii de guvernare care să includă partidele auto-declarat proeuropene, contractarea grantului necesar pentru construirea segmentului de conductă care să lege Ungheniul de Chişinău va fi o misiune dificilă pentru negociatorii moldoveni în condiţiile în care Comisia Europeană a îngheţat programul de suport financiar pentru R. Moldova, pe fondul acuzaţiilor de corupţie care planează asupra întregii clase politice şi a neimplementării reformelor în justiţie şi instituţiile publice.

În situaţia organizării de alegeri anticipate şi a cîştigării acestora de către partidele proruseşti, perspectivele pentru extinderea gazoductului Iaşi-Ungheni sînt de asemenea sumbre, dar finalizarea acestuia nu este un deziderat imposibil. Ascensiunea la putere a forţelor proruseşti nu înseamnă ruperea totală a contactelor cu UE din simplul motiv că Federaţia Rusă nu finanţează proiecte de dezvoltare pe termen lung şi chiar şi guvernele proruseşti au nevoie de granturile oferite de Bruxelles.

În acelaşi timp, chiar şi liderii partidelor proruseşti vor încerca să limiteze creşterea controlului Moscovei asupra Republicii Moldova pentru a avea libertate de acţiune în gestionarea afacerilor interne. Prin urmare nu sînt excluse schimbări de retorică şi acţiuni în tabăra partidelor proruseşti după instalarea la putere. În acelaşi timp, nu trebuie neglijată nici influenţa pe care oligarhul Vladimir Plahotniuc o exercită prin controlul justiţiei asupra tuturor forţelor politice importante din Republica Moldova. Vladimir Plahotniuc a încercat permanent să-şi creeze imaginea unui proeuropean sau să-şi aroge merite în ceea ce priveşte succesele înregistrate de Republica Moldova în procesul de integrare europeană.

Ileana RACHERU

Iura Prisacari 29.12.2015 - 09:07

în ce stadie nu s-ar afla, din cauza situației grele politice, în care am ajuns că Președintele a propus ca premier o persoană care nu se bucură de susținere, putem risca cu anticipate, în care în caz că înving forțele pro-ruse riscăm să pierdem cu totul acest proiect.

Socialmai mult
15.11.18 - 17:34
15.11.18 - 15:10
15.11.18 - 15:09
15.11.18 - 11:43
15.11.18 - 11:40
14.11.18 - 18:22
14.11.18 - 18:01
14.11.18 - 15:42
14.11.18 - 12:37
13.11.18 - 16:00
13.11.18 - 15:58
13.11.18 - 11:24
12.11.18 - 18:11
12.11.18 - 16:30
12.11.18 - 15:03
12.11.18 - 10:43
11.11.18 - 11:08
10.11.18 - 14:42
09.11.18 - 18:39
09.11.18 - 17:55