PELERINI DIN TOATE COLTURILE LUMII PARTICIPA LA IERUSALIM LA PROCESIUNILE DIN VINEREA MARE

Pelerini din toate colțurile lumii au umplut vineri dimineața străzile orașului vechi din Ierusalim, pregătindu-se pentru o zi plină de procesiuni destinate comemorării răstignirii lui Iisus, relatează AFP.

Călugării franciscani urmează să înceapă procesiunea tradițională din Vinerea Mare pe Drumul Crucii (Via Dolorosa) la scurt timp după ora amiezii, la aproape trei ore după ce a început marșul grec ortodox.

Bazată pe tradiția unei procesiuni religioase a călugărilor franciscani, care datează din secolul al XIV-lea, Via Dolorosa are 14 opriri, fiecare marcînd un eveniment deosebit petrecut pe drumul pe care Iisus mergea, purtîndu-și crucea, spre locul răstignirii sale.

În fiecare an, pelerinii purtînd cruci de toate mărimile refac acest drum, care se termină cu cele cinci opriri, situate în Biserica Sfîntului Mormînt, o bazilică a cruciaților, construită pe locul pe care creștinii cred că Iisus a fost răstignit și îngropat.

Potrivit tradiției creștine, Iisus a fost răstignit vineri și a înviat din morți duminica următoare, atunci cînd se celebrează Paștele.

Protestanții, catolicii și ortodocșii sărbătoresc Paștele în acest an la aceeași dată — o situație rară, în condițiile în care bisericile occidentale celebrează Paștele potrivit calendarului gregorian, în timp ce bisericile orientale utilizează calendarul iulian. Data viitoare cînd va apărea o astfel de suprapunere va fi în 2025, conform Bisericii Ortodoxe Grecești.

De asemenea, Paștele are loc în timpul celebrării de către evrei a Pesah, o sărbătoare de origine biblică care marchează sfîrșitul sclaviei evreilor in Egipt.

Potrivit ministerului israelian al turismului, 79.500 de creștini și 78.500 de turiști evrei vor vizita locurile sfinte cu ocazia acestor sărbători.

Sursa: Agerpres

Socialmai mult
23.06.17 - 14:53
23.06.17 - 14:52
23.06.17 - 14:07
23.06.17 - 13:54
22.06.17 - 18:02
22.06.17 - 17:38
22.06.17 - 16:00
21.06.17 - 16:22
21.06.17 - 14:25
20.06.17 - 16:56
20.06.17 - 16:52
20.06.17 - 12:44
19.06.17 - 18:13
19.06.17 - 18:08
19.06.17 - 18:04
18.06.17 - 18:05
18.06.17 - 11:53
18.06.17 - 11:49
16.06.17 - 17:14
16.06.17 - 17:10