Elemente de luptă împotriva socialiştilor asemănătoare cu cele din 2008-2009 împotriva lui Voronin

După eşecul referendumului de demitere a lui Dorin Chirtoacă din funcţia de primar general al Capitalei, am recepţionat cele mai pestriţe păreri sau comentarii ale ziariştilor, comentatorilor politici sau ale numeroşilor băgători de seamă abonaţi pe la diferite posturi de televiziune. Aproape toţi, cu nuanţările specifice culturii sau inculturii fiecăruia dintre ei, şi-au exprimat păreri/concluzii de genul „eu ştiu cel mai bine cum stă treaba”. „Ca să nu moară de foame”, nici unul nu a avut îndrăzneala profesională de a insista cu vehemenţă asupra unor adevăruri extrem de simple şi definitorii care au tranşat soarta referendumului de Duminică, 19 Noiembrie.

Liberalii, pe post de gunoi politic rău mirositor

Despre liberali şi rolul lor satanic în toată această tevatură ar fi lipsit de sens să spunem prea multe deoarece nu ai cu cine dialoga. Sînt de-a dreptul ridicole şi, în acelaşi timp, revoltătoare cererile lor ca socialiştii să restituie cheltuielile pentru acest referendum „ilegal”, spun ei. Fireşte că liberalii uită că mult mai justificat ar fi ca Mihai Ghimpu să fie obligat ca să restituie statului banii cheltuiţi pentru moftul lui din 2010, cînd a organizat un referendum eşuat, contrar recomandărilor Curţii de la Veneţia, UE şi altor organisme europene.

Tot liberalii sînt cei care au provocat acest referendum. Era mult mai simplu ca Dorin Chirtoacă să îşi dea demisia, ştiind prea bine că nu se va mai întoarce niciodată în fotoliul de primar. Ar fi evitat astfel ca Primăria să intre definitiv sub controlul lui Vladimir Plahotniuc. Farsa cu pericolul ca Primăria să fie cîştigată de socialişti e o fraierire în care nici ei nu cred. Vă daţi seama de cîte vinovăţii penale se tem Ghimpu şi Chirtoacă dacă sînt obligaţi să-i facă jocul lui Plahotniuc pînă la capăt?

Chişinăuienii, în arest la domiciliu ordonat de Plahotniuc

Privitor la felul în care a fost sau nu analizat cu obiectivitate referendumul, constatăm că aproape toţi comentatorii evită să insiste asupra unor chestiuni simple cum ar fi: a) pe cine avantajează eşecul referendumului şi de ce?; b) a fost sau nu boicotul cauza reală a ratei mici de participare la referendum?

Este destul de limpede pentru orice observator neutru că de eşecul referendumului a fost direct interesat Plahotniuc. Dacă Chirtoacă ar fi fost demis, PDM nu avea timp să pregătească un candidat credibil ca să cîştige alegerile anticipate care s-ar fi desfăşurat în Primăvara anului viitor. Acum, însă, o pot „roda pozitiv” pe interimara Silvia Radu pînă în 2019, răstimp în care Chirtoacă va tot face naveta la judecătorii şi Procuratură pentru cauzele în care este inculpat acum, dar şi pentru cele ce vor veni.

Prin urmare, dacă Chirtoacă nu-şi poate da demisia din cauza unor şantaje penale, dacă Plahotniuc a fost direct interesat de eşecul referendumului, dacă ţinem seamă de majoritatea covîrşitoare a chişinăuienilor care-l dezaprobă pe Chirtoacă şi îl urăsc efectiv pe Plahotniuc, atunci de ce la votarea de Duminica trecută s-au prezentat atît de puţini oameni încît referendumul nu a putut fi validat?

Răspunsul l-am mai dat într-un editorial anterior: majoritatea însemnată a alegătorilor activi nu a ieşit la votare de teama pierderii locului de muncă. Nu doar în sectoarele bugetare, dar şi în cele private angajaţii au fost avertizaţi de către şefi să nu cumva să participe la referendum. Cine altcineva decît Plahotniuc are puterea ca prin executanţii săi să recurgă la astfel de dispoziţii şi ameninţări? Nimeni! Această cauză reală a absenteismului nu este abordată de nimeni deoarece există pretextul justificativ numit „boicot”, care a fost cerut de PAS, PLDM, PUN, PDM etc.

Absenteismul dirijat, primul atac al lui Plahotniuc

În contextul arătat mai sus, observăm că nu poate fi vorba despre un eşec al socialiştilor, ci de unul al demnităţii şi libertăţii locuitorilor Capitalei. Sînt de-a dreptul ridicoli unii analişti sau comentatori politici, de la care sîntem îndreptăţiţi să avem pretenţii serioase, care, dorind să protejeze un adevăr deranjant pentru Plahotniuc, emit cele mai fanteziste concluzii despre eşecul referendumului de Duminica trecută. Aveam senzaţia că-i ascult pe internaţii dintr-un ospiciu atunci cînd „analiştii avizaţi” vorbeau despre „eşecul uriaş al socialiştilor”, despre „alegătorii care au conştientizat pericolul ca Primăria să fie ocupată de socialiştii rusofoni”, despre „înfrîngerea vectorului rusesc”, despre „rezistenţa chişinăuienilor în faţa ofensivei lui Dodon”, despre „vocaţia democratică, proeuropeană şi antirusească a cetăţenilor conştienţi ai Capitalei” şi multe altele.

Realitatea este totuşi cu mult mai vulgară şi meschin-pragmatică. Există două categorii de votanţi. Prima este reprezentată de majoritatea oamenilor care n-au ieşit la votarea demiterii lui Chirtoacă de frica pierderii locurilor de muncă, aşa cum am arătat mai sus. A doua categorie este cea a votanţilor contra cost – nu ies la vot dacă nu sînt plătiţi, căci aşa au fost deprinşi de „politicienii patrioţi şi responsabili” de-a lungul timpului. Simplu ca bună-ziua!

Eşecul acestui referendum a fost programat din timp de către Plahotniuc în două dimensiuni convenabile lui. Despre prima am vorbit – subordonarea Primăriei –, iar a doua vizează compromiterea şi distrugerea lui Dodon şi a socialiştilor. Organizarea eşecului referendumului a fost primul atac dur şi bine organizat al lui Plahotniuc împotriva socialiştilor şi a lui Dodon. Vor urma altele!

Ca şi în cazul PCRM, sub steag proeuropean, se urmăreşte distrugerea PSRM

Pînă în 2009, Plahotniuc a fost în umbra guvernării comuniste. El cunoaşte cam totul despre eficienţa conspiraţiei care a dus la căderea lui Voronin, motiv pentru care îşi imaginează că şi acum aceleaşi metode îl vor ajuta să distrugă PSRM şi pe Dodon. Înlăturarea lui Voronin de la Putere s-a făcut sub steagul integrării europene opus „pericolului rusesc”. La fel vrea să se întîmple şi acum, în operaţiunea politică de decimare a socialiştilor şi compromitere a lui Dodon! Toţi se miră că Plahotniuc nu face zdrenţe PSRM la fel cum a făcut cu PCRM, dînd verdictul că ar exista o înţelegere între Plahotniuc şi Dodon. Nimeni însă nu se gîndeşte că oligarhul are alte planuri în aşteptare.

Plahotniuc nu a fost şi nu va fi niciodată popular în ţara lui. În Occident, de asemenea, este impopular, dar, paradoxal, încă mai este privit ca „o necesitate politică”, inclusiv de către guvernarea social-democrată coruptă de la Bucureşti. Guvernarea coruptă de la Bucureşti este cea care, în mod special, îi apără lui Plahotniuc imaginea de „necesitate politică” în faţa UE şi chiar a SUA. După ce Dodon a fost ales Preşedinte în mod absolut legal, Plahotniuc a văzut în el un serios adversar din cauza popularităţii sale indiscutabile. Din acest motiv, şi-a elaborat strategii complexe menite să-l transforme într-o viitoare victimă politică a lui, care i-ar salva „reputaţia” şi siguranţa personală în raport cu Occidentul. În contextul acestor strategii, au fost atraşi cu rafinament şi „inamicii” lui cei mai vocali de pe segmentul de centru-dreapta – Maia Sandu şi Andrei Năstase.

Complicitatea cu social-democraţii români a fost şi ea esenţială. Şi din aceste considerente a intrat în scenă conceptul de „pericol rusesc reprezentat de Dodon”! Exact ca în 2008-2009, Plahotniuc speră să-şi salveze controlul asupra ţării prin coalizare cu cercurile politice româneşti şi occidentale antiruseşti împotriva lui Dodon. Riscul este imens pentru ţară, căci aici nu este vorba despre vreun ideal naţional, ci despre interesele personale ale unui singur individ, la fel ca şi în cazul lui Liviu Dragnea, preşedintele social-democraţilor români căruia ieri I s-a sechestrat întreaga avere.

Observaţi că întregul aparat propagandistic al lui Plahotniuc îl demonizează pe Dodon la fel cum au făcut-o cu Voronin, pînă în 2009, cei care au preluat mai apoi puterea. În acelaşi registru anti Dodon se situează şi Maia Sandu şi Andrei Năstase, ca aliaţi rafinaţi cu Plahotniuc împotriva unui inamic comun – Dodon.

Mihai CONŢIU