MINISTRUL DE EXTERNE RUS: ACORDUL PRIVIND PROGRAMUL NUCLEAR IRANIAN TREBUIE SA FIE MENTINUT IN ACTUALA FORMA

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov și-a exprimat vineri speranța că președintele SUA, Donald Trump, va lua o decizie 'echilibrată' cu privire la rămînerea sau retragerea țării sale din acordul privind programul nuclear iranian, semnat în 2015 de Teheran și marile puteri, transmite Reuters.

''Este foarte important să păstrăm (acordul în) forma actuală și, desigur, participarea Statelor Unite va fi un factor extrem de semnificativ în această privință'', a spus Lavrov, care se află într-o vizită în Kazahstan.

În urmă cu două săptămîni, președintele american Donald Trump a pus sub semnul întrebării acordul internațional cu Teheranul asupra programului său nuclear și a acuzat în același timp Iranul de colaborare cu Coreea de Nord.

Acordul semnat în 2015 de Iran, pe de o parte, și SUA, Marea Britanie, Franța, Rusia, China și Germania, pe de altă parte, vizează respectarea caracterului strict civil și pașnic al programului nuclear iranian, în schimbul ridicării graduale a sancțiunilor internaționale impuse Teheranului.

După preluarea mandatului de președinte al SUA de către Donald Trump, Washingtonul și-a multiplicat criticile la adresa acordului pe care actualul lider de la Casa Albă a promis să îl 'rupă în bucăți'.

La 15 octombrie, Trump trebuie să notifice Congresului SUA dacă Iranul își respectă angajamentele asumate în cadrul acordului nuclear. În cazul nerespectării obligațiilor respective de către Teheran, Congresul va putea reintroduce sancțiuni.

Sursa: Agerpres