Mesajul Presedintelui Igor Dodon cu prilejul Zilei Independentei Republicii Moldova

Stimați concetățeni,

Ziua Independenței Republicii Moldova este una dintre principalele sărbători de stat ale țării noastre. Astăzi marcăm cea de-a 27-a aniversare a proclamării independenței Republicii Moldova. Sîntem un stat tînăr, dar cu o statalitate veche. Prin decret prezidențial, anul 2018 a fost declarat Anul lui Ștefan cel Mare și Sfînt. Iar în anul care vine noi vom sărbători 660 de ani ai statului moldovenesc. Noi vom face tot posibilul să ne păstrăm și să ne consolidăm statul național în beneficiul poporului nostru.

Principala avuție a noastră o constituie oamenii, noi cu toții – locuitorii Republicii Moldova. Totuși, de mai mulți ani, cetățenii noștri părăsesc țara în căutarea unei vieți mai bune. Cred că atît actuala conducere a țării, cît și cea precedentă ‒ cu toții purtăm răspundere pentru situația creată în Moldova.

Avem nevoie de reforme reale în domeniul justiției, de o luptă reală împotriva corupției în toate manifestările acesteia. Cetățenii noștri vor acorda credibilitate liderilor țării numai atunci cînd vor vedea într-un timp scurt o îmbunătățire radicală a situației în combaterea corupției.

După încheierea campaniei parlamentare și în timpul formării noului guvern, una dintre prioritățile fundamentale va fi soluționarea problemei transnistrene. Am convingerea că vom putea crea în Moldova un precedent răsunător de rezolvare pașnică a unei probleme atît de complexe precum este fragmentarea teritorială.

Principalul reper al politicii externe este cooperarea politică și comercial-economică reciproc avantajoasă cu toți partenerii externi. Anume politica externă echilibrată a țării noastre neutre ar trebui să contribuie la eliminarea tendințelor negative care se înregistrează în regiunea noastră și în alte regiuni ale lumii.

Împreună vom construi o Moldovă integră, pașnică și prosperă!