Merkel cheama la armonizarea si mai mult a diferentelor dintre Estul şi Vestul Germaniei

Cancelarul german Angela Merkel a făcut Sîmbătă un bilanţ pozitiv al progreselor din 1989, dar a avertizat că diferenţele dintre fosta Germania de Est şi cea de Vest trebuie totuşi echilibrate, potrivit dpa, scrie agerpres. Multe s-au realizat în cele trei decenii de la căderea Zidul Berlinului, a afirmat cancelarul într-o înregistrare audio înainte de Ziua unităţii germane marcate la 3 Octombrie. Această sărbătoare naţională celebrează reunificarea Germaniei în 1990. Cu toate acestea, „rămîn multe de făcut’, a spus ea. În momentul reunificării, de exemplu, puterea economică a noilor landuri din Est era de 43% faţă de landurile din Vest. Acest proporţie a crescut la 75%, a spus Merkel.

„Deci a fost un mare succes”, a apreciat cancelarul. „Pe de altă parte, mai este mult drum de parcurs. Şi asta în multe domenii”, a adăugat ea, subliniind că diferenţele dintre Estul şi Vestul Germaniei trebuie şi mai mult armonizate, cum ar fi în domeniul pensiilor. Potrivit Angelei Merkel, a fost un proiect major al Guvernului său de a crea condiţii de viaţă egale în toate regiunile Germaniei, atît în zonele urbane, cît şi în cele rurale.