LA INITIATIVA PSRM, IN CURTILE DIN CHISINAU VOR FI AMENAJATE TERENURI DE SPORT

Președintele fracțiunii Partidului Socialiștilor din Consiliul Municipal Chișinău, Ion Ceban a vorbit în cadrul conferinței de presă din 7 noiembrie, despre realizarea proiectelor sociale propuse de fracțiunea pe care o reprezintă.

Vorbind despre procesul de amenajare a curților din Chișinău și despre infrastructură, Ion Ceban a menționat că drept rezultat al unor proceduri birocratice de lungă durată, în sfîrșit, la Chișinău a ajuns suportul tehnic pentru terenurile de sport din cadrul programului PSRM, ”Sport pentru toți”, care sînt gata pentru instalare.

Liderul fracțiunii PSRM a reiterat că toate lucrările planificate vor fi finisate pînă la finele acestui an. În special, vor fi instalate 70 de terenuri de sport în curțile din capitală. De asemenea, în sectoarele din oraș, vor fi date în exploatare noi terenuri sportive, inclusiv stadioane multifuncționale.

În proces de lucru intens este un alt program al socialiștilor ”Terenuri de joacă pentru fiecare curte”. De la începutul anului au fost instalate 87 de terenuri de joacă noi. Pînă la sfîrșitul anului sînt planificate instalarea a cel puțin încă 83 de terenuri. În total, pentru anul 2018 sînt planificate instalarea a 170 de terenuri de joacă noi, în Chișinău.

Ion Ceban a atras atenția supra lucrărilor de amenajare a curților. Au fost iluminate 116 curți, pînă la sfîrșitul anului 2018 vot fi iluminate în jur de 40 de curți. Concomitent vor fi efectuate lucrările de iluminare a suburbiilor Vadul lui Vodă, Ghidighici, Tohatin, Sîngera.

Au avut loc lucrări de reparație în interiorul a peste 70 de curți din Chișinău, cum ar fi reparația străzilor, bordurilor, a trotuarelor. În prezent are loc ultima etapă a programului PSRM, vor fi amenajate și reparate drumurile din interiorul a peste 20 de curți.

În decursul ultimilor 2 săptămîni, în curțile din Chișinău, au fost instalate 155 de bănci. Pînă la finele anului vor fi instalate încă 600 de bănci noi.

De asemenea, Ion Ceban a anunțat despre faptul că pe 6 noiembrie a avut loc ședința Biroului permanent al Consiliului Municipal Chișinău, unde a fost aprobată ordinea de zi pentru următoarea ședință a CMC din 15 noiembrie.

Liderul fracțiunii PSRM a subliniat cu surprindere refuzul venit din partea fracțiunii Partidului Liberal de a susține introducerea pe ordinea de zi a unor proiecte importante pentru chișinăuieni, precum majorarea salariului cu 20% pentru cadrele didactice din municipiu, modificarea regulamentului privind acordarea a 1000 de lei lunar pentru chirie, pentru tinerii bugetari.

Ion Ceban a declarat că fracțiunea PSRM va insista asupra faptului de a fi incluse aceste proiecte importante pentru locuitorii Chișinăului, pe ordinea de zi a Consiliului Municipal.

Sursa: socialistii.md