La final de mandat, Trump ameninta cu sanctiuni companiile europene care lucreaza cu Rusia la Nord Stream 2. Ce o sa faca Biden?

Departamentul de Stat al SUA a avertizat în această lună companiile europene pe care le suspectează că ajută Rusia în construcţia gazoductului Nord Stream 2 că riscă sancţiuni, în contextul în care Administraţia reşedintelui în exerciţiu Donald Trump pregăteşte o rundă finală de măsuri punitive împotriva proiectului, a relatat Reuters, citînd mai multe surse oficiale, potrivit agerpres. „Încercăm să informăm companiile cu privire la risc şi să le îndemnăm să se retragă înainte de a fi prea tîrziu”, a declarat o sursă din Guvernul Statelor Unite, cu condiţia anonimatului.

Potrivit sursei americane, se aşteaptă ca Departamentul de Stat să emită un raport pînă Joi sau Vineri cu privire la companiile despre care se crede că ajută la construcţia conductei care porneşte din Rusia şi ajunge pînă în Germania. Printre companiile care ar putea fi menţionate în raport sunt incluse cele de asigurări, cele care ajută la instalarea conductei submarine sau cele care verifică echipamentul de construcţie, a mai spus această sursă.

Companiile ar putea fi expuse riscului sancţiunilor SUA în virtutea legii existente dacă nu încetează operaţiunile la conductă.

Conducta de 11 miliarde de dolari, unul dintre cele mai importante proiecte ale Rusiei în Europa, a stîrnit tensiuni între Washington şi Moscova.

Administraţia Trump, care se opune Nord Stream 2, ce ar priva Ucraina de taxe de tranzit profitabile, afirmă că o astfel de conductă ar creşte dependenţa economică şi politică a Europei faţă de Rusia. Administraţia americană a impulsionat, de asemenea, exporturile de gaz natural lichefiat american către Europa, un combustibil ce concurează cu gazul trimis prin conductă din Rusia.

În ceea ce-l priveşte, Kremlinul declară că Nord Stream 2, condus de compania energetică de stat Gazprom, este un proiect comercial.

Germania, cea mai mare economie a Europei, spune, de asemenea, că această conductă este, pur şi simplu, comercială. Germania are nevoie de gaz pe măsură ce închide centralele pe cărbune şi nucleare, pe fondul îngrijorărilor legate de mediu şi siguranţă.

Preşedintele ales al SUA Joe Biden s-a opus proiectului cînd era vicepreşedinte în Administraţia lui Barack Obama. Nu este sigur dacă ar fi dispus să facă compromisuri cu privire la acest proiect după 20 Ianuarie, dată la care este învestit ca Preşedinte al SUA.

Gazprom a oprit construcţia Nord Stream 2 timp de un an, după sancţiunile SUA din Decembrie 2019. Dar lucrările au fost reluate, în timp ce Gazprom speră să finalizeze conducta Nord Stream 2 sub Marea Baltică pentru a dubla capacitatea liniei existente. Proiectul este finalizat în proporţie de 90% cu doar o porţiune de 100 km în apele adînci din largul Danemarcei rămasă să fie terminată.

La rîndul său, Ministerul de Externe rus a declarat, Miercuri, că gazoductul va fi finalizat în ciuda presiunii din partea Statelor Unite, informează agenţia de presă rusă RIA, preluată de Reuters.

Finalizarea proiectului depinde de diverşi factori, inclusiv de vreme, adaugă RIA citînd un oficial al Ministerului.