LA CHIŞINĂU A FOST MARCATĂ „ZIUA MAMELOR”

Comunitatea Femeilor Ucrainene din Moldova (CFUM) în parteneriat cu Biroul Relaţii Interetnice al Republicii Moldova au omagiat toate mamele din Ucraina şi Moldova în cadrul evenimentului „Ziua Mamei”, dedicat aniversării a 20-a de la fondarea Comunităţii. Tot în cadrul evenimentului a fost vernisată o expoziţie de fotografie „Mama-începutul începuturilor”.

Prezent la eveniment, ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Serghii Pyrozhkov, a felicitat CFUM cu marcarea celor 20 de ani de la fondare şi a mulţumim organizaţiei pentru promovarea tradiţiilor ucraineşti pe teritoriul Moldovei. Diplomatul ucrainean a mulţumit conducerii Republicii Moldova pentru atenţia pe care o acordă minorităţii ucrainene şi pentru faptul că este alături de Ucraina în momentele de criză politică prin care trece ţara sa.

Ambasadorul Suediei la Chişinău, Ingrid Tersman, a menţionat că Ziua Mamei este una importantă pentru toţi, pentru că oferă o ocazie în plus să apreciem importanţa mamelor în viaţa noastră. „Această zi oferă posibilitatea să reflectaţi la propriile mame şi cred că aceasta a fost şi intenţia celor care au iniţiat această sărbătoare. Sînt impresionată de faptul cum comunitatea ucrainenilor din Moldova marchează această zi cum aveţi posibilitatea să vă promovaţi tradiţiile frumoase”, a spus Ingrid Tersman.

În acelaşi context, oficialul a subliniat că o ţară care respectă minorităţile naţionale este puternică nu doar pe interior, ci şi pe exterior. Ingrid Tersman a adresat un mesaj de solidaritate autorităţilor de la Kiev şi a spus că este dreptul fiecărui stat să-şi aleagă viitorul, iar Suedia va sprijini Ucraina.

La rîndul său, preşedintele Organizaţiei Internaţionale a Femeilor din Moldova, Marie Moser, a spus că Statele Unite ale Americii reprezintă o societate multietnică, de aceea sînt puternice. „Republica Moldova este asemeni SUA la acest aspect, prin respectul faţă de grupurile etnice de aici, ceea ce o face bogată cultural şi diversă”, a spus Marie Moser.

Totodată, preşedintele Organizaţiei Internaţionale a Femeilor din Moldova, a subliniat că societatea democratică permite exprimarea voinţei sale prin libertatea alegerii, iar comunitatea internaţională va susţine Ucraina în desfăşurarea alegerilor prezidenţiale din 25 mai.

Sursa: IPN