ION CEBAN A EXPLICAT DE CE A FOST IMPORTANT PENTRU SOCIALISTI SA CONTESTE INCALCARILE DIN CAMPANIA ELECTORALA ALE LUI ANDREI NASTASE

Liderul fracțiunii Partidului Socialiștilor din RM în Consiliul Municipal Chișinău Ion Ceban a explicat, în cadrul conferinței de presă susținută în ziua de 19 iunie, de ce pentru socialiști a fost important să conteste încălcările din campania electorală a alegerilor locale din Chișinău, admise de candidatul la funcția de primar general al Capitalei Andrei Năstase.

”Dînsul a profitat în mod repetat, tupeist și iresponsabil de susținere externă în plină campanie electorală, dincolo de alte încălcări pe care le-a comis.

Acum pentru noi este foarte curioasă decizia judecății, ca să știm cum să procedăm în parlamentare, fiindcă Năstase a creat un precedent. Exista 3 posibile decizii:

1. Dacă judecata va constata că suportul direct al politicienilor străini de care a beneficiat Năstase nu constituie o încălcare, atunci acesta e un precedent care le va permite socialiștilor să beneficieze la rîndul lor, în alegerile parlamentare, de susținerea politicienilor din străinătate, inclusiv din Federația Rusă.

2. Dacă judecata va constata că a fost o abatere, dar nu suficient de gravă ca Năstase să fie penalizat, atunci acesta e de asemenea un precedent, care ne va permite să beneficiem de susținere din străinătate, fără a risca să fim scoși din cursa parlamentară.

3. Dacă judecata va constata că a existat o abatere destul de gravă, o încălcare flagrantă a codului electoral, atunci Năstase trebuie să fie penalizat cu toata stricteţea conform legislaţiei in vigoare.

De aceea, repet, sîntem foarte atenți la decizia judecății, pentru a vedea ce precedent va fi creat și în viitor să acționăm în corespundere cu acest precedent”, a spus Ion Ceban.

Sursa: socialistii.md