Cînd un bărbat vrea să-i ceară mîna iubitei sale, îi oferă un inel de logodnă cu pietre prețioase. Antropologii spun că tradiția purtării inelelor de logodnă a fost un obicei roman, unde soții purtau inelele atașate unei chei. Asta simboliza stăpînirea soților asupra lor. Conform înregistrărilor, primul inel de logodnă a fost comandat de arhiducele Maxilian al Austriei, care prin acest gest și-a dorit să-i ceara mîna logodnicei sale, Maria, moștenitoarea Burgundiei. Fiind un inel cu diamante, acesta a stîrnit o puternică afinitate pentru diamante în rîndul aristocraților Europei.

Victorienii sentimentali au popularizat modele de inele ornate, amestecînd diamantele cu alte pietre prețioase, metale prețioase și smalț. Adeseori, aceste inele au avut forme de flori. Această tradiție de a mixa diamantul cu alte pietre prețioase a rămas la modă și în Epoca Edwardiană.

O dată cu deschiderea minelor DeBeers în Africa, diamantele au devenit mai accesibile. Datorită vremurilor economice grele din SUA în anii 1930, nevoia pentru diamante a scăzut brusc, după ce compania DeBeers a început o campanie de marketing foarte agresivă. Au folosit fotografii cu actrițe cunoscute, fermecătoare, împodobite cu diamante. Mulțumită campaniei vînzările diamantelor au crescut cu 50% în aproape trei ani.

În anul 1947 DeBeers a lansat sloganul lui clasic: “A diamond is forever!” – Diamantul este pentru totdeauna!, ce a determinat vînzările să crească și mai mult.

În psihicul american acest slogan comunica durabilitatea diamantului, care exprima eternitatea mariajului. Inelul de logodnă cu diamant a devenit simbolul iubirii în toate colțurile lumii, elementul cheie al unei propuneri.

Istoria inelelor de logodnă este o poveste extraordinară. De unde a pornit și unde a ajuns. Au trecut secole de la apariția primului inel de logodnă, dar farmecul și mesajul acestuia a rămas neschimbat sau chiar mai puternic. Moda se schimbă în oră-n oră și cred că am dreptate dacă spun că suntem tare curioși cum vor arăta inelele de logodnă peste 10-15-20 de ani. Asta rămîne de văzut.

Cristina Chistol, studentă, Jurnalism, USM