INFRACŢIONAL

Poliţia a reţinut doi tineri care au provocat accidente rutiere

Şoferul care a provocat acum două zile un accident rutier în sectorul Botanica al capitalei şi a părăsit locul faptei a fost reţinut de poliţie. Potrivit poliţiei, individul are 21 de ani, este originar din oraşul Nisporeni şi nu are permis de conducere. În cadrul audierilor, tînărul a declarat că se deplasa cu automobilul prietenei, care în prezent se află peste hotare. Acesta a recunoscut că mergea cu o viteză de aproximativ 180 km/oră. Astfel, a pierdut controlul volanului şi a ieşit pe contrasens, tamponîndu-se frontal cu un “Wolkswagen Golf”, condus de un tînăr de 20 ani din raionul Teleneşti. În urma impactului, automobilul suspectului a fost proiectat într-un automobil de model ”VAZ”, parcat pe marginea carosabilului, iar ca urmare, şoferul “VAZ”-ului s-a ales cu leziuni corporale grave. Tot pe 25 iunie poliţiştii au reţinut şi tînărul care a accidentat grav pasagerul său, în timp ce conducea o motocicletă la periferia oraşului Sîngera în seara zilei de 4 iunie curent. Tînărul are 20 ani şi nu deţine permis de conducere. În timp ce se deplasa cu motocicleta unui prieten, a pierdut ghidajul şi s-a izbit violent într-un copac. În urma impactului, pasagerul său în vîrstă de 15 ani s-a ales cu leziuni corporale grave. Ulterior, făptaşul a fugit de la faţa locului şi a părăsit teritoriul ţării. În ambele cazuri, oamenii legi au dispus iniţierea cauzelor penale.

Produse alimentare de contrabandă, reţinute de inspectorii de patrulare

Marfă de contrabandă adusă din regiunea transnistreană, în valoare de circa 32 de mii de lei, urma să fie comercializată pe pieţele din municipiul Chişinău şi Bălţi. Produsele, 23 de cutii cu carne congelată şi 24 de sticle cu alcool etilic, au fost depistate într-un automobil cu numere transnistrene. Inspectorii au oprit maşina pe traseul R-13, între localităţile Ţareuca şi Piscăreşti din raionul Rezina, în baza unor informaţii operative de implicare în contrabandă cu produse din regiunea transnistreană. Şoferul nu a putut prezentat niciun act care ar confirma calitatea şi provenienţa mărfii.

Sursa: Moldpres, IPN