INFRACŢIONAL

Condamnat la 25 de ani de puşcărie pentru dublu omor

Un tînăr de 23 de ani, care împreună cu un prieten a omorît o femeie şi un copil minor din Vulcăneşti, a fost condamnat la 25 de ani de închisoare. Acesta a mai fost obligat de instanţă să achite succesorului părţilor vătămate un prejudiciu moral şi material de peste 400 de mii de lei. În iulie 2012, tinerii au planificat să fure bunuri de la o rudă a unuia dintre aceştia. Aflîndu-se în vizită la rude, tinerii au înjunghiat mortal gazdele, mama de 33 de ani şi fiica de 9 ani, după care au furat bani şi bunuri în valoare de peste 24 de mii de lei. Făptaşii au părăsit locul crimei şi s-au înţeles cu un taximetrist să-i ducă peste hotare, dar au fost reţinuţi cîteva zile mai tîrziu încă pe teritoriul Republicii Moldova. Ambii şi-au recunoscut fapta şi au povestit cu lux de amănunte despre cele comise. Unul dintre asasini s-a strangulat în penitenciar, înainte de pronunţarea sentinţei, iar celălalt a fost condamnat pentru omor intenţionat şi tîlhărie la 25 de ani de închisoare. În privinţa inculpatului care s-a strangulat în penitenciar procesul de judecată continuă într-o procedură separată, întrucît rudele acestuia nu au fost de acord cu învinuirea înaintată şi au solicitat reabilitarea lui. În cadrul urmăririi penale s-a mai stabilit că două persoane, rude ale inculpaţilor şi ale victimelor, au încercat să inducă în eroare organul de urmărire penală, fiind şi ei condamnaţi pentru favorizarea infracţiunii la amenzi a cîte 4 mii de lei. Taximetristul de asemenea a fost recunoscut culpabil de favorizarea infracţiunii şi condamnat la amendă în mărime de 6 mii de lei. Procurorii au considerat pedepsele aplicate inculpaţilor ca fiind prea blînde şi le-au atacat în instanţa superioară, solicitînd pedepse mai aspre.

Trei oameni ai legii sînt cercetaţi penal pentru corupere pasivă

Trei angajaţi ai Inspectoratului Naţional de Patrulare au ajuns în vizorul centrului Naţional Anticorupţie şi a procurorilor anticorupţie, fiind bănuiţi de corupere pasivă. Unul dintre poliţişti este reţinut pentru 72 de ore, iar ceilalţi doi sînt cercetaţi în libertate. Potrivit unui comunicat de presă al Centrului Naţional Anticorupţie, poliţistul reţinut este angajat al Inspectoratului de poliţie din Cahul. Acesta este bănuit că ar fi extorcat 2000 de lei de la un şofer pentru a nu se prezenta în instanţa de judecată în calitate de agent constatator. Poliţistul a fost reţinut imediat după primirea banilor, pentru 72 de ore. Alţi doi poliţişti ai Batalionului Sud din cadrul Inspectoratului Naţional de Patrulare sînt băniţi de extorcarea a 1000 de lei de la un şofer ca să nu-l tragă la răspundere pentru „lipsa actelor asupra automobilului condus”. Ambii poliţişti fiind cercetaţi în stare de libertate. De la începutul anului, CNA şi procurorii anticorupţie au pornit 48 de cauze penale pe fapte de corupere în care figurează poliţişti.

Un poliţist va fi judecat pentru tăinuirea drogurilor confiscate

Un poliţist din sectorul Rîşcani al capitalei şi complicele acestuia au ajuns pe banca acuzaţiilor, fiind învinuiţi de tăinuirea a circa 2 kilograme de haşiş confiscate în cadrul unui dosar. Poliţistul este învinuit de abuz de serviciu, soldat cu urmări grave şi păstrarea, transportarea şi transmiterea substanţelor narcotice în proporţii deosebit de mari. În aprilie curent, în timpul documentării unui caz de trafic ilicit de droguri în raionul Soroca, poliţistul, în complicitate cu o altă persoană, a indicat o cantitate mai mică a substanţelor narcotice depistate. Poliţistul şi-a însuşit aproximativ 2 kg de droguri, pe care intenţiona să le vîndă în mod clandestin. Dosarul a fost expediat spre examinare Judecătoriei sectorului Buiucani.

Sursa: IPN