IN URMA RUNDEI IN FORMATUL 5+2 NU A FOST SEMNAT NICIUN ACT

După reuniunea în formatul de negocieri 5+2 pentru reglementarea transnistreană, care s-a desfășurat la Bratislava pe 9 și 10 octombrie, nu a fost semnat niciun document. Proiectul unui protocol se află în proces de perfectare. „Cu toții am ajuns la concluzia că avem nevoie de mai mult timp și mai multe consultări pentru a ajunge la un acord privind decizia protocolară cu care de regulă se finalizează astfel de întîlniri”, a declarat într-o conferință de presă șeful Misiunii OSCE în Republica Moldova, Claus Neukirch.

Claus Neukirch a menționat că la reuniune a fost făcut un schimb de opinii și a fost examinat nivelul de implementare a măsurilor de consolidare a încrederii convenite în cadrul pachetului „Berlin-plus”. Au fost discutate, de asemenea, chestiuni noi, prioritare pentru măsurile suplimentare de consolidare a încrederii.

Potrivit lui Claus Neukirch, urmează multă muncă pentru a finaliza decizia ședinței din Bratislava, care să dea un imbold negocierilor cu privire la reglementarea transnistreană, precum și discuțiilor privind măsurile de consolidare a încrederii.

Întrebat despre conținutul proiectului deciziei protocolare, Claus Neukirch a declarat că „deocamdată nu este nimic aprobat”. „Și nu este bine să citez selectiv din proiectul acordului. Pot doar să vă spun că am examinat starea de implementare a elementelor incluse în protocolul „Berlin-plus”. Și am discutat și alte subiecte care sînt pe agenda actuală. După cum am spus, atunci cînd avem versiunea finală aprobată, exact așa cum am făcut și anterior, o vom publica”, a notat șeful Misiunii OSCE în Republica Moldova.

Referitor la aprecierea dată implementării prevederilor protocolului „Berlin-plus”, Claus Neukirch a spus că acestui aspect îi este acordată în continuare atenție, însă mai multe vor putea fi comunicate odată cu semnarea protocolului final al reuniunii.

Cît despre nimicirea munițiilor din depozitul de la Cobasna, oficialul a spus că este o înțelegere bilaterală. Misiunea OSCE are mandatul să faciliteze distrugerea sau retragerea munițiilor transparent. Însă, acest subiect nu a fost discutat la reuniunea în formatul 5+2.

Anterior formatul 5+2 s-a convocat în mai 2018. Potrivit șefului Misiunii, data pentru o următoare reuniune încă nu a fost stabilită.

Sursa: IPN