IGOR DODON: PSRM ESTE GATA SA SUSTINA UN GUVERN PROPUS DE MAIA SANDU

Președintele în exercițiu, Igor Dodon, susține că Partidul Socialiștilor este gata să susțină un guvern propus de președintele ales, Maia Sandu, în cazul în care este gata să își asume responsabilitatea pentru soarta țării și a cetățenilor și dacă crede că poate gestiona mai bine criza decît actualul guvern.

 „În Parlament nu există azi vreo majoritate parlamentară, însă poate fi creată o asemenea majoritate în diferite formule, în funcție de fracțiunile care se vor alia. De aceea, doamna președinte Maia Sandu are acum posibilitatea să-și formeze orice coaliție dorește, fie pentru a guverna țara, fie pentru a provoca alegeri anticipate. Totul acum depinde de capacitățile de negociere ale dumneaei”, a declarat Igor Dodon în cadrul emisiunii online „Președintele Igor Dodon răspunde”.

Potrivit lui, socialiștii nu se țin cu orice preț de guvernare, mai ales că nu există o majoritate parlamentară. „Însă nici țara nu poate fi lăsată de izbeliște, fiindcă se va instaura un haos politic și economic”, a spus Igor Dodon, care urmează să revină la conducerea PSRM.

Acesta a îndemnat-o pe președinta aleasă să înceapă cît mai curînd procesul de negociere cu fracțiunile parlamentare, să formeze o majoritate în formula care îi convine, să creeze un nou guvern sau să provoace alegerile parlamentare anticipate și să-și realizeze programul electoral.

Sursa: IPN