Ţara a fost astfel croită spre a fi dominată de hoţi şi şarlatani

Îmi irosesc atîta timp preţios scriind despre potlogari politici ca Mihai Ghimpu şi Dorin Chirtoacă nu din considerente de ordin personal, ci din compasiune pentru naivii care au crezut în ei, dar şi pentru că sînt animat de o revoltă civică firească faţă de ticăloşii care le-au devenit complic în nelegiuiri. Trădătorii şi profitorii se adună împreună sub acelaşi stindard al nelegiuirilor atunci cînd împrejurările le sînt favorabile. În acest context, fără scrupule, academicianul se aliază cinic cu interlopul cînd e vorba de profit personal, scriitorul cu semianalfabetul din acelaşi motiv, politicianul cu criminalii pentru că, în plus faţă de beneficiile amintite, vrea să „izbăvească ţara”, „să-i aducă prosperitate şi să-i fericească pe moldoveni” şi tot aşa.

„Noi, aici, la Chişinău, latinizăm pe orişicare bou”, par să spună intelectualii care l-au susţinut sau îi mai apără pe „unioniştii” Ghimpu şi Chirtoacă! Provincialismul unor intelectuali de la Chişinău este atît de dezagreabil încît, atunci cînd aceştia coabitează politic cu cei doi, nici nu merită să fie „înnobilaţi” cu titulatura de „curve politice”, căci asta aduce mai mult a zoofilie – o împerechere contra naturii a unor aşa-zişi creatori cu rîmătorii politici. Aici şoriciul e la mare preţ!

Pot să (re)dau şi pilde relevante!

Luptătorul unionist de faţadă Ion Hadîrcă, poet cu o oarecare recunoaştere între „bazinele piscicole” Nistru şi Prut, a fost o vreme subordonat politic lui Ghimpu şi Chirtoacă. Pînă a ajuns în Parlament, cînd tenul obrajilor s-a transformat în şorici! Făcînd recurs la o logică elementară, la o firească igienă morală şi la respectul faţă de proporţiile de reprezentare intelectuală şi socială, dorinţa arivistă a lui Hadîrcă de a se alia prin subordonare cu Ghimpu produce dezgust. Cum poate un poet cu anumite pretenţii să se subordoneze unui politician semidoct, care nu doar că n-a fost în stare să se debaraseze de limbajul ţărănesc rudimentar, dar nici măcar n-a reuşit să-şi cureţe din crăpăturile de la călcîie urmele de bălegar din grajdul lui de la Coloniţa, cu mirosul căruia a împînzit Parlamentul şi ţara?

Oportunistul ex-sovietic şi fost lider comsomolist Hadîrcă a putut! Păi cum să nu poată, căci şi el este un fel de Petru Lucinschi? Pe vremea URSS, fiind mare şef comsomolist şi premiat de sovietici pentru celebrul poem „Carnetul Comsomolistului”, tăia şi spînzura pe oricine „mirosea” a pro-român sau pentru că citea literatură română. Mai apoi, începînd cu 1989, „misiunea comsomolistă” a lui Hadîrcă a fost aceea de „lider al mişcării naţionale de eliberare”, ajungînd chiar şi în prezidiul parlamentar în care unelteşte acum Andrian Candu şi adjuncţii săi, apoi prin „antecamerele de consiliere” ale lui Lucinschi, iar după aceea, în văzul lumii, a devenit cadîna politică a lui Ghimpu, a unuia pe care Hadîrcă ar fi trebuit să-l înveţe măcar alfabetul, nu şi tabla înmulţirii. A devenit model de invidiat pentru orişice curvă şi nu doar din politică!

După ce şi-a luat „tariful” de la Ghimpu, Hadîrcă, pentru scurt timp, a devenit „liber profesionistă”. La ora actuală, fostul şef comsomolist care, pe vremea URSS, îi pedepsea cu asprime pe toţi moldovenii care aveau simpatii româneşti a ajuns în Parlamentul României. Sigur că a ajuns acolo după ce s-a reprodus în uterul unui partid al unei curve politice româneşti cu o clientelă mult mai selectă al cărei nume de cod este Călin Popescu Tăriceanu (Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, după numele întreg dobîndit după ce a fost născut şi i s-a tăiat doar cordonul ombilical). Cine crede că URSS a murit, se înşeală, iar Hadîrcă o demonstrează!

Dacă Hadîrcă a fost nemulţumit de „prestaţiile peştelui Ghimpu” şi a reuşit să-şi găsească un hotel de lux cu o clientelă mai aleasă, nu acelaşi lucru se poate spune despre alţi foşti privilegiaţi ca şi el, care-i veghează fariseic cadavrul politic în speranţa că măcar îl vor împăia dacă le va fi greu să-l îmbălsămeze, ca pe Lenin. Nu mai dau alte exemple, fiind suficient să vă reamintesc cum Literatura şi Arta a lui Nicolae Dabija mai că nu-i trece în rîndul sfinţilor pe penalii Ghimpu şi Chirtoacă! Vedeţi cît de sordidă este aşa-zisa elită intelectuală moldovenească, cît de provincială şi promiscuă este?

Ca român nativ, mă simt agresat, insultat teribil de către toţi profitorii aşa-zişi unionişti

„Declară-te, neică, moldovean care vorbeşte moldoveneşte, dacă vrei să te respect, dar nu trişa, spunîndu-mi că eşti român, fără să-mi cunoşti limba, istoria reală, trăirile colective şi realităţile cotidiene profunde din patria mea nativă, România”, îmi vine să le spun unioniştilor mascaţi de teapa unora ca Ghimpu, Chirtoacă sau Dabija! Rîd de ei ruşii serioşi cu gurile desfăcute pînă la urechi şi au dreptate!

Puţinii simpatizanţi ai celor amintiţi habar nu au că aceştia au fost excluşi de mulţi ani din rîndul „unioniştilor de credinţă” privilegiaţi de către cei din România care au acelaşi ideal. Absolut toate figurile politice româneşti reprezentative sau asociaţii unioniste nici prin gînd nu le mai trece ca să fie asociaţi cu „foştii lideri basarabeni ai unionismului”, care s-au dovedit a fi profitori ordinari sau infractori penali. Cu toate acestea, aceste „mortăciuni politice ale unionismului” continuă să răcnească din toţi bojocii că luptă pentru unirea celor două ţări, însă o fac nu pentru românii cărora li s-a făcut lehamite de ei, ci pentru cîţiva fraieri de moldoveni care încă îi mai cred.

Ca să înţelegeţi mai bine „eficienţa” propagandei unioniste din ultimii 27 de ani, în fruntea căreia şi-au dat cu coatele ca să se plaseze cei arătaţi mai sus, este suficient să revedem datele ultimului sondaj de opinie, potrivit căruia 78% dintre cetăţeni s-ar pronunţa pentru studierea disciplinei „Istoria Moldovei” în instituţiile de învăţămînt din ţară şi doar 10% ar vota împotriva acestei iniţiative, iar 76% consideră că limba de stat ar trebui denumită „limba moldovenească”. Cine-şi imaginează că „unionişti” ca Ghimpu, Chirtoacă, Dabija, Butnaru, Pavlicenco etc. au „luptat” în realitate pentru unirea celor două ţări, se înşeală amarnic! Ei fac parte dintr-un scenariu antiromânesc şi anti-moldovenesc cu mult mai profund şi cu o proiecţie extinsă pe mai multe din deceniile care vor urma. Unii dintre aceşti „pioni” poate că nici n-o ştiu, iar asta din vulgarul motiv că beneficiile materiale de care se bucură îi fac incapabili să gîndească în perspectivă.

Ultimul scuipat aruncat de Ghimpu în capul moldovenilor

Se ştie că din data de 26 Mai Partidul Liberal a decis să treacă în „opoziţie”, zi după care Mihai Ghimpu nu s-a mai prezentat la şedinţele Parlamentului. Întrebat fiind de jurnalişti, în ziua de Marţi, 13 mai, de ce nu merge la şedinţele Legislativului, Ghimpu a declarat că are „probleme mai importante”. „N-am dispărut, aici am fost, aici sînt, aici mor. La Parlament... asta e altă problemă. Înseamnă că am alte probleme mai importante”, a menţionat liberalul. Mai fiind întrebat dacă are planuri, acesta a răspuns: „Am planuri mari să trăiesc, să lupt, să facem unirea. Lupta continuă, eu nu cedez. Eu ştiu pentru ce am venit în această luptă şi n-am venit pentru funcţii”.

Aşadar, babeta politică senilă Ghimpu are „probleme mult mai importante” decît cele ce ţin de prezenţa lui în Parlament. Oameni buni, dar noi îi plătim din buzunarul nostru salariu gras, compensaţii şi deplasări în străinătate acestui cioflingar, căci statutul lui de deputat este cea mai importantă problemă pe care trebuie să o aibă. Poate să aibă o mie de probleme personale, fie că sînt penale, pasionale sau de orice altă natură, dar calitatea de ales al poporului este fundamentală, este o prioritate absolută care nu poate fi substituită niciuneia.

Acum, Ghimpou nu tremură de soarta lui Chirtoacă, ci de a lui, iar faptul că nu a fost încă reţinut de CNA trezeşte o mirare revoltătoare. Prostia nătîngă a lui Chirtoacă a fost aceea că a acceptat să devină corupt sub protecţia unchiului său, fiind incapabil să înţeleagă că lui Ghimpu nu-i pasă decît de propriul său confort. Cum să să-i devină nepotul, Chirtoacă, atît de apropiat în condiţiile în care el nici cu fraţii lui, Gheorghe şi Simion, nu s-a înţeles? Gheorghe Ghimpu, de numele căruia se foloseşte cînd e prins la colţ, avea partidul lui, Mihai Ghimpu, mort-copt după funcţii, şi-a format partidul său, un nepot de-al lor, Viorel Ghimpu, are şi el un fantomatic partid… Păi, oameni buni, dacă ei, ca fraţii şi nepoţii, în familie, nu s-au putut uni, ce fel de unirea a Republicii Moldova cu România poate face cioflingarul de Mihai Ghimpu? Această întrebare, cu ani mulţi în urmă, la Uniunea Scriitorilor, i-am pus-o şi regretatului Simion Ghimpu, cînd mi-a spus că vrea să înfiinţeze, şi el, o organizaţie unionistă. …Asta ca să înţelegeţi de ce Mihai Ghimpu, în interesul partidului, nu a vrut să-i predea şefia lui Dorin Chirtoacă, atunci cînd acesta era pe val…!

Cred că nu mai are rost să mai comentez „planurile mari de trăire şi de unire” pe care le mai are Ghimpu, nu-i aşa?

Mihai CONŢIU