Tot el a contribuit decisiv la consolidarea puterii lui Plahotniuc

Este bine ştiut faptul că în anul 2010 Mihai Ghimpu a insistat, a condiţionat şi a reuşit să impună organizarea unui referendum naţional pentru modificarea Constituției, care să permită alegerea Președintelui Republicii Moldova de către întreg poporul. I-a reuşit acest lucru în contextul în care făcea parte din categoria liderilor politici ajunşi în „cărţile Puterii”, care îşi făceau unul altuia concesii în negocierile secrete de împărţire a ţării între ei. Şi se şantajau de le crăpau conturile prin bănci de atîta înverşunare.

Pretextul referendumului din 2010 a fost acela că nu putea fi ales de către Parlament Preşedintele ţării nici după alegerile din 5 Aprilie 2009, nici după cele din 29 Iulie a aceluiaşi an, iar asta tot din cauză că Mihai Ghimpu, Vad Filat, Serafim Urechean şi Marian Lupu-Dumitru Diacov trăgeau cu dinţii şi de această funcţie. Atunci Vladimir Plahotniuc era încă în umbra celor doi ştabi ai PDM, cărora deja le cam cumpărase partidul. Pentru ca lui Ghimpu, ca iniţiator, să-i reuşească acest referendum, Parlamentul a adoptat modificări şi completări în Codul electoral, inclusiv cu privire la referendumul republican constituţional. Pentru el, cele mai preţioase modificări au fost: a fost redus pragul de participare la referendumul constituţional (art.171): de la 3/5 la 1/3 din numărul alegătorilor (persoanelor înscrise în listele electorale); a fost redus numărul de voturi necesar pentru ca hotărîrea (legea) supusă referendumului să fie considerată adoptată (art.168): de la 1/2 din numărul total al alegătorilor – la majoritatea alegătorilor care au participat la referendum. Tot în acest context, în conformitate cu articolul 35 din Codul electoral, prin hotărîrea numărul 3283 din 16 Iulie 2010, a fost aprobat Devizul de cheltuieli în sumă de 32.723.964 de lei pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului republican constituţional din 5 Septembrie 2010.

În luna Martie 2010, Comisia de la Veneţia s-a pronunţat împotriva organizării unui referendum de modificare a Constituţiei Republicii Moldova şi a recomandat dizolvarea Parlamentului de atunci după data de 16 Iunie 2010, la un an de la desfiinţarea precedentului Parlament. Dar nu numai Curtea de la Veneţia s-a pronunţat împotriva acelui referendum, ci toţi înalţii oficiali ai UE, care nu au cerut decît respectarea legii, adică dizolvarea Parlamentului şi declanşarea alegerilor anticipate. Anul 2010 a fost anul marilor fraude, ilegalităţi ale celor care preluaseră puterea de la comunişti tot prin fraude legislative şi prin lovitură de stat.

După ce referendumul a eşuat lamentabil, fireşte că alegerile anticipate nu au putut fi evitate, ele desfăşurîndu-se în ziua de 28 Noiembrie 2010. După acea dată, Vladimir Plahotniuc a intrat în joc oficial, în calitate de cel mai profitabil negociator la jocurile subterane de distribuire a celor mai importante funcţii în Stat nu între partide, aşa cum doreau să ne convină, ci între ei, liderii, ca persoane particulare decise să fure ţara fiecare pe segmentul care i-a revenit. Ca să-şi umfle conturile şi aşa destul de burduşite.

Ghimpu a demonstrat că este antieuropean încă din clipa în care a sfidat recomandările Comisiei de la Veneţia în privinţa referendumului, pe cele ale UE, iar şi-a trădat sau şi-a accentuat acest antieuropenism pe data de 10 Februarie 2011, cînd în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV, a făcut următoarea declaraţie năucitoare: „Eu respect foarte mult aceste instituții europene, dar consider că anul trecut am intrat în alegeri anticipate din cauza Comisiei de la Veneția. De data aceasta, PL se va gîndi la cetățeni și nu la ce spune Comisia. Noi nu sîntem mai proști ca Comisia de la Veneția, avem și noi specialiști în drept constituțional”.El nu-i conştient de faptul că încă de atunci şi-a bătut cuie la capacul sicriului său politic. Europenii l-au suportat diplomatic la fel cum o fac acum cu Plahotniuc, iar finalul politic al lui Ghimpu va fi acelaşi şi pentru cei care acum au sfidat recomandările Comisiei de la Veneţia în cazul votului mixt. Dar să revenim la referendumul amintit!

Să reţinem că a fost vorba despre un referendum naţional la care pragul electoral a fost redus la o treime din numărul persoanelor înscrise în listele electorale. Statul, aşa cum aminteam, a alocat 32.723.964 de lei, iar pentru succesul referendumului partidele au cheltuit probabil cel puţin tot atîţi bani. Atunci referendumul a fost boicotat de către PCRM care, raportat la forţa de impact electoral, era mai mic faţă de cel reprezentat de boicotul referendumului pentru demiterea lui Chirtoacă iniţiat de PAS, PPDA, PLDM etc. Cu toate acestea, referendumul nu a fost validat din cauza prezenței reduse la vot (30.29%).

Diferenţele motivaţionale dintre referendumul din 2010 şi cel de demitere a lui Chirtoacă sînt imense. Fiind preşedinte interimar al ţării, Ghimpu a dorit ca să fie el Preşedinte în exerciţiu, nu Filat, Lupu sau Urechean. În acest context meschin, acel referendum a fost un moft al lui, un demers prin care credea că dacă va trece referendumul el va fi ales preşedinte al ţării de către întreg poporul. Suma de 32.723.964 de lei a fost aruncată în vînt pentru că aşa a vrut Ghimpu! În schimb, referendumul legal pentru demiterea lui Chirtoacă are la bază nemulţumirea marii majorităţi a chişinăuienilor faţă de modul dezastruos în care penalul Chirtoacă a administrat Capitala. Alta-i că referendumul a fost invalidat din pricina neprezenţei la vot, care a fost generată de accente geopolitice şi jocurile de culise ale lui Plahotniuc!

În contextul în care astăzi liberalii cer socialiştilor să restituie nouă milioane cheltuite pe referendumul local, de ce moldovenii să nu-i ceară lui Ghimpu să restituie Statului 32.723.964 de lei la valoarea de astăzi a acestei sume, inclusiv dobînzile aferente? Mofturile lui Ghimpu l-au adus la Putere pe Plahotniuc!

Mihai CONŢIU