Autor: Mihai CONŢIU

Aproape zilnic, constat cum o categorie de indivizi de aici îşi însuşesc libertatea prin fraudă. În nici o parte a lumii nu poţi găsi astfel de indivizi. Ei doar aici pot trăi. Educaţi şi crescuţi fiind de vulpi KGB-iste marginale, interpretează aria calomniei fără să se ruşineze de ei înşişi, în primul rînd, iar mai apoi de copiii, iubitele, nevestele sau părinţii lor, asta dacă cei din urmă nu sunt plămădiţi din acelaşi aluat insalubru.

Astfel de indiviz mai calcă, la sărbători mari, şi pe la Biserică şi o fac pe pioşii atunci cînd au certitudinea că sunt observaţi şi de cei din jur. Nimic nu-i răneşte pentru că sunt totalmente imuni în faţa adevărului, bunului simţ şi omeniei, în general. Nu le pasă de Instanţa Divină pentru că nu cred în ea, iar pe cea lumească o sfidează sau o controlează prin cele mai ticăloase pseudo-virtuţi. Aproape toţi sunt narcisişti. Se auto-adulează pînă la paroxism, iar orice nor critic, cît de cît vag, la adresa lor, îl transformă în tragedii naţionale deoarece, aprioric, au grijă să se transfigureze în sfinţi sau repere naţionale.

În ultimul număr, de dinaintea încetării apariţiei pe perioada concediului, „Literatura şi Arta” a reînceput atacurile împotriva mea. Pentru a-şi asigura „un teren fertil” şi propice unor noi atacuri ticăloase, au fost reactivaţi căţelandrii, progeniturile mai tinere ale socialismului sovietic de tip moldovenesc. Primul schelălăitor de serviciu este mediocrul blogger-scriitor Traianus. Din senin, astăzi, 24 August, a mai apărut un ilustru anonim, pe care, dacă este să-l credem pe cuvînt, îl cheamă sau îl strigă Gabriel Călin.

Un alt haidamac care-şi imaginează că este jurnalist! Nici pe vremea URSS, din cîte ştiu, cînd măcar era obligatorie cunoaşterea gramaticii elementare pentru toţi cei care vroiau să-şi publice articole, dar nici în Occidentul civilizat, astfel de oameni nu aveau şi nici n-ar avea şansa, acum, să se exprime, public. Golănaşii ăştia mediatici n-au învăţat nimic din presa română sau cea occidentală, nu neapărat de la mine. Eu scriu româneşte pentru că mă alint exclusiv în limba română; nu sunt nevoit, mental şi instinctiv, subconştient, să fac echivalenţe româno-ruse, iar handicapul dintre mine şi ei este evident.

N-am nici un pic de talent, ci, pur şi simplu, scriu româneşte, chestie care nu l-a deranjat nici chiar pe comunistul Voronin, dar „românii-basarabeni” sunt teribil de furioşi tocmai din această pricină.

Sunt  de la „şaibă”, adică muncitor al scrisului. Mă străduiesc să scriu cît mai bine, aşa cum muncitorii de la „Franzeluţa” vor să ne ofere o pîine cît mai bună. Nu sunt ideolog, aşa cum, de pildă, este Mark Tkaciuk sau alţii. Apreciez politicienii în virtuţile opţiunii majoritare, indiferent că este vorba despre Voronin, Filat sau Ghimpu. Personal, sunt regalist, mă recunosc drept supus al Majestăţii Sale, Regele Mihai I de România şi cu asta pun punct.

Falsa pudoare a unor lideri de opinie de aici i-a pus într-o situaţie extrem de ridicolă atunci cînd au început să mă atace, cînd au vrut, chiar şi în instanţele de judecată, să-mi impună „normele lor moldoveneşti”, începînd cu camarila lui Nicolae Dabija şi terminînd cu trepăduşul căruia i-am grafiat numele în titlu. Extrem de puţine sunt procesele pe care le-am pierdut în Republica Moldova, iar atunci cînd s-a întîmplat, a fost vorba despre abuzul numit „moldovenii cînd se adună...”.

Ce pot să-i răspund năpârstocului care, astăzi, pe VoxPublika, mă atacă impardonabil. Nici nu merită să-i răspund deoarece apariţia, din senin, a unor astfel de argaţi mediatici este ineluctabilă. Păcat că nu citesc mai curînd o carte decît să încerce să creeze impresia că scriu. Invectivele lor seamănă a scuipături. Ei nu vor şti niciodată că limbajul relativ licenţios este apanajul exclusiv al celui care stăpîneşte bine limba în care se exprimă, că atunci devine estetică lexicală. Cine-i Gabriel Călin? Sunt sigur că nici el nu ştie!

O statistică penibilă!