Să zacă în spatele gratiilor și să se resemneze trăind în fundul unei celule nu era pentru ei. De-a lungul istoriei, numeroși deținuți și-au pus mintea la contribuție pentru a imagina evadări ingenioase și curajoase. Cîteva au intrat în istorie. 

Extraordinarele aventuri ale lui Jean Henri Latude

Celebru pentru numeroasele sale evadări, francezul Jean Henri Latude și-a petrecut 35 de ani în spatele gratiilor. El a reușit să scape de trei ori: în 1750, în 1756 și în 1765.

Prima dată a făcut-o chiar cînd era însoțit de gardieni – poate un pic neatenți – în timpul plimbării zilnice, cînd a pretins că este în căutarea unui preot. Nu i-a trebuit decît un pic de tupeu. 

Pentru a doua evadare s-a pregătit mai mult. Împreună cu un tovarăș de celulă, a scăpat de la Bastilia făcîndu-și un fel de scară cu ajutorul unor veșminte și a unor așchii din lemnele pentru încălzit (scara este expusă la Muzeul Carnavalet din Paris). În paralel, cei doi au tăiat gratiile de la șemineu, care le barau calea spre libertate. Le-a luat un an și jumătate. La 25 Februarie 1756, a venit momentul. Au urcat pe horn pînă la vîrful unui turn, apoi au coborît cu ajutorul scării pînă la o spărtură. Acolo, în plină Iarnă, cei doi au săpat o ultimă gaură în perete. Și-au regăsit libertatea. O libertate care, însă, nu a durat prea mult. 

Închis din nou, Latude va scăpa pentru a treia oară de data aceasta de la închisoarea Vincennes, profitînd de o ceață deasă, în timpul plimbării zilnice. 

Latude, care a primit educație militară, dar în cele din urmă s-a făcut scriitor, a dus o viață aventuroasă. A ajuns în închisoare pentru că, în încercarea de a intra în grațiile marchizei de Pompadour, i-a trimis în secret o cutie cu otravă și apoi a informat-o despre un presupus complot care ar fi vizat uciderea ei. A sperat că în felul acesta va obține bani ca recompensă de la marchiză, numai că farsa a fost descoperită și marchiza nu a apreciat deloc umorul situației, trimițîndu-l la Bastilia. 

După ce Latude a evadat a treia oară, a fost prins din nou și trimis într-un azil de nebuni, de unde a fost eliberat în 1777 cu condiția să nu mai iasă din orașul său natal. A rămas însă în Paris și a fost din nou închis. O anume doamnă Legros a devenit interesată de el, după ce i-a citit unul din volumele de memorii, și a făcut în așa fel încît i-a obținut eliberarea în 1784. A murit faimos și bogat, în 1805.

Nu măturați celula libertinului!

Comportamentul libertin l-a băgat în închisoare, în 1775, pe celebru Casanova, în închisoarea Piombi din Palatul Dogilor de la Veneția. Numele închisorii vine de la particularitatea ei de a fi acoperită cu plăci de plumb, care lăsau să treacă frigul Iarna și amplificau căldura Vara. Erau condiții foarte dure pentru deținuți. Casanova și-a făcut un plan de evadare. A înțeles că trebuie să ajungă de acolo, de sus, la etajele inferioare, unde se aflau birourile cancelariei. Prin urmare, trebuia să străpungă podeaua celulei, ceea ce începe să facă, cu ajutorul unui soi de lance pe care reușește să și-o improvizeze dintr-o bucată de marmură. 

Pentru ca paznicii să nu-și dea seama că strînge așchii de lemn din podea, îi face să creadă că praful îi atacă plămînii și îi roagă să nu-i măture celula. Și totuși, cînd era aproape să ajungă de final cu proiectul său, este mutat din celulă. Imediat, planul îi este descoperit. De-acum este strict supravegheat. Dar reușește totuși să poarte o corespondență ingenioasă (cu unghiile proprii pe post de peniță și cu suc de mure pe post de cerneală) cu vecinul său de celulă, un preot renegat. Reușește să-l convingă să facă el o gaură prin tavanul comun, prin care, cîteva săptămîni mai tîrziu, Casanaova reușește să evadeze.

Ia-mi locul!

La începutul secolului al XIX-lea, contele de Lavalette a fost condamnat la moarte pentru conspirație împotriva statului și uzurpare de funcții. Soția sa, care venise să-l viziteze în închisoarea Tuileries, l-a convins să se îmbrace în hainele ei și să fugă. 

Era în ajunul executării sentinței. Lavalette iese din celulă îmbrăcat cu o fustă lungă neagră, pelerină roșie tivită cu blană, mănuși albe, o pălărie cu pene lungi în timp ce pe față își ține o batistă, ca și cum ar plînge... Planul a funcționat de minune, iar soția va scăpa doar cu o lună de detenție. Această scenă a evadării a fost imortalizată pe un basorelief de la mormîntul lor din cimitirul Père-Lachaise.

Evadare în masă

Filmul „Marea evadare” (1963) cu Steve Mc Queen s-a inspirat dintr-un fapt real. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, într-un lagăr de prizonieri de lîngă Sagan, în Polonia, prizonierii din forțele aliate au săpat trei tuneluri, botezate Dick, Harry și Tom. Dacă unul dintre ele era descoperit, măcar mai rămîneau două de rezervă.

La 9 metri sub pămînt, cîteva sute de oameni au săpat cu rîndul, au pompat aer, au depozitat pietrele și au transportat discret afară, sub haine, pămîntul săpat. Alții au avut grijă să creeze diversiuni pentru gardieni, să organizeze întîlniri sportive, jocuri, în timp ce în barăci unii pregăteau documente false. 

În noaptea de 24 spre 25 Martie 1944, a fost descoperit tunelul Tom, iar prizonierii au decis să iasă prin tunelul Harry, care avea 100 de metri lungime. Doar că celălalt capăt al tunelului nu ieșea în pădure, cum calculaseră deținuții, ci dădea între gardul lagărului și copaci. Dacă paznicul din turn se întorcea, îi vedea pe evadați. 

66 de oameni au reușit în cele din urmă să iasă înainte ca unul dintre ei să dea față-n față cu o santinelă. Dintre evadați, numai trei au reușit să-și regăsească libertatea. Iar dintre cei prinși, 50 au fost executați. 

Să învățăm limbi străine

Limbile străine – o chestiune importantă. Generalul Henri Giraud a fost închis la 19 Mai 1940 în fortăreața Konigstein, nu departe de Dresda. Era un ostatic prețios pentru germani. Dar militarul nu avea de gînd să rămînă acolo și a pus la cale un plan minuțios de evadare. 

Generalul a profitat de timpul pe care îl avea în captivitate pentru a învăța germana și, mai ales, pentru a o vorbi fără accent.

Pachetele pe care le primea conțineau adesea surprize bine ascunse. De pildă, pe fundul unei conserve, un cîrlig de oțel, mersul trenurilor, o ramă de ochelari etc.

În acest timp, cu ajutorul unor bucăți de sfoară, recuperate de ici-colo, generalul și-a făcut o coadă de 45 de metri lungime.

Soția i-a trimis la un moment dat un tort în care a găsit niște foi cu planul detaliat al evadării sale.

Cînd a venit ziua, generalul Giraud a reușit să coboare zidul cu ajutorul corzii, și-a ras mustața, apoi, cu ajutorul mai multor complici și schimbîndu-și de mai multe ori înfățișarea, a ajuns într-un final în Franța. 

Se poate evada, totuși, din Alcatraz?

În zilele noastre, Alcatraz este una dintre destinațiile turistice preferate din San Francisco.  Închisoarea este vestită pentru zidurile sale de nepătruns, cu atît mai mult cu cît este situată pe o insulă. 36 de deținuți au încercat să evadeze: în cel mai bun caz au fost prinși din nou, în cel mai rău caz, au murit înecați. 

Totuși, pentru trei deținuți evadarea ar fi fost un pariu cîștigat, în 1962. Poate că cei trei au avut și un pic de noroc. În 1962, Frank Morris și frații Clarence și John Anglin au săpat un tunel prin ziduri, în jurul gurilor de ventilație, cu ajutorul unor linguri pe care le-au ascuțit. La 11 Iunie, au așezat în paturile lor trei false capete făcute din hîrtie cărora le-au lipit și propriul păr, pentru ca gardienii să aibă impresia că sunt la locul lor, atunci cînd își făceau rondul.

A doua zi, în golf n-a fost găsită decît pluta pe care și-o improvizaseră. S-au înecat în ocean? Nici un cadavru n-a fost găsit. Le-a reușit lovitura? Familia Anglin a declarat că a primit telefoane ciudate și felicitări de Crăciun în anii care au urmat evadării. În 2018 a fost făcută publică o misterioasă scrisoare. Unul dintre cei trei evadați, grav bolnav, și-ar fi exprimat dorința de a primi îngrijiri medicale. Investigațiile au fost relansate. Fără urmări pînă în prezent.

Pe fereastra din biroul judecătorului

O spectaculoasă evadare a avut loc la Nisa, în 1977. La 10 Martie, Albert Spaggiari, care cu un an mai înainte dăduse un jaf de 50 de milioane de franci la o bancă, a fost scos din celulă pentru a compărea în fața unui judecător de instrucție. Cunoștea bine biroul, pentru că mai fusese audiat acolo de 17 ori. 

Planul a fost simplu: la ora 17:00 fix, gangsterul trebuia să sară pe fereastră. Pentru a se ridica de pe scaun, după ce fusese audiat două ore, trebuia să-l facă pe magistrat să creadă că are ceva să-i arate. A fost ocazia de a-și lua avînt, a sărit pe ferească și a căzut pe plafonul unei mașini. Un complice îl aștepta pe motocicletă. 

Albert Spaggiari n-a fost niciodată prins din nou și nici proprietarul mașinii care i-a servit drept pistă de aterizare improvizată.

Luați cu elicopterul din curtea închisorii

La 27 Februarie 1981, Franța cunoaște prima sa evadare pe calea aerului. Doi gangsteri, Daniel Beaumont și Gérard Dupré, închiși pentru jafuri și luare de ostatici, părăsesc închisoarea Fleury-Mérogis direct la bordul unui elicopter care i-a luat de pe terenul unde jucau fotbal.

Complicii celor doi s-au dat drept oameni de afaceri care trebuiau să meargă pînă la Orléans. Odată aflați în aer, l-au obligat pe pilot, cu arma la tîmplă, să meargă la închisoarea Fleury-Mérogis. Gardienii, neînarmați, cu privit neputincioși, se uitau cum cei doi deținuți dispar de pe terenul de fotbal în 30 de secunde.

Cei patru au mers apoi cu elicopterul pînă la o periferie a Parisului, de unde au fugit cu ajutorul a două mașini.

Au ieșit chiar pe poarta principală

Uneori pentru marile evadări e suficient să ai tupeu. În 2001, trei corsicani au reușit să iasă din închisoarea Borgo chiar pe poarta principală. Fără arme, fără violență. 

Cum au făcut? Un complice le-a redactat un ordin fals de punere în libertate, pe care l-a trimis prin fax închisorii dintr-un hotel din Aix-en-Provence. A fost modificat doar numărul de telefon de pe antet pentru a înșela vigilența gardienilor. Administrația penitenciarului nu s-a prins de înșelătorie decît cinci zile mai tîrziu, cînd fugarii erau deja departe..

(sursa: Ouest-France)