Ce ţară liniştită, ce oameni cumsecade

Reportaj-interviu tucmade la Cahul

Autor: Dinu MIHAIL

Da, într-adevăr, “Cu critică şi ocară, răul moral se-ndreptează”, zice redactorul şef Ion Berlinski, citînd înţelepţii lunii, totuşi uneori ar trebui să-i servim cititorului şi mostre de exemple pozitive din Moldova, mai ales că farmecul vieţii – ca şi al scrisului, de altfel – constă în variaţie…

Înţelegînd perfect această aluzie transparentă ca o indicaţie, mă conformez şi urc grăbit într-o şaretă de mătase ce mă duce, alături de poetul Ion Lotreanu, la margine de burg. Trecem sprinten peste Coniacul tainic amiroase/Şi lustrele-n pahare curg, ca să ajungem cît mai repede la capăt de republică. Adică tocmai la Cahul.

Constat că la margine de burg-reşedinţă de raion se află un oraş în oraş. Cu alei asfaltate gospodăreşte parcă de un neamţ născut cu rigla în mînă, pe din părţi garnisite cu arbuşti sofisticaţi şi brazi argintii avîntaţi orgolios pe verticală. Cu magazine, baruri, filiale ale Băncii de Economii, cu o bibliotecă de mai mare dragul – peste zece mii de cărţi în rusă şi română. Dacă le număram, poate că sînt în română şi rusă…

Aici, departe de lumea dezlănţuită a găinăriilor politice, Cehov se întreţine amical cu Homer, Kuprin cu Stere, Sadoveanu cu Balzac, Hemingway cu Milorad Pavic, Elias Canetti cu Omar Khayam, Druţă cu Tolstoi, Thomas Mann cu Paul Valery, Nikolai Berdiaev cu Pavel Vejinov (vă mai amintiţi voi, studenţi la USM ai anilor 70, de festinurile estetice Filozofia lui Dostoevski, Bariera şi Guşterul alb?). Ce ţară liniştită, ce oameni cumsecade! Biblioteca, orice bibliotecă este o patrie extra-etnică şi trans-confesională. O republică a patimilor domolite, a baricadelor politice, rasiale şi religioase dărîmate pentru totdeauna. Aici vine sufletul să se odihnească, mintea să se întărească. Că nu degeaba spunea Emil Cioran că viaţa asta merită să fie trăită numai între bibliotecă şi clitoris, adică bordel. De ce nu a pus Cioran pe acest traseu beciul etern şi butoiul cu licoarea lui Bachus nu am reuşit să aflu.

Oraşul în oraş mai are şi alte ispite decît cele gastronomice: chioşcuri de ziare şi reviste, frizerie, spaţii de tratament de poţi întoarce tancul, săli de sport, terenuri de dans (pe lîngă mecanică, pe lîngă scuturare de purici, dansul mai este şi o formă de comunicare, nu-i aşea, mînca-ţi-aş balcoanele şi cauciucurile?).

Ei bine, acest oraş în oraş nu este altul decît Sanatoriul NUFĂRUL ALB din Cahul, la timona căruia se află un om cu sufletul bun ca pîinea cea caldă: medicul Vasile Scutelnic de prin părţile Bricenilor. Dacă astăzi cineva mi-ar da pe gratis un bilet de tratament pe insulele Bal(n)eare, probabil că aş renunţa cu drag la el pentru un galop de sănătate la Cahul.

Interviul ce urmează l-am realizat într-o cameră cu lumină difuză, de catedrală, martori fiindu-ne Vladimir Buzu, şeful policlinicii sanatoriale, şi un casetofon cu memoria peliculei sensibilizată de două elemente galvanice.

-- Domnule Scutelnic, cînd a fost pus pe roate Sanatoriul “Nufărul alb”?

-- Amplasată într-un loc pitoresc al luncii Prutului, această instituţie curativă funcţionează din anul 1984. Se poate spune că am preluat ştafeta renumitului Lac sărat, bine cunoscut pe timpuri de către poporănii din zonă, care veneau aici şi făceau băi în aer liber.

-- Ce capacitate de tratament are instituţia condusă cu inteligenţă şi clarviziune de către Dumneavostră?

-- Baza curativă a sanatoriului este formată din secţia de băi minerale, piscină, cabinetul de hidropatie, cabinetele de masaj clasic şi subacvatic, secţia de fizioterapie, cabinetul de acupunctură, spaţiile de cultură fizică şi mecanoterapie, înzestrate cu utilaj sportiv modern, secţia de tratament cu ozocherită şi parafină şi multe altele. Funcţionează laboratoarele clinic şi biochimic, cabinetul de examen radiologic şi cel de diagnostică funcţională. În secţia stomatologică oricine îşi poate trata şi proteza dantura. Putem caza concomitent aproximativ 500 de pacienţi. Pentru ca tratamentul să fie cît mai eficient, menţinem constant legătura cu catedrele de profil ale USM “Nicolae Testemiţeanu”.

-- Căror maladii le veniţi de hac aici?

-- Combinarea factorilor curativi naturali cu profesionalismul personalului medical face posibilă recuperarea şi tratarea cu succes a maladiilor sistemului osteomuscular, cardiovascular, nervos central şi periferic, dermatologice şi ginecologice. Mai adăugăm aici faptul că apa minerală potabilă “Nufărul alb” potenţează şi influenţează pozitiv toate sistemele şi funcţiile organismului uman. Ea contribuie la normalizarea secreţiei gastrice, activează eliminarea urinei, reglează funcţiile rinichilor, îmbunătăţeşte metabolismul.

-- Aveţi pacienţi şi de peste hotarele Moldovei?

-- S-au odihnit şi au beneficiat de tratament cetăţeni străini din vreo 30 de ţări: Rusia, Italia, Franţa, Germania, Turcia, Grecia, Iran, SUA, Bulgaria, Israel, Republica Sud-Africană, Cehia etc.

-- Este bine să vii cu amanta (-ul) la sanatoriu sau, cel puţin, cu o femeie gonflabilă în rucsac, aşa cum procedau soldaţii americani în Vietnam?

-- Tratamentul la noi este foarte intensiv, abia de mai rămîne timp şi loc şi pentru altceva… Nu, nu e bine să vii cu amanta (-ul), măcar şi din simplul motiv că la noi nu presa e a patra putere în stat, ci bîrfa, zvonul. Cît ai zice “şfară în ţară”, te faci de poveste în toată Moldova. Ideal ar fi ca soţia să vină cu bărbatul ei legitim, şi invers. Asta ca să nu rămînă loc pentru bănuieli, şuşoteli ş. a. m. d., care duc deseori la destrămarea cuplurilor. Credeţi cumva că cei care zboară din floare-n floare sînt fericiţi? Un proverb spaniol glăsuieşte: Bărbatul care are o femeie, are toate femeile lumii; bărbatul care are toate femeile lumii, nu are nici o femeie.

-- După rateul cu ibovnica, plec trist spre altă întrebare... La urma urmei, de ce eu, haifanfînu’ mă-sii, ar trebui să-mi bat capul cu instituţia amantei, cînd am o soţie de milioane de euroi? Relataţi-mi vreun caz hazliu, nostim, trăsnit sau plin de învăţăminte din viaţa cotidiană a “Nufărului alb”.

-- Odată am organizat o excursie în lunca Prutului pentru un grup din Germania. La ieşirea din Cahul, microbuzul a trebuit să treacă peste o groapă barosană în asfalt. Asta se întîmpla pe la ora 10 de dimineaţă. Cînd ne-am întors pe după prînz, cineva dintre membrii grupului a întrebat sincer mirat: „De diminineaţă şi pînă acum au trecut vreo şase ore, cum de groapa încă n-a fost astupată?!”. Noi am tăcut patriotic şi nu le-am mai spus că groapa cu pricina are, în „vrednicia” ei, o vechime de vreo cinci ani…

Altădată, moş Alexandru din comuna, să zicem, Hînsa Neagră a intrat pentru prima dată la baie, s-a dezbrăcat cum i s-a spus, adică pînă la piele, dar a văzut, uitată de o doamnă, o pereche de colanţi. I-a tras gospodăreşte pe picioare şi s-a lungit în cadă, crezînd că aşa cere procedura. Cînd i se înmuiase trupul în apă şi-i era lumea mai dragă, nu prea înţelegea de ce tare mai drăcuia şi ţipa pe acolo o doamnă…

-- Aveţi cumva o statistică secretă a familiilor create aici pe durata tratamentului?

-- Da, sînt destule cazuri fericite. De exemplu, un cuplu din Tighina… Au trăit o viaţă în acelaşi oraş, pe aceiaşi stradă, însă pentru prima dată au făcut cunoştinţă aici. Acum vin împreună la tratament în fiecare an.

P. S.: Recent, Sanatoriul „Nufărul alb” a împlinit 30 de ani de la înfiinţare. Apropiaţii, rudele, prietenii şi foştii pacienţi, azi sănătoşi ca bradul, le-au urat membrilor colectivului medical de aici sănătate, linişte în suflet, pace-n ţară, cucuruz la vară iară, bucurie de la copii, cîte pene pe cucoşi atîţia nepoţi burduhoşi etc., etc. Din parte-ne, le dăruim o poezie cum n-a fumat nici Parijul:

Suav, amurgu-şi lasă rugina în pahare,

Miresmele grădinii în noi se răspîndesc:

S-a desfundat butoiul cu vin moldovenesc.

Mai toarnă, cîrciumare, mai cîntă, lăutare!

„Moldova Suverană”