ECHIPA NATIONALA A SUFERIT AL TREILEA ESEC IN PRELIMINARIILE CM-2018

Echipa națională de fotbal a suferit ieri, la stadionul ”Zimbru”, a treia înfrîngere (1-3) consecutivă în preliminariile Campionatului Mondial. Golurile au fost marcate de Bugaiov (46) – Long (2), McClean (69, 76).

Comparativ cu partida disputată pe 3 octombrie cu formația Serbiei, în lotul moldovean au intervenit cinci schimbări: Calancea, Bordian, Golovatenco, Posmac, Zasavițchi. Toate se referă la compartimentul defensiv. Efectul a fost minim. Golurile primite au fost înscrise de jucători nemarcați în careul de 16 metri, zona centrală. Gazdele au realizat golul pe contraatac grație unei pase precise adresată de Gațcan lui Bugaiov, care a fructificat-o cu mult calm.

Antrenorul echipei irlandeze, Martin O'Neill, a declarat la conferința de presă că echipa sa a meritat victoria, deoarece a dominat. ”Am avut cîteva ocazii bune de a marca după primul gol, dar am ratat. La începutul reprizei a doua am avut emoții, dar am întețit ritmul de joc, am controlat bine balonul și eforturile depuse s-au încununat de succes”, a spus el.

Echipa națională a evoluat în următoarea componență: Calancea, Armaș (Golovatenco, 36), Cojocari, Gațcan, Dedov, Bordian, Posmac, Bolohan, Andronic (Sidorenco, 83), Bugaiov, Zasavițchi (Cebotaru,61).

În celelalte meciuri din grupă au fost înregistrate următoarele rezultate: Țara Galilor - Georgia 1-1, Serbia – Austria 3-2.

Au devenit publice primele oferite jucătorilor echipei naționale în cazul în care obțin rezultate de egalitate sau victorii în preliminariile Campionatului Mondial: de la trei mii pînă la șase mii dolari și, respectiv, de la 6 mii pînă la 9 mii. Această formulă de remunerare a fost aplicată anterior în urma rezultatelor înregistrate cu selecționata Rusiei (1-1) în octombrie 2014, formația Poloniei (1-1) în iunie 2013.

Sursa: Moldpres