Henrik al Danemarcei, un aristocrat îndrăgostit de viticultură şi de poezie, a murit Marţi seară la vîrsta de 83 de ani fără a purta coroana regală după căsătoria cu moştenitoarea tronului danez, Margrethe, relatează AFP într-un amplu material dedicat prinţului consort, potrivit agerpres.

Născut Henri Marie Jean André de Laborde de Monpezat, Henrik a murit la ora 23:18 avîndu-i alături pe soţia sa şi pe cei doi fii, a anunţat Miercuri Palatul Regal. Henrik a fost readus în ţară la sfîrşitul lui Ianuarie în timp ce se afla în vacanţă în Egipt şi spitalizat pentru o infecţie pulmonară, iar apoi a fost transferat la castelul Fredensborg pentru „a-şi trăi ultimele sale momente”, potrivit unui comunicat dat publicităţii marţi. În Septembrie, Casa Regală a anunţat că Henrik suferă de „demenţă”, care se manifestă frecvent sub forma Alzheimer. Diagnosticul exact nu a fost dezvăluit.

De la 1 Ianuarie 2016, Henrik s-a retras din viaţa publică, fiind eliberat de obligaţiile oficiale pe care le onora în funcţie de starea sa de spirit: uneori părea să se plictisească „regeşte”, dar se bosumfla ca un copil dacă nu era invitat la un anumit eveniment.

„Povestea sa în Danemarca şi relaţia sa cu populaţia daneză au fost marcate de controverse”, potrivit biografei sale Stephanie Surrugue. În Aprilie 2015, s-a dat bolnav pentru a aniversarea de 75 de ani a reginei, dar a fost văzut la Veneţia cîteva zile mai tîrziu, atrăgîndu-şi criticile presei de mare tiraj. Vara trecută, el a făcut public faptul că refuză să fie înmormîntat împreună cu soţia sa în Necropola Regala a Catedralei din Roskilde, cum se întîmplă în mod tradiţional cu cuplurile regale. În condiţiile în care nu a obţinut titlul şi funcţia pe care le dorea, el a argumentat că nu a fost egalul reginei în viaţă şi nu dorea să devină egalul ei după moarte. Casa Regală nu a anunţat unde va fi înmormîntat prinţul consort.

Născut la 11 Iunie 1934 la Talence, în apropiere de Bordeaux (Sud-Vestul Franţei), tînărul şi elegantul conte s-a căsătorit în Iunie 1967 cu Margrethe, încoronată în Ianuarie 1972. Henri de Laborde de Monpezat şi-a petrecut primii săi ani din viaţă în Indochina, unde tatăl său administra plantaţiile familiile. Începerea războiului l-a alungat definitiv din Vietnam, chiar dacă va reveni aici pentru a-şi da examenul de Bacalaureat la Hanoi. După studii de ştiinţe politice, vietnameză şi chineză, el a urmat o carieră diplomatică. În timp ce se afla în post, la Londra, a întîlnit-o pe Margrethe, pe atunci moştenitoarea coroanei daneze.

După ce s-a căsătorit cu ea, el şi-a schimbat prenumele, a renunţat la cetăţenia franceză pentru a deveni danez şi-a abjurat credinţa sa catolică pentru a deveni protestant. În plus, el s-a resemnat, de bine de rău, să accepte rolul de prim-plan al lui Margrethe, pe care supuşii ei o adorau.

„Accept să joc acest joc. Dar este foarte dificil pentru un bărbat să nu fie considerat pe acelaşi plan cu soţia sa”, recunoaşte el în memoriile sale, „Destin forţat”, pe care le-a publicat în 1997.

Cu atît mai dificil cu cît „Francezul” amator de rime, de vinuri scumpe şi de mîncăruri alese, o întruchipare a aroganţei meridionale pe pămînt luteran, are nevoie de timp pentru a fi acceptat.

„Tot ce făceam era criticat. Daneza mea era precară. Preferam vinul berii, şosetele de mătase celor tricotate, Citroen-ul Volvo-ului, tenisul fotbalului. Eram diferit”, a scris el.

Abia în 1984, la 12 ani după accederea la tron a soţiei sale el a obţinut propriile prerogative, desprinse din cele ale reginei. Circa 13 ani mai tîrziu, el a înlocuit-o pentru prima dată pe suverană, bolnavă, cu prilejul unei vizite în Groenlanda.

„Eram în prima linie! Nu mai eram umbra, al doilea, efigia de carton, clovnul, căţelul”, şi-a exprimat el amuzamentul.

În 2002, are loc o nouă dramă din punctul său de vedere. Regina Margrethe, care suferea de gripă, i-a cerut prinţului moştenitor Frederick să fie gaza petrecerii din ziua de Anul Nou. Supărat, prinţul consort a părăsit Copenhaga şi s-a refugiat pe domeniul său viticol de la Chîteau de Caix din Cahors (Sudul Franţei), de unde a refuzat să revină timp de trei săptămîni.

Henrik, care a fost şi sculptor, a publicat mai multe volume de poezie, dintre care unele au fost ilustrate de Margrethe, pictoriţă şi plasticiană respectată.