Din cauza poluarii, Primaria din Roma interzice temporar autovehiculele Diesel

Primăria din Roma a anunţat Luni o interdicţie temporară de circulaţie pentru autovehiculele cu motoare Diesel, din cauza poluării, informează Agerpres. Restricţia a intrat în vigoare de Marţi, în intervalele orare 7.30-10.30 şi 16.30-20.30.

Primarul Capitalei Italiei, Virginia Raggi, a luat decizia după ce nivelul particulelor (PM10) în atmosferă a depăşit nivelul critic în mai multe locuri din oraş. Interdicţia nu se aplică autobuzelor, taxiurilor şi altor mijloace de transport pentru servicii publice. Circulaţia vehiculelor Diesel era deja restricţionată la Roma Lunea şi Duminica, dar numai pentru automobilele vechi, neconforme cu standardele actuale de poluare din Uniunea Europeană.