„Se speră ca politica de salvare a ţărilor puternic marcate de criză să eşueze pentru ca noua UE să fie redusă la statele competitive”

Autor: Medana WEIDENT

Provocanta întrebare o lansează cotidianul berlinez Die Welt, publicînd, drept posibil răspuns, două articole, unul pro şi altul contra.

"Da", e de părere Christoph B. Schiltz, adăugînd că "avem nevoie de o UE II, cu noi reguli şi legi şi fără statele prea slabe pentru acest club".

"Criza euro, care durează de peste trei ani şi se află încă la început", continuă autorul, "relevă două probleme: pe de o parte erorile grave de concept privind zona euro, pe de alta deficitele cu consecinţe de proporţii ale actualei Uniuni Europene, pe care o voi numi UE I. Elitele politice din Europa au recunoscut aceste slăbiciuni şi încearcă acum să repare greşelile trecutului." Dar, crede Schiltz, aceste greşeli nu pot fi reparate, deoarece "criza euro, care este în acelaşi timp o criză a UE, a afectat comunitatea pînă în rărunchi".

Autorul mai apreciază că politica de salvare a ţărilor aflate în criză, promovată de Angela Merkel, nu va da roade, ci, dimpotrivă, va accentua criza. Iar această politică nu e deloc lipsită de alternativă. Liderii europeni vor trebui să se decidă "fie pentru o federaţie de state relativ lejeră, fie pentru o uniune strînsă, cu o monedă unică. O cale de mijloc nu există". Chiar dacă tocmai această cale de mijloc se caută în prezent, mai citim în Die Welt. "UE I şi-a îndeplinit strălucit misiunea istorică, aducînd pace şi reconciliere pe continent. Ţelul noii UE II va fi ca, în pe baza unor valori comune să-şi atingă mai lesne interesele politice şi economice pe care le urmăreşte într-o lume globalizată, după principiul împreună suntem mai puternici".

Autorul crede într-o UE mai strîns unită decît în prezent, care abia aşa ar putea face faţă lumii globalizate în care trăim. Şi speră ca politica de salvare a ţărilor puternic marcate de criză să eşueze pentru ca noua UE să fie redusă la statele competitive la nivel global, împreună cu Franţa. Ţările excluse din zona euro ar putea să se redreseze cu ajutorul statelor euro, iar în momentul în care ar îndeplini criteriile necesare, mai severe decît pînă acum, ar putea fi reprimite în spaţiul monetar comun.

Nu UE a ajuns la capătul puterilor, ci moneda euro

La întrebarea lansată pe 19 Septembrie de cotidianul Die Welt, Alan Posener răspunde, în schimb, cu "nu", explicînd: "Nu UE a ajuns la capătul puterilor, ci moneda euro". Posener propune un alt model de salvare a Uniunii Europene, care ar trebuie să fie mai degrabă o "Europă a patriilor", citîndu-l pe Charles de Gaulle. Autorul constată că "Europa traversează o criză de proporţii" şi că ar fi o greşeală fatală să se creadă că e vorba doar de o criză monetară. "Este mai mult o criză a ideii europene, declanşată, fireşte, de criza euro. Iar mai devreme sau mai tîrziu moneda comună va fi victima acestei crize".

Autorul aminteşte, în context, că numărul euroscepticilor a luat substanţial amploare în ultimii ani, în ţări considerate iniţial "nucleul zonei euro", că aceste ţări, în loc să fie unite, s-au învrăjbit, au ajuns să se duşmănească. Toate sondajele indică faptul că Germania e privită cu ochi răi în ţările din Sudul continentului. La fel cum în Germania vocile negative la adresa grecilor, aflaţi în prag de faliment, precum şi la adresa altor ţări Sud-europene iau amploare.

Şi Alan Posener critică politica "destructivă" a cancelarului Merkel, care susţine că "dacă se prăbuşeşte moneda euro, se prăbuşeşte întregul edificiu european". Europa, mai notează autorul, poate fi, încă, salvată. Dacă va şti să-şi unească forţele rezumîndu-se la a fi "un spaţiu comun al libertăţii şi dreptăţii, al democraţiei şi statului de drept", în care să fie garantată "libertatea de circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi de capital". (...)" Chestiunile ce ţin de politica monetară, fiscală, economică sau socială ar trebui să fie gestionate de statele membre în parte, aflate în competiţie. La fel şi în cazul educaţiei şi culturii."