„Moldoveni e proşti”?

Autor: Mihai CONŢIU

Republica Moldova este o ţară specială, cu o identitate controversată, dar bine structurată multietnic de-a lungul aflări ei în componenţa Imperiului Ţarist, temporar şi fără amprente decisive, în planul evoluţiei identitare româneşti, în Regatul României, în perioada interbelică, mai apoi în URSS. Şi, după 1991, iat-o stat independent, semi-suveran, neutru, membru al ONU, Consiliului Europei şi al tot felul de comitete şi comisii! Actuala înfăţişare a RM, sub toate aspectele, poartă influenţa identitară determinată de aflarea ei în componenţa fostei URSS, iar asta nu o poate schimba nimeni – nici România, nici UE şi nici SUA. Ar fi putut fi altfel dacă se urma „modelul balticilor”, numai că politicienii şi „elita intelectuală” care au încălecat valul schimbărilor din anii 1989-1991, produse umane sută la sută de sorginte sovietică, nu au dorit să facă loc tinerilor pentru că au vrut să-şi conserve aceleaşi privilegii pe care le-au avut şi în URSS.

Nu moldovenii cei mulţi, înşelaţi şi exploataţi sînt vinovaţi de înapoierea civilizatoare în care se află acum, ci acei lideri politici şi intelectualii care au fost avortaţi de aşa-zisa mişcare de renaştere naţională. În fond, această aşa-zisă renaştere naţională n-a fost nimic altceva decît o regrupare a fostei nomenclaturi locale de tip sovietic, care s-a transformat într-o Mafie autentică. Au furat şi fură şi acum sub protecţia unor legi criminale elaborate tot de ei şi în favoarea lor. „Moldovenii îs nişteproşti”, şi-au zis ei, „îi lăsăm să dea din gură, să-şi ceară drepturi, să se simtă importanţi, iar noi le furăm şi bomboana din gura copiilor lor”!

Pînă la ora la care scriu aceste rînduri, dacă Vladimir Plahotniuc nu are vreo altă idee „novatoare, revoluţionară”, RM a avut 4 preşedinţi de ţară – Mircea Snegur, Petru Lucinschi, Vladimir Voronin şi, ultimul de pe listă, cu voia dumneavoastră, Nicolae Timofti. Aici nu-i iau în calcul şi pe interimarii amărîţi şi frauduloşi Ghimpu şi Lupu…!

Snegur, care i-a vîndut pe moldoveni transnistrenilor în războiul de pe Nistru şi le-a dărui Tighina, şi Lucinschi n-au fost neapărat oamenii ruşilor, trimişi special ca să devină preşedinţi. Ei erau şi sînt rusofili prin însă-şi fiinţa lor. Ei au fost votaţi de moldoveni pentru că, deloc de mirare, şi moldovenii majoritari nu au cum să fie altfel decît rusofili. Alta-i că nu au făcut absolut nimic bun pentru moldoveni şi pentru ţara lor, măcar, aşa, ceva notabil, care să merite să fie consemnaţi în Istorie. Snegur „a vîndut” războiul de pe Nistru, iar Lucinschi a păstorit mafiotizarea ţării. Îmi aduc aminte cum, pe vremea mandatului lui Lucinschi, ca turist frecvent în RM, nu ştiam de cine să mă feresc mai întîi – de bandiţi sau de poliţişti, căci erau cam tot una, în general vorbind.

Mai apoi, în 2001, la Preşedinţia RM a venit Vladimir Voronin. Iar Voronin nu are doar meritul de a fi curăţat ţara de toţi bandiţii clociţi şi maturizaţi de regimul Lucinschi, ci şi acela că este, deocamdată, singurul şef de stat moldovean care a afirmat demnitatea naţională a RM prin nesemnarea Planului Kozak de federalizare a ţării, iar asta în numele Constituţiei pe care şi-a depus jurămîntul de credinţă faţă de ţară atunci cînd a fost învestit Preşedinte. Acest adevăr nu-l rostesc doar eu, căci este consemnat în toate Cancelariile occidentale şi nu numai.

După Voronin, RM a fost blestemată să aibă un preşedinte demn de filmele caraghioase de desene animate, pe Nicolae Timofti, despre care politicianul cu inteligenţă de fotbalist Mihai Ghimpu a spus că este „un trimis de la Dumnezeu”, nu dintr-o partidă cu spirt de contrabandă din Transnistria.

Cînd au ales liber moldovenii?

Oricît ar părea de bizar sau de supărător, moldovenii şi-au ales liber preşedinţii de ţară şi partidele majoritare de guvernămînt doar pînă în momentul alegerilor din 5 Aprilie 2009. În 2001 şi în 2005, majoritatea moldovenilor a ales PCRM şi, implicit, pe Voronin. La votul din 5 Aprilie 2009, tot PCRM a cîştigat, numai că a fost furat la comandă spre nu a avea o majoritate parlamentară pentru a alege şeful statului. CEC-ul lui Iurie Ciocan ştie despre ce-i vorba! Pentru ca furtişagul să fie mascat, a fost organizată o revoluţie caricaturală şi tragică, în acelaşi timp, pe 7 Aprilie 2009. Motivul declanşării acesteia a fost, culmea!, fraudarea alegerilor de către comunişti, nu de către „noii democraţi proeuropeni”, cum a fost în realitate.

Momentul 7 Aprilie 2009 este proba zdrobitoare a loviturii de stat care s-a săvîrşit atunci şi a imposturii guvernării de pînă în prezent. Ca să-şi legitimeze puciul din 7 Aprilie 2009, de ce actualii guvernanţi nu au venit cu nici o probă că PCRM a falsificat alegerile din 5 Aprilie 2009? Aşadar, cei care ar trebui să fie traşi la răspundere pentru atrocităţile de atunci sînt actualii guvernanţi, căci ei au administrat acea revoluţie caricaturală şi tragică, nu Voronin sau PCRM. La fel de vinovată este şi aşa-zisa societate civilă, care a susţinut înlăturarea frauduloasă a PCRM de la guvernare. Fără nici o ruşine, „mari comentatori politici” ca Arcadie Barbăroşie, Anatol Ţăranu, Oazu Nantoi, Viorel Ciubotaru, Roman Mihăeş şi toţi aşa-zişii jurnalişti anticomunişti care au fost cointeresaţi în schimbarea guvernării PCRM cu cele de după 2009 continuă să dea lecţii de democraţie moldovenilor şi criticîndu-i pe cei pe care tot ei i-au adus la Putere. Măcar dacă şi-a cere scuze în mod public! N-o fac pentru că atunci au fost plătiţi pentru anticomunismul lor, la fel cum probabil sînt plătiţi şi astăzi să-l apere sau să-l înjure pe Plahotniuc.

Demn de reţinut este faptul că libertatea moldovenilor de a-şi alege partidul şi candidatul preferat de majoritate la Preşedinţia RM le-a fost restricţionată de Occidentul „civilizator şi apărător al libertăţii de exprimare”, iar asta din pricina unui pretins „pericol rusesc” care-i obsedează pe unii români dornici să deţină controlul informaţional în această ţară.

Libertatea moldovenilor de a-şi alege primarul Chişinăului le-a fost anulată de anumite grupări politice din România, care l-au susţinut pe Chirtoacă spre a-l fura lui Igor Dodon, care a fost adevăratul cîştigător electoral în ultimele două scrutine electorale. La ce a dus această susţinere a lui Chirtoacă – simţim cu toţii pe pielea noastră în această Capitală care parcă-i scăpată de bombardamente!

Aceeaşi libertate fundamentală a moldovenilor de a-şi alege viitorul preşedinte se pare că va fi anihilată de forţe româno-americane din cauza aceluiaşi păgubitor şi criminal motiv numit pericolul rusesc. Este clar pentru oricine că Igor Dodon este candidatul cu cele mai reale şanse de a cîştiga alegerile prezidenţiale din Toamnă, numai că mafia politico-securistă româno-americană va face totul ca să îşi impună propriul candidat. Pe cine – pe candidatul lui Plahotniuc sau pe „convenabila” coţofană politică Maia Sandu? Ca să înţelegeţi mai bine cum româno-americanii se opun majorităţii moldovenilor pentru că „sînt proşti”, este suficient să punem în balanţă, să-l comparăm pe orice candidat slugarnic de-al lui Plahotniuc, în ultimă instanţă pe oligarh, cu Igor Dodon. Cine a mafiotizat această ţară, cine a capturat-o şi a furat-o atît de crunt – Plahotniuc sau Dodon? Fireşte că Plahotniuc! Atunci de ce româno-americanii îl susţin pe mafiot? Pentru că ar fi o garanţie a înlăturării „pericolului rusesc”? Treziţi-vă, oameni buni, căci „pericolul rusesc”, în esenţă, este reprezentat de Plahotniuc, nu de Dodon, iar cînd spun „pericol rusesc” nu mă refer la Kremlinul oficial, ci la Mafia rusă!

În fond, dincolo de orice discurs, Dodon este o expresie a filonului naţional moldovenesc, a afirmării statalităţii acestei ţări în dimensiunile ei actuale. La fel ca şi Voronin, Dodon a observat că după 2009, RM nu este ocupată de ruşi, ci de româno-americanii care nu permit moldovenilor ca să-şi aleagă liderii doriţi. La fel ca şi Voronin, se vede că şi Dodon a înţeles că iluzia unirii RM cu România este o afacere bănoasă extrem de profitabilă pentru propagandiştii unionişti, că o RM bine consolidată în graniţele ei şi, mai ales, independentă, este o garanţie a suveranităţii şi independenţei României actuale. RM a fost şi va fi sortită să fie un stat tampon între România europeană şi lumea slavă pusă în slujba securităţii naţionale a României. RM nu poate fi niciodată românească pentru că are… alt cheag naţional şi nu rîde ca şi românii la aceleaşi bancuri cu Bulă, îşi plînge altfel morţii şi îşi iubeşte altfel viaţa. În concluzie, „moldovenii nu sînt proşti”, ci doar nişte prizonieri nefericiţi ai elitelor lor criminale şi ai unei democraţii impuse cu forţa mai mult de către româno-americani şi mai puţin de ruşii din exterior sau din ei!