DE CE SOCIALISTII CER OPINIA CC PRIVIND ORGANIZAREA ALEGERILOR PREZIDENTIALE SI PARLAMENTARE ANTICIPATE CONCOMITENT

Deputatul socialist Vlad Batrîncea spune că unul dintre motivele pentru care PSRM s-a adresat la Curtea Constituțională privind o eventuală organizare în a aceeași zi a alegerilor prezidențiale și a alegerilor parlamentare anticipate îl constituie elementul economic și organizatoric. Astfel, deputatul respinge ideea precum că Partidul Socialiștilor și-ar dori alegeri anticipate parlamentare.

„Dacă de făcut alegeri parlamentare anticipate, mai bine de făcut într-o zi pentru că oricum mandatul președintelui expiră și conform legii urmează să aibă loc un scrutin. Și dacă în acest scrutin cu acest buget poți petrece și alegerile anticipate, noi vrem să știm acest lucru, care este poziția Curții Constituționale. Din informația pe care o avem, Curtea Constituțională va respinge acest demers. Dar cel puțin pentru noi vrem să știm, acesta tot este un rezultat. Dacă examinăm ca și oportunitate resetarea Parlamentului, noi trebuie să știm dacă este posibil într-o zi cu alegerile prezidențiale. Noi deja înțelegem că cronologic nu ne încadrăm, dar oricum voiam să examinam toate scenariile posibile”, a declarat Vlad Batrîncea în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la postul de televiziune N4.

Cît despre decizia CC care prevede că președintele nu poate fi membru de partid, Vlad Batrîncea spune că aceasta este una abuzivă și a fost impusă pe timpurile cînd la guvernare era Partidul Democrat.

„A fost unul derapaj al Curții Constituționale, a fost indicația domnului Plahotniuc ca Igor Dodon să fie cumva blocat în politică, să fie înstrăinat din procesul politic. În toată lumea, în Europa, nu este nicio problemă. Partidele politice, în mod democratic, promovează candidații lor la funcția de șef de stat, funcția de prim-ministru și așa mai departe. Iată la noi s-a procedat pe această formulă pentru a-l înlătura pe domnul Dodon din spațiul politic, să-l divizeze de Partidul Socialiștilor, echipă care l-a promovat în această funcție”, a precizat deputatul.

Vlad Batrîncea spune că socialiștii nu-ș doresc nimic altceva decît restabilirea unor lucruri firești. „Să nu ne ascundem după deget, pentru că noi cunoaștem că va cîștiga sau candidatul de stînga susținut de socialiști, sau candidatul de dreaptă susținut de PAS. Noi vrem doar să stabilim acest moment pentru că în opinia noastră modificarea a fost a fost făcută abuziv. Președintele poate fi membru de partid, este dreptului constituțional de a fi sau a nu fi”, a spus el.

Deputatul socialist afirmă că formațiunea din care face parte s-a adresat la CC pe marginea celor două subiecte doar pentru a-și face un tablou general care-i va ajuta să ia o decizie finală.

Sursa: IPN