CUM E VIATA DE CUPLU ALATURI DE O FEMEIE, IN FUNCTIE DE LUNA NASTERII SALE

Specialiștii au reușit să determine trăsături clare între luna nașterii și caracterul unei femei, determinînd și cum va fi viața de cuplu alături de aceasta! Domnilor, mare atenție la femeile născute în lunile Iulie și Octombrie! Veți afla de ce!

Femeia născută în Ianuarie

Principalele calități ale femeilor care s-au născut în ianuarie pot fi perseverență, o mișcare clară către obiectivul lor, determinare. Ele iau toate fațetele vieții lor la fel de serios și responsabil. Pot fi cicălitoare de multe ori, în viața de cuplu, și pentru te miri ce lucruri minore, dar merită să le suporți pentru ansamblul calităților lor.

Femeia născută în Februarie

Femeile care s-au născut în februarie sînt naturi subtile și romantice, uneori este greu de înțeles schimbările rapide ale dispoziției lor, fapt ce îi face pe bărbați să dea dovadă de lipsă de răbdare, în ceea ce le privește. Nu orice bărbat va fi capabil să cucerească o astfel de femeie, ci numai unul cu adevărat special. Doamnele din februarie nu vor tolera înșelăciunea și secretul, vor rupe imediat relația, dacă simț chiar și o atingere de minciună.

Femeia născută în Martie

Femeile născute în martie sînt foarte fermecătoare, carismatice și capricioase. Cei din jurul lor au încredere în ele, deoarece femeile din martie sînt foarte loiale și credincioase și știu să păstreze secretele altor persoane și cer același lucru de la alții. Un raționament greșit sau chiar o minciună mică poate supără foarte mult o astfel de femeie, deci nu este întotdeauna ușor pentru ele să găsească un partener.

Femeia născută în Aprilie

Femeile născute în aprilie sînt o forță a naturii și sînt dotate cu talente în comunicarea cu ceilalți, pot găsi cu ușurință o limbă comună cu oricine, datorită abilităților lor diplomatice și oratorice. Sînt și foarte posesive și geloase, iar un bărbat inteligent trebuie să știe să aplaneze o situație tensionantă. ”Femeile de aprilie” sînt capabile să ofere plăceri ca nimeni altele, iar un bărbat care își leagă viața de ele va fi unul fericit.

Femeia născută în Mai

Nu orice bărbat este capabil să cucerească o astfel de femeie, numai unul special poate lua un loc alături de ea. Iar doamnele născute în mai nu vor tolera înșelăciunea și secretul, vor rupe imediat relația, dacă simț chiar și o atingere de minciună. De asemenea, trăsăturile caracterului lor sînt imaginația bogată și gîndirea abstractă.

Femeia născută în Iunie

Principalele caracteristici ale femeilor născute în iunie pot fi curiozitatea, dorință pentru aventură, sociabilitatea, creativitatea. Calitatea negativă poate fi simțul subdezvoltat de diplomație, adică aceste femei preferă să spună adevărul în față oricărei persoane, fără a decide dacă situația este adecvată pentru acest lucru.

Femeia născută în Iulie

Femeile născute în iulie sînt misterioase, frumoase și au o minte ascuțită. Ele se dezvăluie numai pentru oamenii foarte apropiați și dragi. În situații de conflict, aceste femei încearcă să arate delicatețe maximă și pînă la final dau dovadă de diplomație și se abțin. Singurul lucru pe care femeia din iulie nu îl va ierta niciodată este minciuna. Dacă ai mințit-o cel puțin o data, trebuie să fii pregătit pentru consecințe! Femeia din iulie nu își deschide sufletul cu ușurință și nu vei ghici ce simte cu adevărat pentru tine.

Femeia născută în August

Femeile născute în luna august au un mare dar de a iubi, dar se iubesc și pe ele foarte mult. Ele întotdeauna domină în relații, astfel încît o astfel de femeie va fi foarte norocoasă cu un bărbat care va trăi cu ea de mulți ani și nu va observă că este ținut sub picior. Au mereu mulți fani printre bărbați și își fac mereu prieteni printre reprezentanții sexului tare!

Femeia născută în Septembrie

Femeile născute în septembrie sînt frumoase nu numai în aparenţă, ci și în suflet. Sînt mereu disciplinate, atente, pedante. Un bărbat caută o femeie care este credincioasă, și dacă o trădează cel puțin o data, atunci cu siguranță nu o va mai avea de partea lui. Atenție însă, aceste femeii pot fi și răzbunătoare! Doar cei care le merită cu adevărat le vor cuceri.

Femeia născută în Octombrie

Femeile născute în octombrie sînt lideri absoluți. Au convingeri puternice și nu fac rabat de la principiile lor! Au un caracter destul de complicat, dar asta pentru că sînt complexe. Sînt fermecătoare, sigure pe ele și pot înnebuni orice bărbat. Poate fi dificil pentru bărbați să trăiască lîngă ele, deoarece devin răzbunătoare dacă nu primesc reciprocitate, iar povestea se poate transforma într-una fatală, cu pasiuni și suferințe.

Femeia născută în Noiembrie

Bărbaților nu le este recomandat să se joace cu femeile născute în noiembrie. Ele au un nivel ridicat de intuiție, ambiție și ură pentru minciuni. Ele vor simți imediat nesinceritatea intențiilor tale, iar acest lucru nu va fi bine pentru tine! Sînt mereu sincere, niciodata ipocrite, ce le e în gușă, le e și în căpușă. Este o femeie a adevărului absolut.

Femeia născută în Decembrie

Femeile născute în decembrie au un caracter spumant și ingeniozitate. Întotdeauna ies bine din orice situație, grație norocului lor natural. Orice bărbat ar fi norocoși să le aibă, deoerece acestea au un înger păzitor care le ajută să obțină tot ce vrea în viață.

Sursa: a1.ro