Cît mai valorează Comisia Barroso şi recomandările ei

Nu cu mult timp în urmă, Comisia Europeană, a prezentat recomandările specifice pentru fiecare stat membru al Uniunii Europene, procedură care face parte din cadrul aşa-zisului semestru european, adică un instrument ce ar trebui să producă linii directoare în fiecare an, pentru a întări guvernanţa europeană. Pentru cotidianul spaniol El Pais este vorba însă despre una dintre modalităţile de a ascunde lipsa de viziune şi de autoritate a comisiei Barroso.

Franţa şi Germania abia de au dat doi bani pe ce a emis Comisia, anunţînd sus şi tare un plan „Merkollande” pentru viitorul zonei euro, prin proiectul unei autorităţi care să rezolve crizele bancare, cu dreptul de a decide ce bancă merita să moară şi care să supravieţuiască, un proiect care ar presupune cel mai mare transfer de suveranitate, căci va fi inima unei viitoare uniuni bancare.

România a primit şi ea recomandările Comisiei Barroso: reforma sănătăţii, creşterea absorbţiei de fonduri europene, reforma pieţei muncii (un eufemism pentru reducerea drepturilor şi beneficiilor angajaţilor), reducerea taxelor pentru IMM-uri, lupta împotriva fraudelor în achiziţiile publice, anveloparea clădirilor pentru a reduce consumul de energie şi pentru a lupta astfel cu duşmanul numărul unu al lui Barroso – încălzirea globală, şi nu în ultimul rînd ducerea la bun sfîrşit a acordului cu FMI.

Undeva, începînd din Martie-Aprilie (perioadă în care fiecare stat depune la Bruxelles materialele pe baza cărora se elaborează acest semestru european), au existat în UE guverne care au tremurat în faţa Comisiei. Cotidianul spaniol de centru stînga spune însă că nu este cazul: nu mai are rost ca o Capitală să facă echilibristică în faţa unei Comisii ale cărei recomandări sunt tratate cu indiferenţă de Germania, Franţa, Olanda, care mai are doar un an de mandat, o autoritate redusă la zero de prestaţia preşedintelui Barroso. Desigur, o spune presa din cea de a patra economie din zona euro şi a 13-a din lume, fie ea şi cu probleme care îi ating grav orgoliul.

Iată însă ce scrie El Pais despre Recomandările Comisiei!

„A şti de ce are nevoie Europa este relativ simplu. Este nevoie de reforme la periferia Europei şi de stimuli la Bruxelles, Berlin şi oriunde este posibil; este nevoie de o uniune bancară completă, de o Bancă Centrală Europeană care să funcţioneze ca ultim resort. Instituţiile europene au făcut paşi în direcţia aceasta. Dar în ceea ce priveşte agenda reformelor, problema este cum să pui clopoţei pisicii: Comisia a recomandat Franţei să reformeze sistemul de pensii, Olandei să îşi reducă bula imobiliară, Germaniei să-şi sporească cererea, Belgiei să reducă cheltuielile, Sloveniei să îşi pună la punct băncile, iar Spaniei să facă totul în acelaşi timp, precum un echilibrist care ţine în mînă un maldăr de farfurii în timp ce merge pe catalige.

Toate acestea par logice. Doar că este o problemă: aproape nimeni nu vrea să urmeze aceste sfaturi respectînd un calendar. Bruxelles-ului i-au trebuit ani să ceară lucruri similare fără ca nimeni să mişte un deget, cu excepţia momentelor în care a existat o presiune a pieţei sau în care o ţară vizată era împrumutată de UE, caz în care sfaturile devin ordine.

În sertarele Comisiei s-au adunat, an după an, recomandări similare. Nici o ţară nu le-a acordat atenţie, în ciuda unui sistem de reguli şi sancţiuni acum mai puternic că niciodată. Capitalele ştiu că, în ultima instanţă, deciziile aparţin Consiliului şi guvernelor. În practică, mai există şi probleme politice pentru aprobarea acestor reforme, cu şomajul înrăutăţindu-se şi cu proteste tot mai mari în toată Europa. „Bruxelles-ul are o problemă de credibilitate, din cauza încălcărilor de către Paris şi Berlin a Pactului de Stabilitate. Şi în special din cauza trecutului recent: reţetele prescrise de Bruxelles au fost un dezastru, obsesia Bruxelles-ului fără de deficit a făcut să treacă nevăzută adevărată problemă a competitivităţii, iar austeritatea excesivă a băgat zona euro în recesiune.

Cum se poate ca guvernele să nu fie reticente în implementarea reformelor avînd în vedere problemele create de această recesiune autoindusă?”, se întreabă o sursă guvernamentală din Franţa.

Soluţiile propuse de echipa Barroso se aplică doar cînd pieţele fac presiune şi cînd Bruxelles-ul împrumută o ţară. Bruxelles-ul lansează un mesaj confuz: mai puţină austeritate, mai multe reforme. Comisia susţine că oferă flexibilitate politicilor economice. Criticii ei susţin că această permisivitate se datorează lipsei unei direcţii clare. Există mai multă indulgenţă pentru ţările care au realizat reforme, dar şi pentru cele care nu au făcut-o. Şi, în toate cazurile, indulgența a apărut după o reformă dificil de aplicat şi cu consecinţe grave asupra refacerii economice. Franţa nu acceptă sfaturi de la Bruxelles, potrivit preşedintelui Francois Hollande. Iar în Germania, în timpul alegerilor primare din cadrul partidelor, nu a apărut nici un program care să includă recomandările de la Bruxelles.

Şi noi am a verificat recomandările din anii anteriori: gradul de aplicare este redus, cu excepţia ţărilor împrumutate sau a cazului în care pieţele fac presiuni. Franţa a aplicat doar reforma pieţei muncii, iar celelalte aşteaptă. Italia şi Spania au început să facă ajustări după un ultimatum de la Bancă Centrală Europeană, iar de fiecare dată reticentul Berlusconi a revenit de unde a plecat. Iar Mariano Rajoy a eşuat în aplicarea a patru din orice şapte reforme promise pe care le-am lua în considerare. Acum este la fel: „Ţările vor interpreta aceste recomandări în felul care le convine cel mai mult”, concluzionează Mutjaba Rahman, de la Eurasia Group.

În trecut, Germania a făcut reforme după reunificare, dar cu preţul violării planului de stabilitate şi al compromiterii credibilităţii Bruxelles-ului. Comisia a devenit foarte credincioasă principiilor sale de atunci: „Bruxelles-ul a optat pentru norme mult mai riguroase, dar nu este deloc clar dacă sistemul funcţionează. Capitalele acuza totul şi pe toţi, asta este jocul care se joacă acum’’, spune o sursă europeană. Bruxelles-ul a devenit o ţintă: Comisia aceasta este aproape de final de mandat (mai este un an pînă la alegerile europene), iar relaţia cu Parisul şi Berlinul nu este una bună. Franţa şi Germania nu au fost cruţate de criticile Bruxelles-ului, dar doar la cîteva ore după anunţarea acestor recomandări, aceste ţări au prezentat propria lor foaie de parcurs pentru întreaga Europă. Este eterna reîntoarcere a axei franco-germane.”

Călin MARCHIEVICI