CONCURSUL DE ESEURI “PARIAŢI PE UNIUNEA EUROPEANĂ”

Integrarea europeană

 

Menţiune – Corina NISTOR

A fi sau nu a fi? Iată întrebarea primordiala la care trebuie să dea răspuns poporul nostru. A fi ceva mai mult, mai mare, mai dezvoltat ca stat în plan politic, social, economic şi cultural; a fi uniţi şi demni de a ne numi moldoveni din Europa, sau a rămîne în continuare umiliţi şi înjosiţi de cei de Est?!

Este o întrebare pentru răspunsul căreia am luptat şi am vărsat lacrimi şi sînge, în război, am pierdut pe cei dragi: copiii şi-au pierdut taţii, iar mamele feciorii. Dar au luptat ei oare in zadar? Nu! Sîngele lor a fost răsplătit cu libertatea întregii ţări – din anul 1991 sîntem stat independent. Aceşti eroi ne-au îndemnat să alegem o cale nouă, o cale corectă, o cale spre Europa. Noi am ales acest drum lung şi greu, dar cu perspective. Şi cu toate că la fiecare pas ce-l facem sîntem ameninţaţi şi limitaţi de unele posibilităţi de către Est, noi nu ne oprim, ci mergem în continuare spre un viitor prosper care se numeşte Uniunea Europeană!

Cu toate că este evidentă alegerea noastră pentru Uniunea Europeană, o parte din populaţiei pariază pentru Uniunea Vamală. De aceea, aş dori să concretizez de ce ar trebui să alegem Uniunea Europeană şi nu Uniunea Vamală. Mai întîi de toate, Uniunea Vamală, spre deosebire de cea Europeană, este un stop, o oprire cu menţionarea trecutului „fericit”.

Uniunea Vamală este asemeni unei peşteri - se vede intrarea în ea, însă nu se cunoaşte spre ce va duce. În privinţa acestui subiect, încerc să-i atribui proverbul: „Prietenul la nevoie se cunoaşte!. Asemenea sînt şi amicii Moldovei – pe mulţi i-a avut, însă doar unul s-a dovedit a-i acorda ajutor la nevoie şi aceasta a fost Europa - partenerul de Vest. Pentru că aflaţi în culmea necazurilor, cînd părea că ne-a rămas doar prezentul, Europa, asemeni unei stele, ne-a indicat o cale spre viitor. Uniunea Europeana ne-a întins aripa sa şi ne-a ocrotit atunci cînd eram îmbrăţişaţi de disperare. Integrarea Europeană este o nouă etapă a dezvoltării societăţii noastre în care predomină libertatea, democraţia şi dreptul omului. Europa ne oferă prosperitate economică, securitate politică, bunăstare socială, libertatea opiniilor şi a drepturilor. De acestea are nevoie ţara noastră, e ceea ce avem nevoie noi, tinerii, care avem visuri, iar cu Europa avem posibilitatea de a le realiza. Datorită parteneriatului european, Moldova, în decursul unei perioade de timp, va putea concura, din punct de vedere economic, cu celelalte state europene. Uniunea Europeană ne cheamă şi ne propune să ne unim pentru a fi un întreg, căci sîntem europeni. Şi acestea nu sînt doar nişte promisiuni.

Europa deja a acordat ajutor financiar Moldovei în diferite domenii şi continuă să finanţeze diferite proiecte. Prin liberalizarea regimului de vize, care permite cetăţenilor moldoveni să călătorească liber, fără vize prin Europa, se deschid noi oportunităţi. Consider că în aşa mod concetăţenii noştri au posibilitatea să cunoască în realitate ce este un stat european, unde omul este apărat de stat, unde omul are încredere în ziua de mîine.

Avantajele reale ale integrării Moldovei în Uniunea Europeană sînt clar evidenţiate. Printre acestea, numărîndu-se dezvoltarea comerţului extern prin creşterea exportului, adică vînzarea mărfurilor pe piaţa europeană, ceea ce va aduce o creşterea economică rapidă. Integrarea în Uniunea Europeană ne asigură creşterea investiţilor, atragerea lor în vederea modernizării infrastructurii energetice, desfăşurarea mediului de afaceri şi liberalizarea acestuia. Acest fapt ne diversificarea pieţei de muncă, creşteri salariale şi, fireşte, multiple oferte de muncă şi veniturilor bugetare. Uniunea Europeană ne garantează securitatea energetică prin consolidarea independenţei. Permite migrarea populaţiei prin interzicerea oricărei forme de discriminare dintre muncitorii moldoveni şi cei europeni. Ca urmare relaţiile bilaterale cu Uniunea Europeană în scopul promovării reformelor economice, se va diminua dependenţa economică, politică şi energetică. Acesta trebuie să fie viitorul nostru. Viitorul apropiat al Moldovei.

Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană deschide noi orizonturi şi ne duce spre o societate civilizată şi modernă, bazată pe principiile europene. În fine, Moldova va beneficia de îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, şi anume prin creşterea ofertei de muncă, salarii decente, dezvoltarea tehnologică, creşterea nivelului cultural, un nou mediu rural şi urban reconstruit după standarde europene. Integrarea Europeană o simţim din plin prin ajutorul financiar acordat de Băncile Europene pentru proiectul de reconstruire a infrastructurii rutiere în Republica Moldova, care deja este în curs de realizare. Uniunea Europeană nu este doar un vis, ci este o realitate, nu este doar o promisiune, ci şi o realizare.

Pentru mine, personal, ca şi pentru mulţi alţi tineri din Moldova, Europa este cheiţa succesului şi spectrul viitorului sigur. Pentru principiile pe care le respectă Europa, eu fără nici o îndoială aleg Uniunea Europeană.

Noi, moldovenii, cred că după un astfel de drum greu, pe care l-am trecut învingînd obstacolele, merităm ceva mai mult, merităm un asemenea prieten ca Uniunea Europeană. Noi nu vrem altceva, noi vrem să ne întoarcem acasă, vrem Europa! Şi faptul că sîntem tot mai aproape de acest vis, ne face mîndri şi demni să ne numim moldoveni-europeni!