CIT DE MARI SAU CIT DE MICI SINT MOLDOVENII?

Cornel Nistorescu sau constatările editoriale ale unui român integru

Străinul imparţial devine destul de confuz după ce îi cunoaşte pe moldoveni acasă la ei. Triumfalismul găunos şi autoaprecierile fardate grosolan parcă sînt o a doua natură a moldovenilor care îşi imaginează că dau un rost esenţial comunităţii lor. Aici fiecare se crede buricul Pămîntului, genial, irepetabil, gospodar, primitor, capabil de orice inovaţie şi care, neapărat, participă „cu drag” numai la „întîlniri de suflet pentru că este om de omenie”. Plesneşte ţara pentru că-i neîncăpătoare de atîtea unicităţi – mari inventatori academici, geniali scriitori demni de Premiul Nobel, mari interpreţi de muzică uşoară de valoare mondială, sportivi temuţi pe tot Mapamondul, profesori universitari ale căror studii sînt citate şi luate ca reper în toate centrele universitare de prestigiu din lume, politicieni de talie internaţională ca Marian Lupu, Andrian Candu, Mihai Ghimpu şi Vladimir Plahotniuc etc., etc.! Dacă-i scuturi un pic, doar Doga, Loteanu şi cîţiva plasticieni mai rămîne din ei!

Fac aceste precizări, pe care le-am mai detaliat de-a lungul anilor, după ce, Joi, 27 Iulie 2017, am citit, în Cotidianul.ro, un articol intitulat „Mici şi bătuţi peste tot” şi semnat de către Cornel Nistorescu. Pentru cititorii moldoveni care nu ştiu, precizez că jurnalistul Cornel Nistorescu este directorul cotidianului amintit, este unul dintre cei mai cunoscuţi şi experimentaţi ziarişti români, care, începînd cu anul 1974, a fost redactor, redactor-şef adjunct, redactor-şef şi director la cele mai importante publicaţii româneşti de pînă şi după 1989. Este unul dintre cei mai experimentaţi şi lucizi formatori de opinii. Ca român care-şi iubeşte ţara, nu-şi permite să nu-i amendeze derapajele provocate de către politicienii conjuncturali. Ne permitem să preluăm o parte din editorialul amintit tocmai spre a fi o bună pildă pentru „liricoizii” jurnalişti şi formatorii de opinii din Republica Moldova, care răcnesc din tot rărunchii că sînt români doar dacă sînt sponsorizaţi şi… cam atît! (M. C.)

 

Mici şi bătuţi peste tot

Începe o altă rundă a cupelor europene. Deja gîfîim din calificări. Suferim înainte de a începe şi pentru că ştim de ceva vreme că nu mai contăm în fotbalul european. Ne zdrobim de mama focului să ne calificăm în nişte grupe. Dacă sîntem pe un loc trei din patru, ne bucurăm ca la o mare victorie. La mondiale şi la europene nu ne mai calificăm decît din greşeală. După părerea mea, nici de Cupa Balcanică n-am conta. Dacă s-ar ţine, tot la coada clasamentului am fi. Nu mai avem performanţe nici în alte jocuri. Nici la fotbal, nici la volei, nici la handbal, nici la hochei. Toată gloria fetelor, exceptînd un rezultat norocos al CSM, este bazată pe apetitul pentru locurile doi-trei. Atletismul românesc nu mai există. Campion mondial, olimpic sau european n-am mai văzut de la Gabriela Szabo. Tenisul de cîmp ce ne mai răcoreşte niţel, deşi, în ciuda unei generaţii feminine valoroase, sîntem încă departe de trofeele celor patru mari turnee ale lumii. Despre Cupa Davis ce să mai vorbim?! Stăm mai bine în alte domenii? Întrebarea mă sperie. De o bună bucată de vreme, nu mai contăm în sport. Nu avem nici bază de masă, nici antrenori dedicaţi, nici respect pentru performanţă. Statul nu este în stare nici de condiţii, nici de recompense, nici măcar de sportul din şcoli. Bazele vechi au fost devalizate, iar politica şi-a băgat coada, susţinînd şi în sport cei mai lustruiţi nemernici.

Poate ne răzbunăm în muzică! Da' de unde! Nu mai contăm nici acolo. Angela Gheorghiu nu schimbă situaţia. Sînt rezultate ale unor înfloriri pe alte meleaguri. Acasă ar face foame şi anonimat. Acelaşi lucru este pe cale să se întîmple şi în teatru. Pe măsură ce apune generaţia marilor actori ai teatrului românesc, ne mutăm consumul la vedete de telenovele şi la show-uri ieftine de televiziune. Geaba ne umflăm în pene cu valorile lansate şi întreţinute de cultura socialistă. Nu sînt produse ale democraţiei. Cele de acum sînt blocate prin teatre private, prin festivaluri provinciale sau în megacarnavalul de la Sibiu, devenit un soi de vis de groază al dirijorului.

Cît contează filosofia românească dominată de Andrei Pleşu şi de Gabriel Liiceanu? Exact cît literatura sprijinită de aceştia. Ce-a produs această cultură resemnată sub umbrela unor protejaţi politic? Cărtărescu, Boia şi plasticienii trimişi să expună la ICR New York? Să mă ierte eternitatea dacă mă îndoiesc de ea. Dar nu văd cine o curtează şi nici cine o înfruntă. Sigur, prietenii şi admiratorii acestora pot fi mulţumiţi. Au argumente pentru nişte ifose. Dar dacă statul român nu i-ar fi sprijinit pe unii, s-ar fi micşorat cu toţii la Curtici şi la Episcopia Bihorului.

Ne putem consola cu performanţele filmului românesc? Cine vrea se poate amăgi, deşi ne aflăm în faţa unui superprodus de export, care acasă nu contribuie aproape deloc la nivelul de consum cultural. Aş putea să încerc inventare şi în alte domenii. Poate că unele ne-ar mai da un strop de speranţă, chiar dacă încă sînt multe cele în care nu mai contăm, deşi însemnam ceva la un moment dat. Ce-am recuperat după căderea comunismului? Poate că o producţie de vin şi una de cereale. Plus o producţie de soft şi o marcă de automobile. Dar nu văd de ce am defila cu Dacia, cîtă vreme nu depăşim condiţia de mînă de lucru. Sîntem doar nişte cumpărători captivi şi nimic mai mult.

Ne-am redresat doar la numărul de festivaluri folclorice şi la recorduri mondiale cretine. De la oala secolului la cîrnatul continentului, am bătut tot. La mai toate capitolele sîntem un fel de coada Europei. Conducem doar la exportul de cerşetori şi de mînă de lucru. Am îngropat şi o generaţie faimoasă de medici. I-am făcut să se teamă sau i-am determinat să plece în lume. Recunosc că inventarul acesta stîrnit de o revoltă trecătoare are şi ceva superficial. Poate că alţii pot face unul mai optimist. Dar fără să cînte „Noi sîntem români! / Noi sîntem aici pe veci stăpîni!“. Melodia asta, oricît le place unora, nu este nici folclor şi nici nu contează pentru progresul României. Dacă am avea un pic de minte, am începe să ne temem. Ne apropiem de Centenarul Marii Unirii şi ar trebui să ne dăm seama că nu prea mai contăm în mai toate domeniile.

Cornel NISTORESCU, articol publicat Joi, 27 iulie 2017

Socialmai mult
24.11.17 - 18:32
24.11.17 - 17:34
24.11.17 - 17:31
24.11.17 - 15:04
24.11.17 - 15:03
24.11.17 - 14:58
24.11.17 - 13:43
24.11.17 - 13:42
24.11.17 - 12:28
24.11.17 - 11:39
23.11.17 - 17:27
23.11.17 - 17:25
23.11.17 - 17:17
23.11.17 - 17:05
23.11.17 - 17:04
23.11.17 - 12:05
23.11.17 - 12:02
22.11.17 - 18:57
22.11.17 - 17:37
22.11.17 - 17:36