Păstrarea identităţii de partid este imposibilă fără arta compromisului

Ha-ha-ha! Andrei Năstase şi Maia Sandu tot spun, culmea, şi cu mîndrie!, că ei nu fac compromisuri politice, că sînt deschişi discuţiilor, dar nu şi negocierilor pentru formarea unei majorităţi parlamentare şi a viitorului Guvern. Zăăău?!? Aceşti doi lideri, novici în ale politologiei, nu ştiu de fel să facă o distincţie clară între compromisul politic şi compromiterea politică. Nu există om pe această planetă care să nu facă permanent compromisuri. Compromisuri facem şi în familie, cu nevasta, copiii sau părinţii, în societate, cu prietenii ori neprietenii, la serviciu, cu colegii şi şefii şi tot aşa. Un compromis universal există şi între Dumnezeu şi Satan, căci numai aşa e cu putinţă ca puterile lor să fie egale – Dumnezeu în Bine, Satan în Rău, fără ca vreunul să triumfe absolut.

Fără arta compromisului politic, eşti predestinat compromiterii politice

Decizia blocului politic ACUM de Marţi, 16 Aprilie, de „a purta discuţii” cu PSRM în vederea constituirii, în sfîrşit, a Parlamentului cu toate structurile sale are razele ei de semi-deschidere spre un dialog consistent, spre conturarea unor indispensabile negocieri. Acesta este şi motivul pentru care a produs frisoane în rîndurile PDM şi susţinătorilor acestuia. Cu toate acestea, ACUM are încă mari probleme din cauza imaturităţii şi experienţei politice. Nu poţi crea un Parlament funcţional fără să negociezi funcţiile de conducere şi, ulterior, formarea Guvernului. ACUM insistă exclusiv pe votarea proiectelor de legi ale lor, fără să aducă în discuţie pachetele legislative ale socialiştilor. Totodată, ACUM se fereşte ca de ciumă să folosească termenii de „negociere” şi „alianţă de guvernare”, ceea ce demonstrează o frustrare politică mai mult decît evidentă.

Frustrarea lor politică este demonstrată de însăşi atitudinea lor – inflexibilitate de tipul celei manifestate în stradă, la mitinguri, o aroganţă şi o superioritate nefondate pe nimic, adică pe nici un fel de experienţă ori ştiinţă a guvernării. Liderii ACUM nu reuşesc să se despartă de „spiritul protestatar şi inflexibil al străzii”. Ei n-au înţeles încă de cînd au intrat în politică realitatea că succesiunea declaraţiilor şi asumărilor politice ale lor intră în memoria arhivei, ceea ce n-ar fi un handicap dacă ar avea capacităţi regenerative de adevăraţi politicieni abili.

Nu ştiu cît de mult au înţeles Andrei Năstase şi Maia Sandu că în lipsa negocierilor pentru constituirea unui Parlament funcţional şi a unui Guvern se poate configura spectrul alegerilor anticipate. Vina le-ar aparţine în exclusivitate. Alegeri anticipate înseamnă supravieţuirea oligarhică a Guvernului Filip şi, deci, a lui Plahotniuc, inamicul politic al PSRM şi ACUM, pînă cînd va fi stabilită data acestora. În acest timp, dispunînd de toată puterea politică şi, mai ales, administrativă, PDM şi Plahotniuc vor avea cele mai mari şanse să supravieţuiască politic.

O altă problemă nerostită de liderii ACUM, aceasta în contextul în care se feresc să vorbească despre negocieri şi coaliţie majoritară cu PSRM, ţine de stupida lor convingere că „îşi vor pierde identitatea”, dar şi de aceea că lasă clar să se înţeleagă că ei sînt singurii opozanţi credibili ai PDM. Chipurile, ei nu vor să împartă statutul de opozanţi politici ai PDM cu socialiştii, deşi PSRM a fost în opoziţie cu democraţii şi aliaţii lor încă din 2010. Despre voturile comune conjuncturale, de compromis, făcute sub şantajul politic al PDM, nu mai pomenesc pentru că am scris de mai multe ori.

După atitudinile şi declaraţiile politice ale lui Andrei Năstase şi Maiei Sandu, înţelegem bine că aceştia nu au citit, pilduitor, măcar memoriile şi biografiile unora ca Winston Churchill, Margaret Thatcher ori Indira Gandhi. Dacă ar fi fost aşa, atunci ar fi înţeles că politica este arta compromisului, că arta compromisului în politică nu este tot una cu compromiterea politică. Compromiterea politică a unui politician survine atunci cînd nu este capabil de arta compromisului politic.

Politicienii pot avea diferite motive pentru a-și schimba părerile, ideile în funcție de experiențele dobîndite, de adaptarea la noile condiții de viață, iar asta din dorința de a îndrepta anumite greșeli. A-ți schimba părerile nu înseamnă însă că nu eşti un politician adevărat. Devii obtuz atunci cînd nu eşti capabil de asta. Compromisul este necesar pentru evitarea unui haos existent, pentru supraviețuire, pentru progres.

În „Compromisul în politica americană”, autorul româno-american Martin S. Martin scrie: „Pentru mulți, compromisul este și trebuie să fie o componentă constantă a politicii dintr-o democrație. Invariabil, în climatul politic de tip democratic există mai multe opinii într-un subiect, de unde și frecventele controverse sau chiar confruntări politice. Spre deosebire de “liniștea” din statele cu regimuri autoritare, în care părerile deosebite de vocea unică atotștiutoare sînt suprimate, arena politică din democrații este gălăgioasă, grație legii unanim acceptate a dreptului de exprimare liberă.

Compromisul politic este în primul rînd o formă de respect. Prin recunoașterea faptului că adversarul politic are dreptul la o părere diferită de a ta și la un scop politic altul decît al tău, plasezi oponentul într-o poziție de egalitate. Este greșit să te aștepți ca numai planul tău să reușească și să țintești îndeplinirea lui în proporție de 100%. „Prin încheierea unei negocieri prin care obții 30% din ce ai fi vrut, găsești că ai înaintat cu 30% față de poziția în care erai cînd negocierea nu începuse încă”, a spus un politician experimentat. În al doilea rînd compromisul aduce politicienilor pragmatici cîștigul considerabil al salvării relației. Evitarea rigidităților și al ostilității politice îți va da șansa de a avea mîine un partener de discuție bine intenționat, cînd o altă problemă va trebui rezolvată.

Amy Gutmann și Dennis Thompson, doi universitari care predau științele politice la universitatea Princeton și respectiv Harvard, consideră rezistența la compromis a unor politicieni ca o incapacitate de a renunța la pozițiile categorice și atitudinile dușmănoase din timpul campaniilor electorale prin care au fost aleși. Perpetuarea ideilor și pozițiilor din campanie (permanentizarea campaniei), în dauna acceptării responsabilităților de guvernare, este un semn de imaturitate politică și de neînțelegere a principiilor democrației. Cei doi consideră refuzul de compromisuri ale unor astfel de politicieni rezultatul unei stări mintale negative, incompatibilă cu realizările. Pe lîngă lipsa de rezultate care derivă dintr-o astfel de strategie politică, mai apar și alte consecințe ca instaurarea unui climat dușmănos și suspicios și ratarea unor ocazii favorabile pentru propriul partid.

Instrumentul de tip compromis politic nu este comparabil cu situațiile de compromis moral din viețile individuale sau din carierele artistice și nu are conotația negativă a unor cedări față de principiile de corectitudine și de valoare. Mai degrabă, prin compromis politic trebuie înțeles efortul bine intenționat de a face ca lucrurile să se întîmple, refuzînd stagnarea ineficace din contrazicerile fără sfîrșit. Pentru că un politician de succes trebuie să facă lucrurile să se întîmple, nu numai să le enunțe. Un mare diplomat a spus că politica este arta de a face posibil ceea ce este necesar (Charles Maurice de Talleyrand).”

În toate cele expuse mai sus trebuie căutate chinurile facerii politice a Blocului ACUM ori, şi mai rău, eşecul politic iremediabil al PPDA şi PAS.

Mihai CONŢIU