Competenţe improvizate pe criterii geopolitice

Recentul duel la care Anatol Şalaru, ministrul Apărării, l-a provocat pe preşedintele ales Igor Dodon a scos cel mai pregnant în evidenţă incompetenţele sale multiple. În fond, Şalaru s-a provocat pe sine însuşi la un duel imaginar. Aici mă refer la decizia lui de a scoate de pe pereţii ministerului pe care îl conduce portretele preşedinţilor RM, iar în schimbul acestora să atîrne portretul lui Ştefan cel Mare şi pe cele ale unor personalităţi ale culturii române. Această decizie se vrea a fi un avertisment dur adresat lui Dodon, al cărui portret în calitate de preşedinte al ţării nu îl vrea instalat în instituţie. Infantilism de cenaclu din secolul trecut.

În ansamblu, acest ordin al lui Şalaru conţine o doză sufocantă de infantilism. De parcă Ştefan cel Mare ar fi comandantul suprem al Armatei, nu preşedintele ţării! Imaginaţi-vă că în acest context, ţinîndu-se seamă şi de faptul că Şalaru este un fel de partizan al NATO, în condiţiile în care preşedintele ales al SUA este Donald Trump, care şi-a anunţat o serie de acţiuni menite să displacă armatei SUA şi NATO, comandanţii acestor mari diviziuni de apărare ar da un ordin prin care să se interzică amplasarea portretului preşedintelui Donald Trump în sediu ministerului Apărării! Mergînd pe improvizaţia lui Şalaru, ministrul Apărării SUA ar trebui, drept compensaţie justificativă, ca să dea ordin ca pe pereţii temutei instituţii să fie puse portretele unora ca Mark Twain, Elvis Presley, Saul Bellow, Orson Welles etc. Aşa ceva este de neînchipuit în oricare ţară civilizată în care şeful statului este şi comandantul suprem al Apărării!

Infantilismul şi reavoinţa acestui ordin s-a accentuat în clipa în care, total gratuit, a ţinut să precizeze că ar putea instala portretul preşedintelui Dodon în biroul său cu condiţia ca acesta să citească literatura română şi istoria românilor şi să susţină un examen la limba română. Păi, în primul rînd, aceste cerinţe, cu prioritate, ar fi trebuit să le înainteze şefului său de partid, incultul Mihai Ghimpu, iar asta încă de acum vreo 25 de ani, dar şi lui Dorin Chirtoacă, căruia cultura română, în realitate, îi pute de la o poştă. În afară de aceasta, Şalaru este mare cunoscător al limbii române?

Acest ordin, formulat şi comentat astfel, îl descalifică total pe Şalaru, iar cei care l-au sfătuit ar fi trebuit să ştie că decizia în cauză trebuie să preceadă o demisie. O dată fiind învestit preşedinte, Dodon va trebui să viziteze şi Ministerul Apărării Naţionale. Ce va face atunci Şalaru? Va „dezerta” şi îl va desemna pe vreun adjunct ca să-l întîmpine pe Dodon, deşi el, ca ministru, este subordonatul direct al comandantului suprem, care este şi preşedintele ţării? Maliţiozitatea de provincial nu ţine de politică, ci de mentalitatea de mahala.

Fără să fie deloc afectat de ordinul lui Şalaru, Dodon i-a replicat prompt, amintindu-i că este pasibil de puşcărie şi de tovărăşia portretului domnitorului muntean Vlad Ţepeş în viitoarea celulă. Aici sînt multe chestiuni pe care, cu siguranţă, timpul le va rezolva. Contradicţiile din biografia lui Şalaru şi ascendenţa sa nu au nimic de-a face cu evoluţiile politice şi profesionale ale unor personalităţi din lumea occidentală care, să zicem, au avut ascensiuni relativ similare, ci mai curînd cu tipul de „avansări” specifice laboratoarelor KGB sau cele ale fostei Securităţi din România.

Fiind un fel de medic igienist sau epidemiolog, la bază, pe fondul previzibil al destrămării fostei URSS, Şalaru, nicidecum vreun scriitor cu o oarecare notorietate, devine liderul fostului Cenaclu Alexei Mateevici. Ulterior, după destrămarea URSS şi proclamarea independenţei de stat a Republicii Moldova, este ales deputat în primul Parlament al ţării. Să fim serioşi: are cineva curajul să recunoască faptul că în acel prim Parlament au nimerit şi numeroşi păduchi politici conjuncturali? Dar să lăsăm asta, căci nici în România situaţia nu a fost mai brează!

Începînd cu 1995 şi terminînd cu 2008, Şalaru uită de poezii şi umanism şi trece la pragmatism. Fără să aibă vreo pregătire sau calitate legitimată care să-i confirme expertiza, în perioada amintită, ocupă funcţiile de director administrativ, director general şi director de proiecte în cadrul Companiei „Ascom Group” şi cel al Grupului financiar-industrial „Ascom Group” S.A. Este inutil să mai vorbim despre conexiunile ex-preşedintelui Petru Lucinschi cu această companie, nu-i aşa?

După lovitura de stat din 2009, Şalaru, deja reurcat în echipa politică liberală a lui Mihai Ghimpu, ajunge ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, între 2009 şi 2013. Cît s-a furat din asfalt, cale ferată şi din trenurile „recondiţionate” în România..., nu-i treaba noastră, ci a viitorilor justiţiabili necontrolaţi de puterea politică. După ce Ghimpu a simulat atît cît a fost nevoie pentru opinia publică opoziţia faţă de „guvernarea proeuropeană”, fiind chemat la ordin ca să facă parte din altă „guvernare proeuropeană”, nu a avut încotro şi l-a desemnat pe Şalaru în funcţia de ministru al Apărării. Acum, după cum se zvoneşte, golanul politic Ghimpu îi cere demisia. Măcar în acest punct este de acord cu Dodon!

Acest medic igienist sau epidemiolog, cenaclist-umanist, corporatist-şef la „Ascom Groop” şi fost ministru peste Căile Ferate (eram să spun coaiele ferate!) a ajuns şi ministru al Apărării. Un fel de Batman amestecat cu Einstein, nu? Este o ascensiune pe care eu, fără să-l acuz pe Şalaru, o asemui cu o lucrătură perfectă a serviciilor secrete. Ca ministru al Apărării, Şalaru proiectează cele mai aberante ambiţii, iar aici mă refer, în mod special, la aderarea RM la NATO, deşi sînt convins că şi el este conştient de inepţiile pe care le spune sau care, cel mai probabil, îi sînt sugerate. Constituţional, RM este o ţară neutră, iar NATO are nevoia de RM cum mai are nevoie Şalaru de fosta sa burtă. RM în NATO? Cu Transnistria sau Găgăuzia?

Nu ne interesează cît de credincioasă României este familia lui Şalaru, care, in corpore, are cetăţenie română şi trăieşte în România, mai puţin Tolea, dar în ceea ce-l priveşte nu am aceleaşi convingeri de servituţi patriotice de care sînt convinşi românii care îl coordonează. Toate acţiunile lui Şalaru, ca ministru al Apărării, au un caracter diversionist sută la sută, iar asta mai ales în raporturile României cu NATO. Nu sînt în măsură să-i apreciez utilitatea lui Şalaru în acest context, dar îmi menţin convingerea că, iarăşi, anumite structuri româneşti au optat pentru o structură informativă de neagreat pentru NATO şi chiar UE. Ce altceva decît diversiune şi o provocare poate fi iniţiativa lui Şalaru de a deschide, cu ajutorul autorităţilor ucrainene, un coridor de retragere a armatei ruse din Transnistria? A, s-a mizat pe factorul psihologic emoţional al ucrainenilor! E ca şi cum eu, mîine, m-aş duce în spatele casei lui Şalaru şi i-aş construi un trotuar, o bordură pe care i-aş sugera să circule, deşi el nu are deprinderea asta, căci nu iese niciodată pe acolo.

Faptul că Şalaru este un oportunist îl demonstrează chiar biografia lui. Urcînd pe „calul politic” Ghimpu, nu avea cum să nu se transforme într-o mîrţoagă, ca să nu zic un măgar sau catîr teleghidat. Păi, dacă este cenaclistul de anvergura la care se asociază, acum aşteptam de la el o elevaţie culturală supremă, dar nu să vedem cum incultul Ghimul, şeful său, îl vrea cît mai grabnic alungat din grajdul lui politic.

Dacă Şalaru tot îi cere lui Dodon să citească literatura română şi istoria românilor şi să se supună la un examen de limbă română, ne întrebăm dacă şi el ar avea curaj să se supună unor astfel de teste? Vă garantez că ar pica!

Mihai CONŢIU