Cea mai vizitata insula din Grecia ia masuri drastice contra turismului: „Nu mai putem face fata, ne va distruge”

Autoritățile din insula grecească Santorini vor să ia măsuri pentru controlul fluxului de turiști, speriați că, deși aceștia pompează bani în economia locală, distrug infrastructura și atmosfera insulei, relatează Wall Street Journal. „Insula a ajuns la saturație. Nu putem să mai acceptăm turiști mai mulți. Mulți localnici depind de turism, dar trebuie să facem unele compromisuri. Sistemul de electricitate și rețeaua de apă și canalizare și-au atins limitele. Gunoiul s-a dublat față de acum cinci ani. Dacă nu reducem și nu controlăm fluxul de turiști, o să ne distrugă”, spune primarul Nikos Zorzos. Cea mai mare problemă pentru insula Santorini nu este reprezentată de turiștii care vin să își petreacă vacanțele aici, ci de aceia care merg în croaziere și vizitează insula pentru perioade mai scurte de timp. În sezonul de vîrf, zilnic, în Santorini ajung cu vasele de croazieră peste 4.000 de turiști, majoritatea veniți din Creta sau din alte insule aflate în apropiere. Iar navele sunt mult prea mari pentru a fi ancorate în porturile mici ale insulei.

În 1956, Santorini a fost devastată de un cutremur în urma căruia majoritatea localnicilor au plecat. Sistemul de electricitate a fost instalat abia în 1974, iar primele vase de croazieră au sosit abia în 1980. De atunci însă, lucrurile s-au schimbat dramatic. În ultimii 15 ani, populația insulei s-a dublat și a ajuns la aproape 25.000 de locuitori. Însă anual, în Santorini ajuns peste 2 milioane de turiști, prea mulți pentru cît poate suporta o insulă micuță din Mediterană. Santorini este considerată printre destinațiile de lux dintre insulele grecești, fiind o destinație preferată în special pentru lunile de miere sau pentru cuplurile care vor să se căsătorească într-un decor mediteranean.

„Fiecare turist cheltuiește, în medie, 150 de euro pe zi, iar 70% din populația insulei depinde de turism, de la ghizi turistici, la șoferi de autobuz, patroni de restaurante, gazde sau patroni de magazine de suveniruri. Nu vrem nici o limită, ba dimpotrivă, vrem să vină și mai mulți oameni”, spune Nikos Nomikos, președintele asociației de retail din Santorini, care nu este de acord cu măsurile pregătite de autorități. Principala măsură propusă de autorități este aceea de a limita numărul de turiști care pot intra într-o zi pe insulă, precum și restricționarea accesului în unele zone, dar și investițiile în cel mai mare mecanism de desalinizare.

Socialmai mult
18.11.18 - 00:56
17.11.18 - 16:30
17.11.18 - 16:28
17.11.18 - 16:21
17.11.18 - 16:20
17.11.18 - 13:09
16.11.18 - 20:12
16.11.18 - 19:04
16.11.18 - 16:05
16.11.18 - 16:04
16.11.18 - 13:40
15.11.18 - 17:34
15.11.18 - 15:10
15.11.18 - 15:09
15.11.18 - 11:43
15.11.18 - 11:40
14.11.18 - 18:22
14.11.18 - 18:01
14.11.18 - 15:42
14.11.18 - 12:37