Ce fel de urmări strategice – nemijlocite sau de durată - va avea anunţul lui Trump despre un eventual transfer al Amabasadei SUA din Tel-Aviv la Ierusalim? Despre acesta meditează pe paginile publicaţiei Foreign Policy, Will Inboden, director executiv al Centrului de istorie, strategie şi guvernare de stat pe lîngă University of Texas at Austin.

Referindu-se la situaţia Israelului în Orientul Apropiat, Inboden menţionează „două tendinţe strategice care se echilibrează reciproc”. „De faptul care din aceste tendinţe va fi dominantă depinde în mare parte viitorul Israelului, care la rîndul său va deveni indiciul urmărilor deciziilor luate de Donald Trump”, arată autorul articolului.

„Pe de o parte, Israelul ocupă în regiune cea mai puternică poziţie din istorie. Apropierea acestuia de statele arabe sunnite, cum ar fi Arabia Saudită, Egiptul şi Emiratele Arabe Unite, trece într-o strînsă colaborare militară, de spionaj şi diplomatică, orientată în primul rînd împotriva duşmanilor comuni: Iranul şi grupările jihadiste cum este „Stat islamic””, scrie Inboden.

„Mai pe scurt, Israelul, probabil, se află în toiul unei revoluţii diplomatice, în cadrul căreia foştii duşmani de moarte acum apar ca prieteni”, constată autorul materialului.

„Altă tendinţă este şi mai malefică. Nemijlocit la hotarele cu Israel sînt pericole destul de acute şi ele se agravează”, afirmă Inboden, enumerînd criza din Gaza, ameninţările din partea teritoriilor Siriei şi Libanului, precum şi „incertitudinea politică a conducerii administraţiei din Palestina”.

„Ţinînd cont de instabilitatea acestor direcţii, incapacitatea de a o scoate la bu sfîrşit şi chiar şi măiestrit cu declaraţia privind Ierusalimul ar putea doar şi mai puternic să aţîţe contradicţiile existente”, comentează autorul materialului, adăugînd că securitatea Israelului în regiune este ameninţată, de asemenea, şi de către Iran.

Inboden mai subliniază şi „întoarcerea Rusiei ca o forţă dominantă în regiune”. „Acest fapt poate fi una din acele mişcări strategice, ignorate într-o măsură considerabilă la timpul oportun, dar în perspective istorice avînd urmări cu bătaie lungă”, se spune în articol.

„În contextul artei diplomatice, forţei militare, ariei şi puterii spionajului, SUA rămîn a fi cea mai influentă putere externă în regiune, or, pe toate teritoriile regiunii prezenţa americană o depăşeşte pe cea rusă. Însă în Orientul Apropiat concepţia subiectivă are o valoare la fel de mare cît şi indiciile numerice ale forţei materiale, or, la compartimentul concepţiei subiective întîietatea aparţine Moscovei. Aceasta este o moştenire tristă a administraţiei Obama şi, deocamdată, nu există semne că administraţia Trump va schimba lucrurile”, scrie Will Inboden în Foreign Policy.