Belgia preconizeaza desfasurarea citorva mari festivaluri in cea de-a doua jumatate a Verii

Prim-ministrul Belgiei, Alexander De Croo, a afirmat că este ”posibilă” reluarea organizării ”cîtorva mari festivaluri” în ”cea de-a doua jumătate a Verii”, precum evenimentul dedicat muzicii electronice Tomorrowland, a precizat Duminică Cabinetul acestuia, potrivit AFP. Detaliile urmează să fie anunţate Marţi de Comitetul de consultare, care reuneşte Guvernul federal şi entităţile federale. ”Una dintre opţiunile preconizate constă în permiterea accesului pe baza Certificatului verde european”, potrivit sursei menţionate.

Acest Certificat sanitar european, care conţine un cod QR ce face dovada că titularul s-a vaccinat, are un rezultat negativ sau deţine anticorpi în urma infectării cu COVID-19, face în prezent obiectul negocierilor din sînul UE cu obiectivul de a intra în vigoare pînă la sfîrşitul lui Iunie.

Şefii de state şi de Guverne din UE au abordat acest subiect cu prilejul summitului de la Porto, desfăşurat Vineri şi Sîmbătă, însă acest sistem de circulaţie armonizat între cei 27 de membri ai blocului comunitar face în continuare obiectul unor divergenţe.

Intrarea la festivaluri va fi posibilă doar cu bilete achiziţionate în avans pentru a permite monitorizarea spectatorilor, iar accesul va fi limitat la europeni şi cetăţeni din Regatul Unit, a mai precizat acesta.

Liderul belgian ”este convins că ar trebui să fie posibilă organizarea (evenimentului) corect şi în deplină siguranţă”, a precizat Cabinetul acestuia explicînd totodată că ”pînă în luna August, toţi adulţii” din Belgia ”vor avea posibilitatea de a se vaccina”.

Alexander De Croo a avut discuţii în weekendul trecut, printre alţii, cu organizatorii festivalului Tomorrowland. Evenimentul, unul dintre cele mai mari din lume dedicat muzicii electronice, este prevăzut pentru perioada 27 August – 5 Septembrie, în Boom, Frandra (Nord).

În 2020, festivalul, asemenea altor evenimente similare din Belgia, a fost anulat din cauza pandemiei, organizatorii propunînd o ediţie virtuală.

Autorităţile belgiene au început să relaxeze restricţiile instituite pe teritoriul acestei ţări pentru a lupta împotriva propagării COVID-19. Sîmbătă, interdicţia de circulaţie a fost ridicată, iar terasele şi cafenelele s-au redeschis.