Avertismentul unui comisar european pentru italieni: „Sa ataci UE e ca si cum ti-ai trage un glont in picior”

Comisarul european pentru migrație și afaceri interne, Dimitris Avramopoulos, susține că atacurile liderilor italieni împotriva Uniunii Europene sunt ca și cum „și-ar trage un glonț în picior”. Reacția vine după ce liderii din Italia au acuzat UE de lipsă de solidaritate în gestionarea problemei migranţilor, informează AFP, citat de Agerpres.

„Cred că politicienii din ţara voastră ar trebui să înţeleagă că nu sunteţi singuri în acest moment, că Europa încearcă să vă ajute. Dimpotrivă, cine atacă UE îşi trage un glonţ în picior”, a declarat el într-un interviu publicat Duminică în cotidianul de stînga La Repubblica.

Miniştri importanţi din Guvernul italian, Matteo Salvini, liderul partidului de extremă dreapta Liga, şi Luigi Di Maio, liderul Mişcării 5 Stele (antisistem), ameninţă de mai multe zile UE cu represalii, în special în planul participării italiene la bugetul comunitar, din cauza situaţiei cu migranţii de pe Diciotti. În jur de 150 de migranţi au rămas blocaţi timp de mai multe zile pe nava Diciotti a pazei de coastă italiene, în portul sicilian Catania, nici o ţară din UE neacceptînd să primească o parte dintre ei. În final, migranţii au fost debarcaţi în noaptea de Sîmbătă spre Duminică, în urma unui acord încheiat între Bisericile Italiei, Albaniei şi Irlandei de a-şi repartiza aceste persoane.

„Comisia spune în mod clar ‘nu’ ameninţărilor, acestea sunt inacceptabile. Toate Guvernele trebuie să-şi respecte obligaţiile care decurg din apartenenţa la UE. Nu putem veni cu soluţii ad-hoc pentru orice navă. Fenomenul migraţiei nu se va opri rapid şi prin urmare trebuie să-l gestionăm împreună, ca o familie europeană unită”, a adăugat comisarul european. Duminică, la Bruxelles, Avramopulos a salutat debarcarea migranţilor ce se aflau pe Diciotti, amintind încă o dată că UE „are nevoie de măsuri suplimentare” pentru a gestiona problemele legate de imigraţie.