AU FOST CONSTITUITE COMISIILE PERMANENTE ALE PARLAMENTULUI

Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XX-a va avea nouă comisii permanente. Componenţa nominală a acestora a fost stabilită pe 28 ianuarie la şedinţa Legislativului.

Astfel, în Parlament vor funcţiona Comisia juridică, numiri şi imunităţi, Comisia pentru politică externă şi integrare europeană, Comisia economie, buget şi finanţe, Comisia cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, Comisia administraţie publică, dezvoltare regională, mediu şi schimbări climatice, Comisia agricultură şi industrie alimentară, Comisia drepturile omului şi relaţii interetnice, Comisia protecţie socială, sănătate şi familie şi Comisia securitate naţională, apărare şi ordine publică.

Deputaţi din fracţiunile Partidului Liberal şi Partidului Socialiştilor din Republica Moldova s-au arătat nemulţumiţi de modul în care au fost repartizate comisiile permanente între fracţiuni.

Potrivit Regulamentului Parlamentului, comisiile permanente sînt organe de lucru ale Parlamentului, înfiinţate pentru efectuarea activităţii acestuia. Comisiile permanente se aleg pe întreaga durată a legislaturii. Numărul, denumirea, componenţa numerică şi nominală a fiecărei comisii sînt stabilite de Parlament, la propunerea Biroului permanent.

După crearea comisiilor permanente, speakerul Andrian Candu a anunţat încheierea sesiunii extraordinare a Parlamentului, care a început pe 21 ianuarie. Sesiunea ordinară a Legislativului urmează să înceapă în luna februarie.

Sursa: Moldpres