ATAC ASUPRA FORTELOR DE MENTINERE A PACII DIN MALI: 15 MORTI, INTRE CARE SASE ATACATORI

Cincisprezece persoane, între care șase atacatori, au fost ucise luni într-un atac asupra unei tabere a ONU și într-un schimb de focuri cu forțele Națiunilor Unite în Timbuktu, a informat marți Misiunea integrată a Națiunilor Unite pentru stabilizare în Mali (MINUSMA) într-o declarație de presă citată de dpa.

Cinci gărzi de securitate din Mali, un polițist și un civil au fost uciși și o gardă de securitate locală și șase militari din forțele de menținere a păcii au fost rănite în atacul inițial. Doi dintre răniți au suferit răni grave. Șase atacatori au fost împușcați mortal după ce ONU a trimis elicoptere și forțe de reacție rapidă la locul atacului.

Acesta a fost al doilea atac asupra forțelor ONU de menținere a păcii în Mali într-o singură zi; patru oameni au fost uciși — printre care doi atacatori — și unul rănit într-un atac care a avut loc la primele ore ale zilei de luni la tabăra ONU din Douentza, din regiunea Mopti.

"Nu am suficiente cuvinte pentru a condamna acest act laș și vrednic de dispreț care are loc la cîteva ore după atacul terorist de la Douentza", a spus Mahamat Saleh Annadif, șeful MINUSMA, citat într-o declarație de presă. "Crimele odioase" nu vor afecta hotărîrea misiunii ONU de a-și îndeplini mandatul, a adăugat Annadif, care a cerut guvernului din Mali să conlucreze cu ONU pentru a-i aduce în fața justiției pe făptuitori.

Sursa: Agerpres