Americanii nu vor mai putea sa viziteze Cuba. Cursele aeriene vor fi interzise

Statele Unite au anunţat Marţi impunerea de noi sancţiuni industriei turistice cubaneze, un sector esenţial pentru economia insulei, acuzată de Washington că susţine regimul Preşedintelui Nicolas Maduro, informează AFP şi EFE. SUA, care acuză Havana că joacă un rol destabilizator în America Latină, interzice acum cetăţenilor săi să viziteze Cuba în călătorii de grup. Sancţiunile vizează, de asemenea, navele de croazieră sau ambarcaţiunile private de agrement precum şi avioanele private sau comerciale.

Departamentul Trezoreriei a explicat într-un comunicat că SUA nu vor permite călătorii culturale şi educative de contact cu poporul cubanez (people-to-people). Acestea au dat posibilitatea mai multor mii de americani să viziteze insula după dezgheţarea relaţiilor bilaterale iniţiată de Preşedintele Barack Obama în 2014.
Măsurile care au intrat în vigoare Miercuri au fost anunţate pe 17 Aprilie de consilierul pe probleme de securitate naţională al Preşedintelui american John Bolton în timpul unei vizite în cadrul comunităţii cubaneze aflate în exil din Miami. SUA "consideră regimul cubanez responsabil de represiunea poporului cubanez, de ingerinţa în Venezuela şi de rolul direct în criza orchestrată de Nicolas Maduro", potrivit diplomaţiei americane, citată de Agerpres. "Aceste acte vor ajuta la păstrarea dolarilor americani departe de accesul Armatei, al serviciilor de informaţii şi al securităţii" din Cuba, a explicat într-un alt comunicat secretarul american al Trezoreriei Steven Mnuchin.

Aceste măsuri atacă un sector-cheie al economiei cubaneze, în condiţiile în care numărul turiştilor americani aproape că s-a dublat în perioada Ianuarie-Aprilie în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Cuba este supusă embargoului american începînd din 1962, embargou ce limitează în special călătoriile cetăţenilor americani pe insula comunistă. Pînă în prezent, aceste călătorii erau limitate la 12 situaţii care priveau proiecte profesionale, artistice, sportive, de "susţinere a poporului cubanez" sau activităţi religioase.

Collin Laverty, preşedintele agenţiei de voiaj specializate Cuba Educational Travel, a denunţat "un spectacol politic" al Preşedintelui Trump, destinat comunităţii cubaneze aflate în exil din Florida, un stat care ar putea influenţa decisiv alegerile, în perspectiva scrutinului din 2020. "Chiar este păcat că milioane de cubanezi vor plăti preţul scăderii numărului de turişti americani", şi-a exprimat regretul Laverty într-un comunicat de presă.

Şeful diplomaţiei cubaneze Bruno Rodriguez a denunţat într-o postare pe Twitter decizia SUA care "intenţionează să asfixieze economia şi să dăuneze nivelului de trai al cubanezilor pentru a ne smulge concesii politice". "Vor eşua şi de această dată", a prezis Rodriguez. Dar pentru secretarul american al Comerţului Wilbur Ross,"Cuba rămîne comunistă, iar Statele Unite, sub precedentele administraţii, au făcut prea multe concesii unuia din adversarii noştri istorici cei mai agresivi".