Aleksandr Lukasenko nu scapa de sanctiunile UE

Miniştrii de Externe din UE s-au înţeles, Luni, la Luxemburg, să adopte sancţiuni împotriva Preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko pentru reprimarea protestelor din ţara sa, au declarat pentru AFP două surse diplomatice, potrivit agerpres.

„S-a ajuns la un acord politic pentru a extinde lista sancţiunilor prin adăugarea Preşedintelui Lukaşenko”, au declarat aceste surse.

„Membri ai familiei Preşedintelui şi judecători vor fi de asemenea sancţionaţi”, au adăugat ele.

Decizia urmează să fie finalizată şi publicată în Jurnalul oficial al UE pentru a intra în vigoare.

Şeful diplomaţiei germane Heiko Maas a cerut adoptarea de noi măsuri la sosirea sa la Luxemburg pentru o reuniune cu omologii săi.

„Nimic nu s-a ameliorat în Belarus. Violenţa regimului lui Lukaşenko şi arestarea manifestanţilor paşnici continuă. Am sugerat să adoptăm un nou pachet de sancţiuni şi ca Lukaşenko să se numere printre persoanele sancţionate”, a anunţat el.

UE a adoptat deja sancţiuni împotriva a 40 de responsabili ai regimului din Belarus, printre care ministrul de Interne şi adjunctul său, acuzaţi de implicare în reprimarea protestelor şi în fraudarea alegerilor prezidenţiale de la 9 August, al căror rezultat nu este recunoscut de Bruxelles.

Preşedintele Belarusului nu a figurat iniţial pe această listă pentru a-l convinge să accepte o mediere a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) şi să declanşeze discuţii cu opoziţia pentru a organiza noi alegeri prezidenţiale.

Mai multe ţări din UE şi-au rechemat ambasadorii la Minsk pentru consultări în semn de solidaritate cu Polonia şi Lituania, obligate de autorităţile belaruse să-şi reducă numărul diplomaţilor la post în Capitala acestui stat.

UE vrea „să-şi coordoneze acţiunea” de protest, „dar încearcă de asemenea să menţină o legătură cu societatea civilă, victimă a represiunii”, explică surse diplomatice citate de AFP.