Zelenski: "Dacă Europa nu este astăzi unită, nu va fi în pace. Procesele de aderare trebuie deci finalizate"

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a cerut, Miercuri, Uniunii Europene să primească "toate naţiunile democratice ale Europei" în deschiderea unui summit Ucraina-Europa de Sud-Est găzduit de Croaţia, la Dubrovnik, menit să arate "sprijinul regiunii pentru poporul ucrainean", transmite AFP, potrivit Agerpres.
"Dacă Europa nu este astăzi unită, nu va fi în pace. Procesele de aderare trebuie deci finalizate", a declarat preşedintele Zelenski, pledînd nu numai pentru cauza Kievului, care a început negocierile de aderare în Iunie, ci şi pentru cea a mai multor ţări balcanice, care aşteaptă de ani de zile să adere la UE.
Solicitînd Bruxelles-ului ”să primească toate naţiunile democratice ale Europei, inclusiv pe ale voastre”, preşedintele Zelenski a adăugat că "nimănui din Europa nu trebuie să i se amintească cît de importantă este stabilitatea pentru Balcani".
Preşedintele ucrainean a sosit la prînz în Croaţia pentru acest al treilea summit care reuneşte şefi de stat, de Guvern sau ai diplomaţiilor din 13 ţări (Albania, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Grecia, Kosovo, R. Moldova, Muntenegru, Macedonia de Nord, România, Serbia, Slovenia şi Turcia).
Preşedintele Zelenski a avut mai întîi o întrevedere tete-a-tete cu premierul croat Andrej Plenkovic, cu care a semnat un acord privind ”cooperarea în materie de apărare, de deminare, de îngrijire a soldaţilor răniţi, securitatea cibernetică, partajarea informaţiilor şi reconstrucţia”, potrivit unui comunicat apărut pe site-ul Preşedinţiei ucrainene.
"Împreună, vom dezvolta cooperarea între industriile noastre de apărare", a salutat, pe X, acordul preşedintele ucrainean, în contextul în care se confruntă cu avansul rusesc pe frontul de Est, iar Armata sa este lipsite de oameni şi de armament.
"Ucrainenii continuă să îşi apere căminele cu cel mai mare curaj", a răspuns premierul Plenkovic, în deschiderea summit-ului de la Dubrovnik. "Sprijinirea Ucrainei nu este doar o chestiune de solidaritate", a adăugat el, "este un interes esenţial pentru securitatea noastră, a tuturor".
În ultimii doi ani, Croaţia care a trimis Kievului asistenţă, în principal de natură militară, în valoare de 300 de milioane de euro, a primit în jur de 30.000 de refugiaţi ucraineni, inclusiv soldaţi răniţi, care au fost trataţi în spitale croate, a adăugat premierul Plenkovic, care s-a deplasat de trei ori în capitala Ucrainei de la începutul războiului, în Februarie 2022.
Preşedintele Zelenski avea prevăzut în program să meargă în Germania pentru a participa, Sîmbătă, la summitul internaţional privind apărarea Ucrainei de la Ramstein, unde ar fi urmat să prezinte "măsuri clare şi concrete pentru încheierea justă a războiului". Summitul a fost amînat după ce preşedintele american Joe Biden a fost nevoit să îşi anuleze participarea.
Conform unui anunţ făcut Miercuri de un purtător de cuvînt al Guvernului german, preşedintele Zelenski va fi primit Vineri la Berlin de cancelarul Olaf Scholz.
Preşedintele Volodimir Zelenski, care foloseşte fiecare deplasare în străinătate ca platformă pentru a cere mai mult ajutor împotriva Rusiei, a regretat recent că Occidentul "trenează" aceste livrări pentru ţara sa.












