ZARZAVATUL PLIN DE VITAMINE, CARE REGENEREAZA FICATUL, COMBATE GUTA SI MENTINE RINICHII SANATOSI

Unul dintre cele mai apreciate zarzavaturi, pătrunjelul, nu are numai rolul de a da savoare mîncării, ci are şi efecte extraordinare asupra sănătăţii noastre. El conţine flavonoide, minerale, provitamina A, complexul vitaminic B și mai multă vitamina C decît o lămîie. Pătrunjelul mai conţine apiol, alte vitamine (B, E), calciu, fosfor, magneziu, sodiu, potasiu, sulf, iod, precum şi un aminoacid numit histidină, ce stopează dezvoltarea tumorilor. De asemenea, pătrunjelul ajută la buna funcţionare a ficatului, splinei, sistemelor endocrin şi digestiv, fiind un puternic fortifiant al imunităţii.

Puţină lume cunoaşte faptul că pătrunjelul este un remediu extraordinar pentru îmbunătăţirea digestiei şi pentru eliminarea toxinelor. Enzimele conţinute de rădăcina pătrunjelului sînt de un real ajutor persoanelor care au probleme cu splina, dar şi obezilor, celor care suferă de diaree, anorexie sau oboseală. Nu în ultimul rînd, banalul pătrunjel este extrem de eficient în refacerea ficatului, întărirea unghiilor fragile sau în fortifierea anemicilor. Totodată, el îmbunătăţeşte nivelul estrogenilor la femei.

 

Cura cu pătrunjel ajută pacienţii diagnosticaţi cu gută

Efectele miraculoase ale pătrunjelului îşi spun cuvîntul şi în rîndul celor care suferă de depresie, rezultatele făcîndu-şi apariţia uimitor de repede. „Zarzavatul-minune”, bogat în clorofilă, are şi rol antibacterian, oprind răspîndirea bacteriilor în organism. Tot el poate rezolva rapid şi problema sinuzitei. Deşi nu poate fi considerat un tratament în inflamarea rinichilor, pătrunjelul împiedică absorbţia sării şi ajută la eliminarea reziduurilor din ţesutul renal. Persoanelor care suferă de oboseală cronică, retenţie de apă, dar şi gută li se recomandă de asemenea consumul de pătrunjel. Pătrunjelul poate fi folosit ca medicament în cazuri de cistită, fiind grabnic ajutător şi celor suferinzi de boli ale plămînilor. Combinaţia calciu-flor conţinută de pătrunjel creează totodată o peliculă protectoare foarte puternică la suprafaţa dinţilor şi a oaselor, prevenind eventuale probleme ale cavităţii bucale. Pătrunjelul este un regenerator capilar de excepţie, bun vermifug şi  neutralizează efectele nocive ale tutunului şi alcoolului.

 

Cură de două săptămîni

Timp de două săptămîni consumaţi în fiecare zi cîte o mînă de pătrunjel proaspăt. În cazul digestiei leneşe, beţi zilnic cîte trei căni cu ceai de pătrunjel. Excelentă este şi salata de pătrunjel, ce se prepară în felul următor: se taie o legătură de pătrunjel proaspăt, la care se adaugă puţin ulei de măsline, zeama unei lămîi, puţin usturoi strivit, seminţe de bostan sau de susan. Se ţine o cură de două săptămîni, iar efectele vor începe să apară după primele zile.

De un real ajutor este şi sucul de pătrunjel, obţinut prin zdrobirea cu storcătorul electric. Fiind foarte puternic, sucul de pătrunjel se consumă timp de două săptămîni în cantităţi mici, altfel poate produce tulburări ale sistemului nervos. Efectele cele mai puternice se obţin amestecînd suc de pătrunjel cu suc de ţelină sau de morcov. Curele cu pătrunjel sînt contraindicate femeilor însărcinate şi celor care alăptează.

După „Farmacia verde”