Vice-președintele american a decis suspendarea plății de 259 mil. $ destinaţi Medicaid în Minnesota

Guvernul Trump a decis să suspende o parte a finanţării federale a programului Medicaid plătite statului Minnesota, invocînd suspiciuni de fraudă la ”scară industrială” în gestionarea fondurilor sociale de stat, scrie pesa americană. Vice-preşedintele american J. D. Vance a făcut acest anunţ Miercuri, alături de administratorul Centers for Medicare&Medicaid Services, Mehmet Oz.

Este vorba despre plăţi amînate în valoare de aproximativ 259 de milioane de dolari (aproximativ 220 de milioane de euro), care vor fi deblocate numai cu condiţia ca statul să adopte un ”plan de acţiune complet”. Medicaid este un program de ajutor medical sub formă de asigurări de sănătate destinat celor mai săraci americani.

Cotidianul amerian de afaceri The Wall Street Journal (WSJ) scrie că aceasta este primă acţiune a lui J. D. Vance la conducerea noii campanii federale ”war on fraud” (război împoriva fraudei), lansată de către preşedintele amerian Donald Trump prin decret la începutul acestui an.

Donald Trump a ameninţat Miercuri, în discrusul despre Starea Uniunii, că va ataca deturnările de foncuri publice şi proasta folosire a programelor de ajutor.

”Ceea ce facem este să suspendăm plăţile federale către Guvernul statului, pînă cînd acesta îşi ia în serios obligaţiile şi pune capăt fraudei ale cărei victime sunt contribuabilii americani”, anunţa Miercuri vice-preşedintele american. El a justificat ofensiva în Minnesota acuzînd că, în acest stat, frauda pe care o acuză a atins o ”scară industrială”.

Guvernatorul democrat al statului Minnesota, Tim Walz, a reacţionat şi a denunţat pe X o ”campanie de represalii” orchestrată de Casa Albă. ”Aceasta este o campanie de represalii. Trump foloseşte întregul Guvern federal ca pe o armă cu scopul de a pedepsi state democrate ca Minnesota”, a acuzat el. ”Aceste tăieri bugetare vor avea consecinţe dezastruoase asupra veteranilor, familiilor cu copii mici, persoanelor cu dizabilităţi şi muncitorilor din statul nostru”, a acuzat Tim Walz.

Tensiunile între J. D. Vance şi Tim Walz sunt vechi. Cei doi s-au înfruntat în alegerile prezideţiale din 2024, în care vice-preşedintele s-a aflat pe ticketul republican, cu Trump. După alegeri, Minnesota este ţintită cu regularitate în inţiative federale - operaţiuni în forţă împotriva imigranţilor - care au provocat o indignare locală aprigă.

07.02.26 - 12:04
05.02.26 - 14:02
02.02.26 - 17:24
04.02.26 - 11:20
05.02.26 - 14:03
02.02.26 - 12:56
01.02.26 - 05:06
05.02.26 - 09:16
03.02.26 - 12:03
01.02.26 - 05:07
06.02.26 - 12:15
01.02.26 - 05:09
08.02.26 - 00:26
04.02.26 - 11:21
04.02.26 - 11:14