Carlos Fuentes, cinicul moralist din bucătăria politică

Printre scriitorii latino-americani Carlos Fuentes este o figură deosebită, atît ca limbaj, cît şi prin cinismul nedisimulat cu care tratează tematica politică. Romanul său “Jilţul Vulturului” , publicat de Editura Alfaguara în 2002, este, în acest sens, nu doar o capodoperă literară, ci poate fi considerat un manual de amoralitate (dacă, în general, noţiunea de moralitate şi politică sînt compatibile) pentru cei care vor să acceadă la putere.

Subiectul romanului e puţin fantezist: Mexicul votează împotriva SUA. Washingtonul, supărat, trece la represalii, folosindu-se de controlul asupra sateliţilor, şi îi întrerupe toate liniile de comunicaţii. Mexicanii se pomenesc fără telefoane, televizoare, radio, internet. Toate astea în situaţia în care preşedintele este grav bolnav şi începe o criză politică de amploare. Prin urmare, toate personajele acestui roman trec, de nevoie, la stilul epistolar, deşi, tot Fuentes spune că “un politician nu trebuie să lase nici un document semnat”.

Ulterior, întreaga clasă politică mexicană intră în luptă pentru a obţine şi a controla “Jilţul Vulturului”, adică fotoliul prezidenţial. Şi, în această bătălie fără scrupule, autorul sugerează: “E periculos să fii cu adevărat cinstit în ţara asta. Cinstea poate să fie admirabilă, dar se poate transforma într-un viciu. Fii tu cinstit, dar închide ochii faţă de corupţia celorlalţi. Corupţia e cea care unge sistemul. Majoritatea politicienilor nu vor avea alt prilej să se îmbogăţească în afara acestuia…”.

Autorul nu este critic doar cu clasa politica, dar şi faţă de propria sa patrie. “Noi, Mexicul şi mexicanii, sîntem importanţi numai atît timp, cît reuşim să le creăm problem altora”, mărturiseşte Fuentes în romanul citat.

Cinismul autorului are totuşi limite… practice. Într-o situaţie în care aproape toată ţara e în grevă, un consilier al preşedintelui îl sfătuieşte: “Cu muncitorii… sparge-le greva prin forţă. /…/ Muncitorilor nemulţumiţi să li se ofere o sală de cinema gratuită şi un spital decent. Dar NU te atinge de studenţi!!! (a propos despre 7 aprilie –n.n.). Cu studenţii merge orice, mai puţin represiunea. Provoacă jelirea colectivă şi dispariţia autoritarismului. Lasă lucrurile să se stingă de la sine. Mai mulţi sînt studenţii care, oricît de solidari ar fi azi cu colegii lor, vor fi cu atît mai fideli mine propriei lor cariere şi necesităţii de a intra bine pregătiţi pe piaţa muncii…”.

Bineînţeles, romanul conţine şi o intrigă de dragoste şi scene erotice – ce fel de latino-americani fără pasiuni?!. Dar şi dragostea e motivată maliţios: “consider că politica înseamnă manifestarea publică a pasiunilor personale”.

Nu vom povesti conţinutul întregului roman. Vom spune doar că relevanţa acestuia depăşeşte orice limite. Ne rămîne doar să ne rugăm să nu nimerească în mîinile unuia al doilea Hitler sau Caligula, deşi, potrivit aceluiaşi Fuentes, politicienii, pănă la urmă, ajung să aibă doar două păreri: a lor şi greşită.

PS. Cîteva note biografice. Carlos Fuentes Macias s-a născut pe 11 noiembrie 1928. A fost unul dintre cei mai renumiţi romancieri şi eseişti din literatura hispanică, operele sale fiind traduse în numeroase limbi de circulaţie internaţională. Scriitorul mexican a fost recompensat cu Legiunea de Onoare în 1992 şi a primit premiul pentru literatură, decernat de Fundaţia Prinţul Asturiei în 1994. Printre cele mai cunoscute cărţi semnate de Fuentes se numără „Toate pisicile sînt negre“, „Moartea lui Artemio Cruz“ şi „Bătrînul Gringo“. A încetat din viaţă pe data de 15 mai 2012, la vîrsta de 83 de ani, în urma unei hemoragii interne puternice.

Sandu SPÎNU