VENITUL MINIM GARANTAT CRESTE DE LA 1107 LA 1300 DE LEI

Proiectul pentru care Guvernul și-a angajat răspunderea în fața Parlamentului prevede, la calcularea ajutorului social, majorarea venitului minim garantat de la 1107 lei pînă la 1300 de lei. În cazul copiilor, creșterea este de la 553 de lei (50% din venitul minim garantat pentru adulți) la 975 de lei (75%). „În prezent, avem peste 15 mii de familii care beneficiază de acest ajutor social și care au în componență cel puțin un copil, dar de facto sînt circa 34 de mii de copii familiile cărora sînt beneficiare de ajutor social”, a declarat ministra sănătății, muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu, într-o conferință de presă.

Viorica Dumbrăveanu precizează că această măsură, spre deosebire de celelalte din proiect, luate pentru perioada de urgență, va purta caracter permanent.

În cazul expirării dreptului la ajutor social în perioada stării de urgenţă, acesta va fi prelungit automat pînă la ridicarea acesteia.

Măsurile din proiectul pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea sînt axate pe susținerea socială a cetățenilor și pe susținerea activității întreprinzătorilor în situație de criză.

Sursa: IPN