RUSIA AMENINȚĂ CĂ VA ATACA POLONIA DACĂ NATO ADUCE ARME NUCLEARE PE TERITORIUL ACESTEIA

Rusia a amenințat că va ataca Polonia dacă vor fi instalate arme nucleare NATO pe teritoriul acestei țări, într-o nouă declarație agresivă a regimului de la Kremlin, făcută de această dată de adjunctul lui Lavrov, Serghei Riabkov.

„Extinderea practicii misiunilor nucleare comune ale NATO - indiferent care ţară sau ţări s-ar alătura celor care iau parte deja la această practică - are caracter pur destabilizator. Şi în fapt ameninţător”, a afirmat oficialul regimului criminal de la Kremlin, statul agresor care a comis un rapt teritorial în Ucraina și de doi ani bombardează civili în această țară. 

Riabkov susține că practica misiunilor nucleare comune ale ţărilor NATO în apropierea graniţelor statului agresor „exacerbează ameninţările de securitate”.

„Şi nu mă refer la desfăşurarea permanentă, care şi ea este intens discutată de demagogi de la Varşovia. De aceea, toţi acei politicieni care discută acum cu entuziasm despre o astfel de schemă în Polonia şi mai departe, din propriile lor motive, trebuie să înţeleagă: mutările în această direcţie nu vor contribui la securitatea Poloniei, ci facilităţile respective vor deveni cu siguranţă o ţintă. Vor fi în prim-planul planificării noastre militare”, a insistat oficialul statului agresor.

Riabkov s-a referit la discuţiile care au loc cu privire la desfăşurarea de facilităţi nucleare ale NATO în Polonia ca fiind o „chestiune în evoluţie”. Rusia urmăreşte îndeaproape cum tratează Polonia această problemă, a mai spus el.

Într-un interviu publicat luni de cotidianul Fakt, preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a declarat că autorităţile poloneze au discutat în mod repetat cu SUA posibilitatea desfăşurării de arme nucleare în Polonia, în cadrul programului „nuclear sharing” al alianţei, adăugînd că Polonia este gata să facă acest lucru dacă va fi necesar.

Sursa: digi24.ro

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
01.11.24 - 13:38
01.11.24 - 19:20
04.11.24 - 10:57
05.11.24 - 00:15
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
01.11.24 - 13:40
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
02.11.24 - 13:28