Greşelile nu ne sînt de învăţătură

Remitenţele, banii veniţi de la moldovenii care lucrează peste hotare, sînt o mană cerească pentru o ţară, cum este Republica Moldova, a cărei economii a ajuns în impas. Or, acestea sînt nişte investiţii care ne-au picat pe degeaba. Fără a negocia cu cineva, fără a plăti procente. Doar compatrioţii noştri care muncesc în străinătate le cunosc preţul. Aşa că celor rămaşi în ţară, mai ales de la cîrma ei, nu le rămîne altceva de făcut decît să-i folosească cu tîlc.

Spre fericirea noastră, rîul de bani, care se varsă în ţară şi al cărui izvor este munca conaţionalilor noştri peste hotare, îşi umflă „apele”, ridicîndu-şi cotele cu fiece an, cu fiece lună. Astfel, la sfîrşitul anului trecut, potrivit datelor Băncii Naţionale a Moldovei, volumul remitenţelor ajunsese la 90 procente faţă de 2008, cînd valoarea acestora a atins cel mai înalt nivel, 1 miliard 660 milioane de dolari SUA. Dar această cifră-record poate fi depăşită chiar anul acesta, dacă se păstrează năvălnicia fluxului de remitenţe din primele trei luni pînă la finele lui. În trimestrul I, moldovenii din străinătate au transferat în ţară cu o treime mai mulţi bani decît în aceiaşi perioadă a anului trecut şi, ce-i mai important, cu aproape 20 procente mai mult decît în ianuarie-martie 2008!

„Precipitaţiile” financiare de peste hotare au priit ţării ca o ploiţă cerească pentru ţărîna sfrigită de arşiţă. Oamenii pot să facă mai multe cumpărături. Îşi revin ramuri întregi ale economiei, precum industria, construcţiile, care au gogit vreme îndelungată din cauza lipsei de bani. Extinderea fluxului de remitenţe va fi folositoare încă o bună bucată de vreme, cel puţin pînă la revenirea tuturor ramurilor economiei ţării la nivelul din 2008, cînd a izbucnit criza mondială.

Deci, binele pe care ni-l aduc transferurile băneşti de peste hotare poate dura pînă la o seamă devreme, după care creşterea excesivă a fluxurilor de remitenţe ar putea să provoace probleme mari, asemenea ploilor torenţiale care aduc inundaţii. Să ne aducem aminte de anii 2007-2008, cînd sumele de bani trimise de moldovenii care muncesc peste hotare, depăşeau cu aproape 25 procente volumul acumulărilor în bugetul de stat. Drept urmare a excesului de bani din buzunarele locuitorilor ţării preţurile o luaseră razna. Pentru confirmare, inflaţia, la sfîrşitul lui 2007, ajunsese la peste 13 procente. Adică, preţurile erau de 3 ori mai mari decît în prezent.

Amintiţi-vă cum săltau preţurile la apartamente! Costul unui metru pătrat într-o locuinţă dintr-un bloc locativ din capitală se ridica la peste o mie de euro, mai scump decît în cele mai bogate ţări din lume! În lipsa altor domenii mai profitabile pentru investiţii din economie, surplusurile enorme de bani transferate de moldovenii de peste hotare erau îndreptate aproape în întregime în construcţia locuinţelor. Această sferă din ţara noastră cunoştea un boom asemănător cu cel din SUA, care precedase criza economică mondială.

Am învăţat ceva din „cataclismele” provocate de abundenţa remitenţelor din 2008? Am creat nişte mecanisme de absorbţie a transferurilor uriaşe, astfel încît „ploile” mari cu bani de dinafara ţării să fie îndreptate spre dezvoltarea armonioasă, echilibrată a economiei noastre?

Încă, acum doi ani, cînd, după „secarea” bruscă a fluxului de remitenţe din cauza crizei mondiale, de abia apăruseră primele însemne că „pîrîuaşul” transferurilor băneşti începe să reînvie, am adresat aceste întrebări instituţiilor de stat, care sînt chemate să monitorizeze evoluţia afluxurilor de bani din străinătate, inclusiv a sumelor de bani trimise de moldovenii de peste hotare, să creeze mecanisme care să asigure pătrunderea paşnică, folositoare în subsolurile economiei naţionale, încît să se evite orice fel de „stricăciuni”. Am în vedere Banca Naţională a Moldovei(BNM), Comisia Naţională a Pieţei Financiare şi, desigur, Ministerul Economiei.

Răspunsul conducerii Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, care prin menirea sa trebuie să fie principalul „aspirator” de investiţii străine şi, ulterior, distribuitorul eficient al acestora în economia ţării, a fost unul haihui. În loc să mi se răspundă concret, corect la întrebările adresate, administraţia acestei mi-a îndrugat verzi şi uscate vizavi de sectoarele pieţei bancare care se ţin pe remitenţe şi ce rezultate aveau acelea la vremea respectivă.

Administraţia BNM, care este principalul responsabil de stabilitatea preţurilor din ţară, a respectat esenţa întrebărilor noastre. Ba mai mult ca atît, ne-a împărtăşit îngrijorarea privind urmările nefaste ale creşterii bruşte, însemnate a remitenţelor, susţinînd că o asemenea perspectivă ar putea aduce valuri de scumpiri în ţară. Însă, imediat ne-a liniştit, încercînd să ne convingă că „supraîncălzirea excesivă a economiei şi creşterea inflaţiei peste niveluri”, va putea fi evitată, deoarece, în opinia ei, creşterea consumului din ţară, ca urmare a măririi excesive a remitenţelor, este echilibrat prin extinderea importurilor. Însă, instituţia bancară centrală a statului nostru s-a eschivat să abordeze subiectul unor mecanisme, instrumente ce ar asigura revărsarea „talazurilor” de remitenţe în „marea” economiei noastre, fără a dăuna careva sectoare. Nici nu ai cum îi cere socoteală, deoarece starea economiei nu este treaba BNM.

Ministerul Economiei parcă era în aşteptarea întrebărilor noastre. Imediat ne-a răspuns, informîndu-ne că pentru „ mobilizarea resurselor umane şi financiare ale persoanelor plecate benevol peste hotarele ţării pentru a desfăşura activitate de muncă, în dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova” a fost elaborat şi aprobat Programul-pilot de atragere a remitenţelor în economie „PARE 1+1”. Cum s-ar zice, ministerul şi-a făcut datoria! Dea Domnul bani, că ştim ce să facem cu ei.

Din păcate, experţii IDIS Viitorul apreciază proiectul în cauză doar ca „Prima tentativă… de a iniţia procesul de atragere a investiţiilor în economia ţării”, „un pas pozitiv, dar nu suficient.” Deoarece, conform argumentelor acestora, „procesul este unul birocratic, sofisticat cu cerinţe foarte severe”. Pînă la urmă, ei cred că „acest Program este unul nereuşit”.

În afară de lacunele pe care le văd experţii IDIS Viitorul, aş mai adăuga că bugetul statului este prea mai mic, pentru a oferi posibilitatea sutelor de mii de moldoveni care lucrează în străinătate, să beneficieze de avantajele programului PARE 1+1”. Aşa că mie nu-mi rămîne altceva de făcut decît să cad de acord cu concluzia acestora: „În Moldova lipseşte un program vast de susţinere şi facilitare a investiţiilor în sectorul real al economiei.” De unde rezultă că nu am tras nici un fel de învăţăminte din problemele pe care le-am avut din cauza surplusurilor de bani de peste hotare care au inundat ţara în anii 2007-2008. Sîntem dispuşi să le mai suportăm încă o dată?

Ce ar trebui să întreprindem pentru a evita o posibilă creştere dramatică a preţurilor în ţară, apariţia unor „băşici” pe anumite segmente ale economiei ţării ca urmare a eventualei extinderi masive a remitenţelor? Vorbeam zilele acestea cu un renumit expert financiar, preocupat, la fel, de o asemenea perspectivă inoportună a impactului remitenţilor asupra economiei, şi el a sugerat canalizarea acestor transferuri băneşti spre realizarea unor proiecte naţionale, precum ar fi construcţia autostrăzilor, sau a sistemelor de irigaţie. Ideea lui este ca remitenţele să fie atrase, gestionate şi distribuite prin intermediul unor instituţii private de investiţii. După darea în folosinţă, obiectele construite din remitenţe vor rămînea în proprietatea acestor organizaţii, iar banii trudiţi peste hotare vor putea fi recuperaţi din dividende. Aceasta-i doar una din multele soluţii de a folosi cu rost remitenţele întru dezvoltarea ţării. Dar cîte încă mai plutesc în aer? Cînd li se va sfinţi sorocul?

Vlad LOGHIIN